Tăcerea îngerilor

tăcerea lui Dumnezeu este neantul

un întuneric care încetinaşte

tăcerea  mea este o  lumină care încetineşte

vorbele-mi sunt răzvrătiri ale  întunericului

aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină

în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele

am obosit să strig din visul altuia

mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune

la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea

doar îngeri cu pene smulse sângerând
în tăcerea lor

Vesperală sinucigaşă

îmi duc înserarea la tâmplă

cerul pare a fi sărutat de fecioare de apă

călcând desculţe cărările lui Dumnezeu

 un cântec de arbore zburând în mine

respiră în frunze  vineţii care trag cearceaful

peste ziua fără suflare

melcul îşi părăseşte cochilia şi devine libelulă

sufletul atârnă apical la capătul privirii

se zbate după  cheia sol în partitura fiinţei mele

noaptea  îşi aşterne apoi mozaicul

doar tâmpla-mi sângerează neguri

peste vesperala pentru pian şi orchestră

Iarna pe strada noastră

peste drum de liniştea noastră se ascund florile unor ochi orbi

cultivaţi în ghivece de mătase de vecina cititoare în liniile palmei

acar cu normă întreagă în gările destinului cum o alintăm

ea strânge la cină în miez de iarnă copii ai străzii părăsite

când pleacă  râsul lor respiră portocale şi magiun

mai jos un paing îşi vinde  plasele

pescarii nu se prea înghesuie acum la uşa lui

el îşi omoară luciditatea sorbind lichioruri din sticluţe

îmbuteliate cu lumina  picăturilor de rouă din primăverile tăcute

citeşte presa să-l salutăm până este treaz

la trei case în susul amiezii stă o familie de covoare

el e preş şi ea carpetă el lucrează la bibliotecă

nimeni nu intră murdar pe picioare vă garantez

ea - la teatrul din oraş  pe vremuri se visa covor roşu

acum îşi fumează ţigările în timp ce jocul actorilor i se pare insipid

dureros

nu o duc prea bine vă spun eu  se iubesc dar nu mai ştiu

uite aşa duminicile se zugrăvesc verde

cu cerneluri din naivitatea unui scriitor de la ţară

mirosul prezenţei tale iubito atrage ocazional

păsări din zborul deasupra  Mării Mediterane

aduc libelule în gheare şi rar câte un peşte zburător

emigrat din Atlanticul plin de rechini

noi aşteptăm să ne intre vara în conturi

în timp ce zăpada cade pe gânduri

Fotografie

te priveam în ochii altui bărbat eram străinul

pe care-l rogi să-ţi facă o fotografie/ în spatele vostru

erau lucruri care se visează singure-

o insomnie îmi pare marea catargul ţipătul unui pescăruş bolnav

aveai acelaşi vino încoace pierdut în degradé  sub braţul lui-

paranteză articol posesiv  conjugare a unui verb reflexiv

plutirea secundelor lăsa siaje în aerul dintre noi

zâmbiţi!

el spune  cheeeese tu adio

am apăsat ca pe un detonator iar realitatea s-a spart în fâşii

gata a ieşit foarte bine/ îmi mulţumiţi şi plecaţi uitându-mă instantaneu

ca pe o cheie  sub preşul unei case părăsite

În viteză

îmi strig o umbră să nu rupă tăcerea să tacă sub capota sufletului meu
iar de vânt să nu se apropie nici cu voie nici fără de voie
sfătui  distanţa să scurgă bine gândurile omului mut care gândeşte în gesturi
să circule mai liber ca dolarul în las vegas
străbatem cuvintele dintre mine şi tine iar
sub şeile cailor putere
purtăm iubirea feliată de tigrii sfâşiaţi de foame
moartea vine la picnicul călare spărgând orizontul în lumini şi claxoane

curg torente pe umbrelele zburlite ameninţător la peştii care privesc din cerul lacustru
girofare împrăştie aurore pe statui cu gâtlejuri şi oasele expuse din piatra fragilă
frigul transformă ploaia într-o spumă roşie pe care cu un ultim gest
ţi-o sărut de pe buze.

În zori

în zori am găsit doar culoarea femeii pe piele

noaptea  se-ndepărta  în ecouri odată cu paşii ei pe trotuar

în oglindă chipul meu apare  cu greu de sub trăsăturile-i  fine

ochii  au răzbătut ultimii păstrând un pic albastru ca amintire

mă aşez pe stinghia patului picioarele atârnă în gol

trag aer adânc în piept sub mine curge ziua în care mă pregătesc să sar

Efectul libelulă

Pe o stradă purpurie se răsfrâng ecourile unei flaşnete -

toate femeile, toate beţiile, toate manuscrisele

toţi eroii, toţi pasagerii, toate iubirile

îşi manifestă bucuria de a nu mă  trăi cu adevărat.

În dulapul  cu schelete de muze, unde nuanţele

 îşi plimbă buzele curioase la fiecare deschidere,

pătrund aromate  libelule încrezătoare în viaţa dinaintea naşterii -

pun întrebări despre crisalida lor

aranjându-le pe rafturile din lemn de mesteacăn gânditor.

Apoi pleacă învelindu-şi aripile în mătase.

Răsună dangăte în mine...

Cineva mi s-a încurcat între artere.

Gropar de aer

un copac  se  sinucide

înghiţind zborul unei păsări

frunzele  dispar în neantul mărunţit de măsurarea lui

rămâne  lemnul negru

ai ceva între cuvinte îi spun dimineţii

dar ea trece zâmbind

ca o mireasă spre altar

(ceaţa stăruie în urma ei)

eu sap o groapă  în aerul înţelenit