Răboj

privesc  cum luna îşi suflecă poalele

cerul adânc a venit înspumat

se zbat nişte cai nechezatul lor înmlăştinat arată sudul

nordul strigă luuuupul! pe paşi de haită dansantă

să  sorb orele

 iarna încinsă cu şorţ pregăteşte un ceai

infuzează  brazii în vânt

aroma de răşină răstoarnă  valea în cerul gurii

am să plec vinovat de prăduirea samavolnică a veşniciei

 mai scurtă cu viaţa mea

peroanele clipocesc tulbure în sughiţul şi vaierul unor cerşetori

uitaţi de ultima mântuire

înfofoliţi în pături de nurcă verde serviţi cu rugăciuni reîncălzite

îşi sparg măselele în scrâşnirea zadarnică după o pastilă

trag  de trenurile din aceste gări le  adun în gheme bile de demolare din care

ameţite şi tuşind se rostogolesc mamifere purtând moartea în braţe

ca pe bunul cel mai de preţ

între timp pământul se învârte cianotic

mai lasă un semn după fiecare tăcere

Cum ai cânta

iubeşti pe cineva...

cum ai cânta la viaţa lui

ca la un instrument muzical

mângâierea scoate sunete din harfă

iar inima ritmează ecouri prin venele care  flutură

în carne

în  vântul năbădăios

doar publicul vorbeşte despre singurătate 

Urna

am să te rog să nu revii
aşterne  maldăre teancuri groase  de dispreţ
straturi geologice de nepăsare
fă să curgă o mlaştină peste mine
să-mi înglodeze puhava trăire şi cinica introspecţie

am să revin  să-ţi cer împrumut iubire
( la partaj ţi-am dat prea multă)
nu mă băga în seamă
asmute un doberman de ai la îndemână
sau doar priveşte prin mine
la peretele iubitor şi cald
voi dispărea ca orice fantomă

apoi într-o seară am să-ţi  las luna la geam
cu un bilet
“iubito  aici e cenuşa dragostei noastre
împrăştie-o tu pe cer ”

Tolba

femeie tu ieşi la vânătoare numai noaptea

când seacă trecerile prin oasele luminii

în ochii tăi cu luciri de frunză de nuc şoimii se rotesc flămânzi

omătul  linge tălpile catifelate

adulmeci  şi buzele încreţesc un zâmbet crud

un vânt plin de lupi vineţii  îţi hăituie vânatul

luna priveşte  tresare când o mână i se aşează grea pe umăr

găseşti  lacul  îngenunchezi

îţi priveşti  şi te priveşte sufletul  captiv sub gheaţă

părul dezmierdat de peşti pare că a mai crescut între timp

*  * *

vânătorule tu numai ziua iei urma vieţuitoarelor

dar noaptea asta te-a prins în mrejele-i albe

(ielele vineţii ale zăpezii te-au ademenit )

