eu

dorm apatic
pe aripa unui liliac narcotic
el plimbă râme dresate prin buzunar 
spune
eu sunt cangur cu aripi
şi sar dar mai şi zbor
doar un corn mi-ar mai trebui 
să fiu inorogul din visele unui cangur ce-l visez acum

sub teatrul de pe scena lui
cu corn apatic dar zurliu  
vreau să sar un zbor
eu 
un  pui de cangur cu aripi de liliac
şi corn de inorog cu care 
brăzdez oceanele
le ar
însămânţând privelişti pentru sonarul delfinilor

eu
mă trezesc
picur pe stalactite
alunec  din corn de inorog
pe aripi de liliac somnolent.

Manifest pentru liniştea pământului

Mai daţi-le dracului de E-uri..luaţi şi mâncaţi, băgaţi cât puteţi. Noi oamenii o să zburăm prin spaţiu, de nu ..la naiba, o să sfârşim ca o curiozitate, dinozauri expuşi în muzee fără custode şi vizitatori. Ei, dacă o să zburăm..nu cred că o să o facem cu turme de porci şi plantaţii de fructe stropite vesel şi curat...O să băgăm chimicale , E-uri cum spunem noi, nevinovată voocală, pastile...Apăi fără experiment pe cimpanzeul ce sunt....cine riscă? Luaţi şi băgaţi, nu priviţi diabet, cancer, obezitate ca pe o vină...durerea aci ar trebui să se mai lucreze un pic...în rest poftă bună!

Zamolxe

Scriu dintr-o iarbă inertă în verde

sub o cascadă de pietre suflate cu aur

de prin vântul care face vocalize în flori.

Să nu uităm dragilor de primăvară...

Pietrele mi se aştern prin plete

broboane din scoici vândute de curenţi

la bursa albastră din Newfoundland..

Grele mi-s pleoapele de târnăcoape,

nu îmi îngrop privirea cu cetera,

las arcuşul să zburde mirean,

peste genele mele mătăsoase de dac,

scârţâie Zamolxe în unghere.

Privirea mea lucie, sub praf.

asasin

îmi aştept mersul nesigur

 el devine desigur-

 sugrumând grumazuri

îngerii morţii au pene albastre

spuneai odihnită sub perfuzii cu

licoare din grumazurile  stoarse-n teascuri acide

visai un univers te rabatam pe o capotă

şi te sărutam mândru bând la vinu-ţi

draga mea mânjii mei au vine albastre ce caută dincolo de copitele

centaurilor  şcoliţi  la ore de canto

caută inimi şi puls în iarba mestecată probabil

leagănă-mă dincolo de curba tălpii nemestecată

nu apăsa zorii pe nervul înserării din cartea care

e mătura de vrăjitoare de sub oblânc dragă

paiele filele ei doar plictisesc ochiul lucid

stop cărării de argint, ehei, ce mai pierem

ucişi singuratici pe cărări de jder

asasin e numele meu ce-l cer

otrăvind curios perfuzia-ţi

şi stingher

Ieşi afară din inima mea, primăvară

Mă aştern meleag etern simplu şi poem.

Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.

Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,

vagabondaj al pierderilor de gene năuce,

scuze iubirii ţâşnite din glasul amiezilor nervoase.

Mestec  opiu, hei,  beau secundă.

Mi-aştept la mal trimisa undă.

Vremuri curg pe ordinare metereze.

Nu treze, nu treze.

Deschid murmuri şi ţurţuri de vară clipie,

merg invers pe strada saşie

nu cer aprobare,  ireale strasuri...

Revin spre ceaţa cu măguri şi florile sclipii.

Nu trezie şi nu trezii.

Gerul din florile de gheaţă

spune bine ai venit primăvară,

ieşi afară din inima mea.

Bătrâna cu gâştele

bătrâna pe banca
de dincolo de apus urmărea
gâşte alambicate un pic zugrate
realitatea pâlpâia ca un neon defect
sunt mai tristă ca o clopotniţă părăsită de clopote
ziua nămiaza mare
spunea bătrâna lingând visul cu teatrul
ochilor întorşi invers cu actori neiertători
o rugă albă se desprindea din pleoape obosite de atâtea căderi
sunt mai orfană ca o rază de soare


zugrate - licenţă poetică

Pentru Momo, D-zeu să o odihnească!

zugrav liber mon cher

se moare dinspre cer
cum ar ploua o vreme
un trubadur (eu) linge lubric
corzile şi pânzele se ridică aiuric peste catargele chitării
ne cerem dragă  iertare peste ani din zile nefastele
izvor pentru apa
din care cerbi şi ciute vor a  bea
nu a nesaţ şi nu a vedere ..
alege ..
aleg pe coastele tale femeie
vreau de sub sânul tău să altoiesc o idee
dumnezeu să fiu manole neinspirat sau trist mahmur pus pe role ce zugrăvesc pereţii neîntrerupţi de ferestre
ştii un
cer de  nepictat ruj de buze  penel  de neiertat
în picuri de marmură înrămată zugrav peste cerul cel liber
şi cad talaz peste nevinovată arteră pulsândă ecou de la marginea umbrei lihnită în cernere de
picuri de ocean ooo curg peren peste atoluri luxuriante
sub cer cerbesc nevinovat de înnorări festive
mulţumesc iluzii neştiute clandestine
ce vor iubiri şi potriviri în destine
mor zugrav şi incest peremptoriu sub florile ce cuvântă miresme
aleatoriu pierdalnic şi muritoriu sub clipa de piatră
ce tinde să cadă o dată prin gâtul meu strâmtorat
de parcă din cap mi-ar curge şi nisip până în inimă
prin coasta mea tub de perfuzie
şi  venele mele ar ninge cu verde  versuri
ar înverzi ele  toate dealurile
din toate poeziile ce le voi citi de acum spre apoi?

