Vei pleca

voi pleca

te voi lăsa

vor mai fi femei

limpezi şi unduioase

sau terne ca lutul fertil

luna martie nu ne mai găseşte

gleznele mele nu îţi vor mai fi pietre în colier

ochii mei nu vor mai împrumuta culoarea îmbrăţişării tale

sângele meu nu îţi va mai curge în suflet

strigătul tău va fi cer peste o altă lume

în care eu sunt  muşcătura dureroasă

a unei fiare

neîmblânzite

Ca-ta-stro-fal

atârn de la umeri în jos

mersul mi-e mai mult o fluturare

curgerea morţii mele s-a oprit în fiicele cerului

vorbele mă găsesc fără să mă caute

mâna-mi schiţează o mângâiere

aici  ar trebui să fie obrazul tău

să o absoarbă într-un zâmbet

norii se scurg pe dealurile din jurul oraşului

ca rimelul ieftin pe obrajii unei târfe înlăcrimate

vorbele alcătuirea lor mă urmează

ca unul din acei căţei cărora le pici cu tronc

şi te însoţesc până la  uşă

plimbarea mi-e fără tine ai rămas în casă

preocupată de oferte şi reduceri la pantofi

bluze şi  alte zorzoane inofensive

reduceri ca-ta-stro-fa-le cum spui numai tu

nu am mai întâlnit pe nimeni să folosească

aşa cuvântul acesta -  catastrofal

îl plimbi prin gură cu plăcere

ca pe un vin de peste 90 de puncte Parker

şi îl scuipi pur şi simplu aşteptând reacţia

deruta interlocutorului

te găsesc  adormită cu laptopul căzut la datorie

vena gâtului pâlpâie să îmi atragă atenţia îmi transmite

sst doarme nu o trezi

doar iubeşte-o linişteşte înserarea

care se apropie

ai ochi de floare trezită în răsăritul dimineţii

lumina se chirceşte de plăcere când te străbate

(al dracului căţel, trecu de uşă de data asta)

în jurul tău e acea tristeţe pe care numai fericirea  o poate iradia

o să am nevoie de mai mult de o respiraţie

pentru a-ţi trăi dragostea

o să am nevoie de mai mult de o viaţă

pentru a-ţi respira dragostea

dar un strop de moarte  ne-ar apropia mai mult ca orice

oare o vom găsi în noi?

oare ne va găsi suficient de aproape unul de altul?

timpul se scurge prin mine

ca o ploaie pe fundul unui lac secat

te iubesc ca-ta-stro-fal

Prima secundă (această inimă)

e vremea întoarcerilor

de nicăieri sau de niciunde

e timpul acela preţios pierdut între

un răsărit sfielnic şi un zâmbet de bătrân melancolic

atunci când gările devin  mai lungi

şi trenurile tot mai scurte

orizontul se apropie sub zborul ultimelor

păsări

e vremea răsăririi

întruchipării cuvântului

în flori şi umbririle lor pe cerul din fiinţa noastră

când pielea devenită rădăcină şi soare

se caţără pe o mângâiere pe o zbatere de nor

într-un piept de ploaie desuetă

şi luminează

să ne ghemuim unul în altul

pentru întâia şi ultima dată
va fi o amânare şi un pic mai mult
o răzvrătire fără speranţă dar plină de voluptatea ei
împotriva timpului
această inimă inexistentă care ne împinge
prin venele primei
şi unicei secunde

Vintage (această zi)

adu-ţi amintirile cu tine

dar lasă-le în hol lângă umbrelă şi mănuşi

vom decanta plictiseli din oceanul cotidian

le vom răsuci ca pe nişte biete ţigări naive

fumul va alarma vecinii şi broaştele de uşi

vom pieptăna cosiţele  femeii de serviciu

care ne cere apă într-o găleată galbenă

pleacă mai frumoasă decât Gina Lollobrigida

în Solomon şi regina din Saba

duce cu ea o chicoteală şi  pânze de păianjen din debaraua

unde am depozitat  ceva vânt şi ploaie

pe când eram adolescenţi acneici şi transparenţi

pe când eram nori şi soare

fluturi şi lună

dar gata cu amintirile

după-masa vine ca un iepure maro pe o mirişte burzuluită

vântul a scuturat temeinic trotuarele de plimbăreţi

oare ce mai face femeia de serviciu

mâncăm  libelule de zahăr suntem  nişte cameleoni  răsfăţaţi

limbile ni se ating ca din întâmplare

un film mut ce  rulează pe tavan şi muzica în surdină de la un gramofon reumatic

întregesc  această zi

suntem două buze într-un surâs

şi  nu

nu ar mai fi nimic de spus

Secretul

ochii lui aveau culoarea mierii în întuneric

va fi greu să devii bun

se strică echilibrul

paşi mici

fapte comportament bun

apoi neapărat o greşeală un păcat-

mintea lui se rezema de mintea mea

confortabil

scormonea ca în jăratecul unui foc ruginiu

în spatele ochilor lui de culoarea mierii pământii

se întrezărea o suflare o zare de ceaţă

sub care ghiceai neantul

răspunsul la o problemă inextricabilă

inima îmi zvâcnea ca un clopotar spânzurat

de dangăte anunţându-şi propria moartea în cetate-

trebuie să faci un un rău cuiva chiar şi ţie

altfel întunericul se va revărsa te va inunda

trebuie să te apropii pe furiş de bine

ca o iscoadă indiană de focul la care se încălzesc duşmanii

să nu te observ

de data asta te iert am şi eu o inimă

eh

am pe dracu

ştii nu pot să devin mai rău decât făcând

şi câte un lucru bun

altfel

voi provoca lumina

şi nu cred că vreau să mă pun cu lumina

paşi mici înainte
şi câte unul înapoi

acesta e secretul