tolba-şi risipeşte sufletele în urmă

firimituri pentru întoarcerea acasă

câinii de frig au intrat într-un  leş de cerb  care acum

te urmează pe cărări

pe un lac o lebădă pare prinsă-n gheaţă

îi auzi cântul descântul şi o săgetezi

febril să o adaugi la trofeele nopţii

te apropii şi vezi o femeie mai albă ca zăpada în care agonizează

îi ţii îndurerat capul în palme

 două frunze de nuc îi cad din ochi în ultima suflare

din pântecul săgetat curge sânge cald

zgomote sub gheaţă ajung până la tine

mirat şi plângând vânătorule mori înecat

tras  de două braţe mai reci ca apa din care ies însângerate

 cerbul urlă chinuitor

*  * *

luna priveşte tresare când mâna i se ridică de pe umăr

femeia se evaporă în primele raze ale soarelui

din cerb ies câinii urmând firimiturile spre casă

femeie tu ieşi la vânătoare numai noaptea

Ieri

ai venit ieri de la mare purtai plaja printre bagaje

mi-am lipit urechea de a ta ascultând valurile la Eforie

mi-ai spus că ţi-ai uitat singurătatea la hotel

lângă volumul de Camus

apa nu ţi-a plăcut anul acesta devine tot mai sărată

algele o fac să pară un fel de ciorbă de peşte

au găsit un turist agăţat între valuri

plin de zgârieturi mai rău se încurcase încercând să scape

ce-i drept liniştea nu ţi-a afectat darul vorbirii îmi zâmbesc

apoi am ajuns acasă şi m-am bucurat de fiecare centimetru

de piele bronzată

anul viitor voi rămâne eu acasă

îmi spui cu gândul susurând peste cearceafuri

următoarea femeie

îmi pare albul  mai amărui aşa, ras pe mugurii zilei

din insomniile-mi cardiace (toate beţiile, toate

gesturile de tandreţe s-au scurs prin rigole

în cristelniţele ascunse în gropile comune ale

indiferenţei). mă răsucesc  atunci când cineva calcă pe

gândurile mele, sunt un soi de strigoi bipolar bântuind taverne la

marginea realităţii putrede, viermele din carnea albă a fructului decojit

cu lama introspecţiei.  surâd apatic la ceas de umbră deşteptată,  îmi propun

să mai scot nişte cărţi de vizită, să fie acolo. le las de obicei sentimentelor

care mă vizitează.

...unele mă mai caută. altele, nu...

ziua face plictisită un duş matinal,

apa curgându-i pe pielea cu vergeturi cenuşii. îi întind prosopul

şi-i pregătesc cafeaua simţind o adiere pe obrazul neras.

poate

mai am viaţă în mine până la următoarea femeie.

Invocare

îngerii nu merg cu trenul

nu îşi ţin ziua numelui, par veşnic grăbiţi, apasă cu buzele pe fiecare cuvânt prins

 în năvoadele  aruncate în suflete. îngerii nu au nevoie de astrolab, busolă sau gps.

 ei  evită obstacolele cu eleganţă, agaţă viziunile nevăzătorilor de cozile cometelor ce-i traversează.îngerii nu se adresează cu dumneavoastră, nu spun pardon,

 nu tulbură aerul cu mişcări neaşteptate. ei  recoltează  tăcerea ca pe o ectoplasmă a rostirii

şi o răsfiră în fuioare plutind spre însingurări ce răsună la atingere.

îngerii par să nu obosească dar adesea stau în jurul aceleiaşi mese

şi le dai răspunsuri urmând un destin rostit într-un singur cuvânt. 

Anotimp subţire

aş fi dorit să nu se mai sfârşească

unduirea părului tău îmi trezea privighetori în sânge

degete apăsau pe ceara moale a trupului

modelând sigilii de dragoste

acum nu mai pot goni copacii pe dealuri

nu îi mai pot mâna în chiot şi râs haiducesc

prin amarul miros al frunzelor trăite

o amurgire-n simţuri pune o floare

uscată în ierbarul coastelor

liniştea absenţei tale se prelinge picătură şi picătură
prin culoarul unui anotimp subţire

Diploma, draga de ea :))))

