avea ochii mai reci decât scurgerea
unei chiuvete murdare
tristeţea băltea pe chipul lui
plecase de ceva vreme din apartamentul
din anii ´80
şi nu se mai uitase înapoi
lăsase un dulap căruiau îi chiorăiau rafturile de gol
un pat care protesta în fiecare noapte
când îi simţea greutatea şi beţiile puhave
câteva farfurii murdare
un aragaz ciclopic
şi o masă construită ca o strofă safică
se clătina la fiecare mişcare
îi pusese câteva silabe la piciorul mai scurt
acum ajunsese în ultima gară a anului 2016
trenurile îi spânzurau agăţate în jurul gâtului
călătorii aşteptau evacuarea privind pe geamurile
vagoanelor din anii ´80
el freca absent cu degetul ecranul unui dispozitiv
care îl privea cu interes
şi se gândea dacă merită să îi facă un selfie
,,el habar nu are
cum să facă asta”
îşi spuse cu duioşie hexacore-ul prin android
,,ironia e că se numesc selfie”
apoi intră în stand-by
în timp ce trenurile se puseră în mişcare
