Durere şăgalnică

Nu îţi mişca mâna,

uită tot ce a plâns vreodată muntele acesta.

Lasă-mi surâsul braţului meu să te prindă

şi, biciuită de ploaie prin

obosita mea minciună...

....adăposteşte-te, iluzie...

Afară, cai pustii scot luna de după măguri -

logodnică prădalnică a unui dor şovăielnic

ce urcă nestatornic dinspre vale.

Spre tot ce a dorit muntele întârziat în zare.

Nu regreta, oricum durerea mea şăgalnică,

în iarnă îmi va strivi pomeţii.

Îngheţând  picurii sorţii pe amprentele

palmei tale ce îmi mângâia obrajii.

Romanţă indecentă

Romanţă indecentă

Îţi risipesc numele în versuri,

mă încumet să ridic albe genuni

peste clipe netălăzuite de clare vedenii.

Nu-mi respir soarta prin porii nefirescului

şi absorb nestematele din liniştea trupului tău.

Alerg necuprins de crâmpeiele sărutului grăbit

şi cer o prelungire a alintului lasciv  -

coapsele tale se despart în două silabe

iar eu îmi port neantul nestatornic spre

înfioratul  suspin.

Voi surâde în noaptea aceasta ,

neştiut de tinereţea ta,

uitat de mângâierile zilelor de mâine .

Voi tresări la începutul viselor tale

şi, nechemat de nicio iluzie,

pornesc spre depărtările ce apar

lent

după cum le sărută vântul,

indecent.

Paradigma lui π

Paradigma lui π

Sensul frunzei care apasă pe

Viaţa mea, păstrându-şi picături de sevă

Pentru ultima călătorie.

Reîncarnându-se într-o secundă veşnică

Dintr-un arbore al timpului traversând universul.

Mă întreb dacă raportul cercului acestui univers

Şi timpul ce-l străbate

Nu stă sub semnul invariabil al lui π,

Sfânta şi Imuabila Treime.

După virgulă suntem noi şi toate.

Despre un tren

Prin oraşul pierdut mă îndrept spre gară.

Nu voi lua nici un tren,

dar dacă vor fi minute de intârziere

cu atât mai bine, voi deveni oarecum nerăbdător.

Îmi alungesc gândul pe treacătul unei fete,

răsucindu-l la butoniera acestei dimineţi .

Mă întreb  curios

dacă voi mai găsi locuri libere

în trenul în care nu mă voi urca.

Si dacă va fi sau nu cazul să deschid

o conversaţie cu pasagerii pe  care bineînţeles,
 nu îi voi întâlni niciodată.

De ieri, universul a devenit mai mic

(o ceaşcă pentru sufletul meu nesorbit încă

de buzele nici unui înger ? ),

restrângându-se acum la măsura unui compartiment

de tren de clasa a doua, în care stai

înghesuit alături de  bagaje.

Absent, intru la o cafea în aşteptarea

trenului în care probabil nu mă voi urca.

Afară, viitori oameni morţi

înoată cot la cot într-o realitate densă,

tot mai pâcloasă.

liberul vers alb

liberul vers alb

aleargă cămilă îmi spune clipa

dintr-o clepsidră strangulată cu smoală

şi cu îngeri împingându-mă nervoşi

pe strâmtul coridor

(nu-mi las  prădăciunile

bucăţi de agonie agonisită

să mă întârzie)

ling simunul si sparg cu cornul  de

cămilă-inorog balonul efemer umflat de

respiraţia sufletului

pendulând între rai si iad

îngeri eliberaţi pleacă ţipând

au cioburi în aripi şi plete

devin gardieni în închisorile de sticlă

ale altor suflete

smoala îmi curge fierbinte

creionând negru  versuri albe pe hârtie

Când obosite viile se culcă

Când obosite viile se culcă

Când obosite viile se culcă şi vinul se trezeşte

Deschidem grabnic cartea iernii, curioşi de o poveste.

Uităm oraşul fără nume, ne avântăm spre creste

Unde în incendii de zăpadă natura se topeşte.

Ascundem vara în fulare şi alunecăm pe-o pârtie.

Ninsoarea, un drog legal, ne-o injectăm in sânge

Prin pielea amorţită sau prin ochiul care plânge,

Dar chiuie, pâna-n timpane lumina  o împrăştie.

Iar noaptea când iarna liniştită  în ger  se odihneşte,

Prieteni, veniti la gura sobei, e ora de poveste -

Despre haiduci şi zmei, balauri sau, de vreţi, neveste -

Acum când acestea dorm şi vinul cald ne ameţeşte.

Amanţi de lumină

Amanţi de lumină

Plutim în aceeaşi întâmplare, iubito.

Ne ascundem vinovaţi în temple de fum

Şi cernem lumina începuturilor de zi.

Nu riscăm încătuşarea cu firul ierburilor

Şi nici nu cerem iertarea în numele unui viitor

Orb cu pleoape transparente.

Rătăcim nedesluşiţi de radare

Şi nu poposim mai mult de un vis

Pe marginea nopţii.

Când ultimele clipe ale tainei

Vor îngheţa în ţurţuri magnetici,

Ne vom îmbrăţişa

Sinaptici cu fiecare fulg de lumină

Ce ninge în întunericul de lut.

Umbra energiei

Umbra energiei

Simt cum pasul lui Dumnezeu

Îmi striveşte tâmpla, iar marea

Este o nelinişte clocotitoare.

Irealul se întinde la un deget de concret,

O simplă asimptotă adiabatică

Ce caută rezolvare.

Un hiatus hieroglific, o stranie alăturare,

Muşcând timpan şi scoarţă cerebrală.

Simt cum Dumnezeu iluminează energia

Iar eu nu sunt decât o umbră a ei.