Rough night

nu-mi aşteptam mâna îndărătul pereţilor

o ştiam plecată la un turneu  ceva de bun rămas

o studiam cu neîncredere ochiul îmi dădea semne rele

mă obişnuisem deja fără ea

privirea îmi scorojea tavanul şi ea se scutură elegant

de praful alb verzui..ooff...vecinul de sus

udă florile cu prea multă pasiune

clorofila bat-o vina

dai iama ca-ntr-o chilie moartă posedată de sfinţi

îi spun cu reproş

mâna-şi face cruce după cruce

nici măcar nu ştiu dacă eşti a mea

şi  vii şi tu hop-ţop

afară întunericul îşi aprindea o ţigară

acum rămâi poţi dormi aici

mişcă-ţi naibii radiusul 'ncoace şi mângâie-mă  pe creştet până adorm

dimineaţa cerul părea mai palid ca de obicei

rough night ha buddy rânjesc

şi el dă cu pietre  

ca după un câine

am trei mâini şi crucea o fac mult mai uşor

Zeu necopt

am  pus cerul undeva deoparte

copile pe unde-mi umbli vreau să te nasc

nu pot veni acum mamă ţi-e sufletul uscat

simt arsura gleznei tale prin frunzişul căzut  

pe oglinda fiinţei mele

copile trebuie să plec uite luna se depărtează

mamă aşteaptă acum e tremur şi ger

şi-n văgăuni târziul se-nfiripă

copile am plecat poate

voi reveni

valuri izbesc în atolii ochilor 

Dumnezeu înoată sub pleoapele  mele

de zeu necopt

undeva cineva cu o foarfecă

mai inaugurează o viaţă

Naufragiu

pluteşti

undeva atârnă o cărare printre valuri

strânsă întortocheată

un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor

umbreşte crestele răvăşite

vei dori să grăbeşti totul

oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea

zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

ţărmurile se apropie în timp ce rămâi nemişcat

curând simţi praful cum te îneacă

zgomotul căruţelor pulsează-n arterele cailor transparenţi           

negura strânsă în coşurile de nuiele se revarsă pe uliţele târgului

iată casa verde cu vitralii roşii la etaj

eşti anunţat de un copil timid

Doamna vă va primi imediat

răsfoieşti  ziua de mâine

mirat de hainele de scoarţă care ţi-au crescut între timp

te aşezi într-un balansoar podeaua scârţâie vălurit

Doamna coboară pe scara interioară

se prelinge ca o sete amară prin gât

întreabă de ce miroşi a ocean dezrădăcinat

şi dacă frunzele ude lăsate pe podea sunt urmele tale

scârţâi în curentul dintre vitraliile roşii deschise

frunzele cad şoptind numele tău de azi şi

Doamna ţi se aşează pe genunchi mângâindu-ţi faţa

ai urme de sare şi polen spune

sărutul ei  loveşte te dezosează îţi rupe gândurile şi

le împrăştie mâncare pentru păsări roşii de sticlă

te  înalţi cu Doamna  în ramurile  care pulsează de sevă albastră

copilul timid îşi strigă mama

mă strigă cu numele  de ieri

ghemuit într-o scorbură

în casa verde cu vitralii roşii sparte

deschid ochii

plutesc  

între o femeie şi un copil

care privesc dincolo de cer

nevroză

abandon la marginea rochiei tale

malul unei nevroze pătimaşe

capătul unui interogatoriu mut

în refugiul unui trandafir strivit de genunchii tăi

sunt o clopotniţă dintr-un sat inundat

părăseşte-mă salvează-te

agăţă-te de ultimii credincioşii mei corbi

spui şi prăbuşirea începe din mine

tăcerea mă ajunge cerând iertare

apăsată ca o cârpă pe un cord deschis

Patru

amintire cum ţi-ai lipit urechea de crucea rece

după loviri repetate  în ea cu cheia de la apartament sunete

patru  din simfonia destinului ţi-au răspuns

ai aruncat speriat ziua de pe umeri

mirosea a zăpadă deşi vara abia căzuse din ciocuri grijulii

te-ai refugiat într-un bar de kevlar

bărmăniţa te îmbia surâsul ei părea din altă irealitate

a fost un pic mai scurt ca fusta

berea te-a lovit cu cearcăne amare la înghiţire

amintire erai un călăreţ cu reflexe în ecoul copitelor

patru ce loveau în intersecţia prăfuită

mâna  mângâia ovalul lunii

doreai să prinzi un glonte cu inima să-l creşti

udându-l cu sânge şi o plantă va ieşi printre coastele  grijulii

îi vei spune mai apoi cocoon, sau voce, sau cruce,  sau phoenix

ştii că va zbura până la urmă bătând din aripi

patru din camerele inimii drenate

amintire erai o temă  redată de pe vinil

o tunică fastuoasă însoţea curgerea ta prin aerul

acelei veri cu miros de zăpadă lucruri simple

patru aşteptau smerite atingerea ta

amintire cum te-ai pregătit de somn

sângerând între îngeri
patru 

Agonie de toamnă

se-ngreunează tăcerile peste noi

scuturate văluri risipite ploi

norii-mi par zmeie ridicate de copii deşiraţi

verdele se scurge din frunze din iarbă

din ochii ce privesc peste viitoarea iarnă

valuri ruginii asediază copaci şi păsări tăcute

umbra lor zăbreleşte muzica şiroind  

din orga oaselor noastre plictisindu-se în trupuri

zboruri goale ne locuiesc tot mai des

pădurea plină de catarge se-ndepărtează

iluzia îşi trimite frunzele în căutarea ţărmului

agonia flutură un cearceaf pătat

ca pe un semn de bun venit

O mică trezire

mângâiai peretele alb

azi  voi desena o frescă

rămâne ca tu să  acoperi cu lavă un oraş

de sub unghiile tale stilizate în water marbling se iveşte dimineaţa

un pic ciufulită şi tandră pe alocuri

cu o lună ca un umăr dezgolit în oglindă

miroase a cafea şi a pulsaţii viride strivite în îmbrăţişarea toamnei

voi scrie nişte frunze hotărăsc

rămâne ca tu să le dai nume

Roşia Montană

De prea multă vreme ne curge cianură prin vene

Şi inima ni se zbate prinsă-n laţuri gordiene

Aruncată e-ntr-o cuşcă, injectată cu morfină,

Iar hingheri damnaţi râd şi strigă “Veniţi de luaţi lumină!”

