Ghiocei

Cade răsăritul din cer,

aleargă lumina  felină pe omăt.

De sub el, stoarse de vinul

băut de ochiul însetaţilor,

vreascuri şi frunze învălmăşite

trimit răvaşe albe. 

habar

râdem pentru mâine

sub libere tristeţile de azi

căutăm idealuri peste

o simplă cumpănă

murim pea ieftin

şi ciudat

ne permitem hohote macabre

alături de suflete ce dor

râdem pentru mâine

o uitare nestăvilită

scrijelită pe retina nesăţioasă

ce nu are liber arbitru
am aşteptat copii fiind în orfelinate fără uşi
cu aripi de lilieci mascându-i ferestrele

doar un ecou

mă voi întoarce oarecum

surd şi totuşi nedezlipit de fapt de un timpan

de parcă undeva copacii şi coapsele tale

 ar face un jurământ de nealiniere

doar dorul mă mai vizitează zilele acestea

un ecou surd din cuvinte nespuse

un ecou din secunde lungi
grele
nerostite

doar un ecou

Vals!

Moartea dansează vals

de la primul tău orăcăit..

Nu o inundă o genune, nu se inhibă

la gerul din pântecele unui corb .

Nici demoni surzi ce poartă prin valuri

crucea neputinţei lor.

Nici nesfârşite ceruri sub podul palmelor

ce în alint şi murmur aşteaptă .

Doar moartea ce dansează vals cu umbra.

Viaţă, umbră a morţii,

iartă-ne nouă iluzia , amarul bucuriei.

Maestro!

Vals!

fluturi

când balansezi lumina între pleoape
clipeşti peste o legătură de fluturi
alegi mersul pe cumpene
alternativă cădere sporadică
deliberat destigmatizată
rupi zăgazuri metehne şi uiţi pe
valuri sloiuri din iernile lascive

când dansezi zâmbind pe fiinţe de nea
proaspăt ieşite din crisalida unei toamne
ploconite ca frunze nemişcate
sub umbra petalelor din primăvara
unde omide fluorescente
pipăie lumina
unor veri naive

mugur sur

mugur sur

uitat pieziş
sub povârniş
susur mediu letargic
amprente spulberate de un vis hipnotic
mieziş holografic
peste trupul unei odalisce
spulberate de o trăire amarnică
mugur sur
absorbit şi iubit vremelnic
cum o umbră citeşte sub pleoapa ta
am vrut să scriu incognito
şi scriu incognito
nu mă întrista azi amăgire
mugur sur
pierdut etern şi pur înspre un amurg
de unde soarele ca un prost
încearcă să răsară

mugur sur

Generaţia mea

Nu aşteptăm îndurare la

Trecători ce dau din braţe târcoale.

Nemulţi, retraşi peste ani în cotloane.

Mutilaţi de ferigi şi inele abrupte.

Răzvrătiţi în secunda ce sare

Izbită de vreo dragoste

Chinuitoare.

Orbecăind frenetici pe râuri

Ce poartă sarea în mare din

Ocnaşi deşucheaţi eliberaţi-
Printr-un surâs scrâşnit din fălci complice.

Nu zăbovim secunde nici în

Târziul ce doare.

Suntem doar noi,

Iluzie liniştitoare.

Suntem doar noi.

Bolnav

apăs absent durerea

oprind sângerarea pentru a nu-mi umbri paşii

culori tardive înfloresc pe ecranele monitoarelor stinse

şi împing orizontul intern

cu o bătaie de inimă mai departe

negura absenţei tale pare

a se furişa pe sub uşă

paşii  iar mi-i aud ciudat -

parcă aş ploua pe o ultimă undă

întârziată din zborul cuiva

şi aştept, nesfârşit şi demult -

un bagaj uitat dintr-un tren

tras pe linie moartă

doar păsările ştiu să poarte

orizontul mai departe

cu o bătaie de aripă

Neîncredere

Nu te cred.

Suflet de-mi pierd…

Pleoapa  zgârie verde

Zăpada în decembre.

Şi  sting pe aripi

Licărul ce-l ţipi

Înfrigurare subţire

Ce rămâne amintire.

Ocrotită sub vers

Cu pasul mers

Alb sub ocean

Nevăzut sub ochean

Purtat sub val

Un licăr egal .

Murmură viaţa în venele mele.

Pe privire se plimbă agale.

Dar nu te cred...

Suflet îmi pierd.

Ringtone

Cine mă urmăreşte noapte de noapte în şoapte,

Vis pe marginea dezlipirii de retina insaţiabilă.

Ma  aştept la urma urmelor nopţii la  un oftat.

Scurg timpane uzate, fluorescente priviri.

Streşini, burlane de  ceară

pe care picură mirosuri de câmpuri cu maci.

Adaug  pe miercuri spre gri la şosea.

Necenzurat ironic  un ringtone relaxat...

Scurte bipuri ( parcă ar putea fi lungi...

Chiar?  Oare viaţa pierdută, are un altfel ...)

Nu mă tem ironic relaxat,

De concluzii finaluri ivite din generosul neant.

Şi o margine de pleoapă ,

Coadă de lamantin,

Mă loveşte superbă.

Uitat de clipa pierdută în bezna unui

Neant aleatoriu lângă un iris veşnic prezent,

Un ringtone sună naiv,

Dezarmant.

Alo?

Când iubesc

când clipesc

fâşii de piele rămân pe retină

cleştar nectar amarnic 

nesăţios turbat spart cioburi neînrămate

adunat  timpan prost viclean pe spate

iar cleştar nemernic pierdut susur urcat pe tulpină

rătăcit în arabescuri turnat uscat spre vină

strivit mugur zburdalnic

teşit pentru noapte

când iubesc

Eternitate

Nu-mi mai ascunde unduirile înfloririlor

bezmetice şi volubile,

tandre şi colorat nesăţioase,

ştiu că buzele tare au strigat

“Răsai, primăvară!”

şi miriapode multicolore

au măcinat zăpada şi ţărâna.

Nu mă ocroti de viscolul de petale

aruncate pe crengile cochete –

ştiu, acele petale

le-ai creat din picături de lumină de la răsărit,

ceva arome din dulceţurile toamnei

şi pulbere de vise măcinate

la morile de vânt ale îngerilor iernii pe care

ai ameţit-o, ai aprins nădejdi în sufletul ei resemnat

spunându-i aceeaşi desuetă poveste

despre gerul fără sfârşit şi fericirea albă -

petală de nufăr hoinar, cheie a unui fermoar eteric

cu zimţi de vise dezgropate sub pasul trezirilor nestatornice

care apoi a adormit îngheţată.

Nu mai ghici finaluri în zbuciumul,

urmele din noroiul realităţii lăsate de sufletele

care strigă după tine,  eternitate -

viaţa noastră, a fiecăruia

e singura pe care o cunoşti.

Bine ai venit, primăvară.