Ne mor copiii azi sfâşiaţi de fiare, boli şi maşini

De dor de părinţii ce-s duşi cu anii slugi printre străini

Bătrâni flămânzi caut-un loc de muncă, schilozi şi cocârjaţi

Uitaţi de poştaş, ei speră să fie eutanasiaţi

Bolnavii cumpără sânge şi organe în spitale

Cancerul ne face cu ochiul prin colţuri de ziare

Importăm droguri şi otrăvuri, deşeuri şi gunoaie

În timp ce aurul din şcoli se risipeşte-n noroaie

Mamona spune bancuri, Satana râde pe ecrane

Eliberaţi din şisturi, luptând în negrele sutane,

În costume de bancher sau  politician rapace,

În rochii de curvă sau robe de magistrat dibace,

I-au alungat în iad pe Dumnezeu,  Isus şi toţi sfinţii

Au venit la noi în ţară, vor să  macine chiar  munţii

În căutarea lui Zamolxe sub Roşia Montană

De-l veţi trezi, va fi vai de voi, Mamonă şi Satană!

O singură secundă

mi-aduc aminte cum fulgera seninul dinspre cerul acelei iubiri

perfecte  inutile soarele  părea a fi un voyeurist cumsecade

columbofil de ocazie aruncând o mână de stele pentru combustia zilelor  

mai dau o dată jos ortul de pe pleoapă şi caut dragostea

sub amarul sâmburilor lipsiţi de aripi de zborul roşu

 consumat de gurile noastre lacome până mai ieri

oasele mele stau  pe lista de aşteptare pentru

un transplant în fiinţa ta

atomii  zurlii visează o fuziune nucleară cu ai tăi

acum apăs pe pleoapele unui clavir de lumină

leagăn în diafan nedesfăcutele şi neştiutele

 sunt aer greu care apasă  petalele mă respiri

sunt copacul de toamnă  pe retina unei păsări  scriind zboruri

 cu penele înmuiate în tristeţea serenă a seninului

sunt ceas neîntors cu pendulul continuînd să bată între coaste

adulmecat de o fiară cu aripi două universuri paralele

lipite cu clei şi oase de balenă

între trădare şi extaz există viziunea clipele trec grele ca nişte continente în derivă

cu viteza sunetului a luminii plecate plictisite să fie lumină

păianjen încurcat în propria pânză

sufletele noastre trecând prin abluţiuni  ulterioare oricărei iubiri

mări naufragiate care bat plajele eterne de la poalele Himalayei

căutând un singur ocean un singur trup

pentru un viitor de o singură secundă

Întâlnire cu un hobo

surâsul lui era ca un câine alb. prietene nu ai o ţigară?

umbra îl aştepta dincolo de stradă.

bricheta pot să o păstrez? nu ai cumva un leu?

mă duc la o nuntă, ştii că întotdeauna la nunţile pietrelor se sparge ceva?

iar naşterile lor sunt dezlipite cu greu de cearcăne.

zic  „pe mine  lumina m-a râcâit uşor, dintr-o insomnie de amiază... dar spune-mi,

tu ai iubit vreodată?”

mama era în 7 luni, ducea seara flori la cimitir, a căzut într-o groapă proaspăt

săpată, acolo m-a născut, ne-au găsit dimineaţa.

tot ea spunea că berzele aduc bucăţi de suflet,

noi trebuie să le rotim, potrivim, avem  viaţa

întreagă la dispoziţie.

ricanez „un puzzle, le lipim cu iubire într-un  gigantic supersuflet universal!”

dar ochii lui de culoarea fierii mă aţintesc durut  şi tac.

am cunoscut o fată care adora guma de mestecat,

umfla apoi nori pe care îi lipea de cer. cred că pe ea am iubit-o cel mai mult.

prietene, mulţumesc de ţigară , trebuie să plec.

pe celălalt trotuar, umbra îl aştepta nerăbdătoare.

era vremea dintre vară şi toamnă

când iarba se face verde pentru ultima oară.