neg viaţa mea pe clipe de răsfăţ şi beau dragoste
sufletul meu e tăcut pe sub norii lungi ce caută
un zugrav sau pictor cu ochiul chiuind spre coasta ta
minunea mea femeie

lectica

văd liniştea mirosind aspru a dulce amar
cred gestul tandru subcutanat
aştept o auzire foşnetul pleoapei tale 
curg pierzând maluri de o parte sau alta
ignor pulsul de căprioare sfâşiate din lupii clipei 
strivesc păcatele miros iar taninul îl
pier pierd tot
strig draga mea vrei să vezi cum despart neantul de iubire
din pântecul lui vom creşte nişte sclavi rubiconzi
(de ieri vom deveni mai bogaţi în amintirile din prezent)
îi vom hrăni sporadic cât să ne poarte-n lectica unde facem dragoste
indolenţi şi indecenţi clătinaţi de călcâiele lor denivelate 
vrei iubita mea vrei

O cină uşoară

Şi rostuiesc verbe spre soarele neapus
nu mă destram în descântec de ape peste luna sfioasă,
chiar nordul îşi îngroapă misterul între magneţii de pe frigiderul meu
cu două beri expirate şi o conservă de peşte umflată.
Mai ning cu bătăi de inimă într-o zi,
iau un puls arătătoarelor de ceas...
Mai las podul palmei peste adâncul privirii tale
din fotografia prinsă de frigider
(lângă chitanţe dulci, eongaz sau romtelecom)
şi îmi amintesc de curba sprâncenei tale -
scrumam jarul privirii în ea, fugeam de liniştea căprie,
luciul ochilor tăi.
Mă înduioşez de somnul legumelor în cămară
în timp ce-mi fac meniul pentru cină-
un pic de coapsă fulguită, vol au vent?
Strâmb gura şi cer
un mic dejun de seară.

Orfelinatul

Un orfelinat fără uşi

cu ferestre din aripi ranforsate de lilieci striviţi

în zborul lor de căutare a întunericului

copii evisceraţi de suflet agonizând pe culoare

unde lumina doare şi refuză să pătrundă

clopote cu limba tăiată infectată bălmăjind gângav

scuipând pene din pasărea tăcută ce cuibăreşte în acest orfelinat

ploaia care cade peste el are rădăcini în nori

şi creşte în inimile ce pulsează înăuntru

striviţi de lipsa îmbrăţisării

căutând la sân de pasăre

copii cu ochii albi simt întrebări sub tălpi dureroase

ling apă neagră de pe pereţii surzi

aşteaptă focul grecesc al dragostei

să distrugă din temelii hardughia

sau să găsească o uşă măcar

cât o inimă

Printre paranteze, din trenul de noapte

(mintea mea scrie rânduri sub ferestre

alţii pun flori usucă rufe

ce-mi plac filmele italiene vechi)

nu te-am aşteptat ieri era buchetul ofilit

nu mi-ai zâmbit nu mi-ai zâmbit

of ce de trenuri trec pe lângă aceeaşi gară

unde geamuri ascultă lumina din somnul  cerului

nu mistifica iubirea (

trenul de pe contrasens cere verdele ochilor tăi nu clipi o vreme

să treacă păsări şi primăvara în iarba cuminte

cu pasul pe umeri să nu te uzi domnişoară cuminte

şi  râzi de buimace pleoape trezite din aşternuturi fragile

nu mi-ai zâmbit dar ştiu să aştept în tranşee fragile

nu luneca şi apasă pe rană hemoragia

e un zbor roşu sub trenuri care trec nemiloase
cui îi pasă de băncile roz

care punctează  un parc albastru

tu suferi amintiri şi trenul merge înainte

zâmbeşte-mi  de zori din trenul  de noapte

de blat e vorba şi închid)

patinoar

mergi pe margine pericol

stâncă zvârcolită din realitate un

lichid amniotic ce cade peste stalactite

visătoare viitoare moartea mai aşterne un deal un ceva de odihnă

mormânt ei na poţi doar

să scoţi apă din fântână cu un spânzurat însetat

ciutură ce omoară mâna ce  hrăneşte un bătrân netot

care absoarbe în dinte cianura mamii ei de viaţă

zori peste mirarea nerăbdării frupte

şi un patinoar larg unde toţi dinţii lumii zâmbesc

primăvara aceasta ploioasă

irişii se schimbă de culori în pupile

ies mai dezmierdaţi de verdele ierbii

de cerul care fuge odată cu norii dereşi

dealurile însele alunecă sub un albastru înşeuat

nici flori ce nu cuvântă aştept la malul plajelor

înspre mirosul de alge zburătoare şi nu spre soare

octava ploii care stă balans pe pleoapă

lin din pian nocturn

muguri ard  flacăra lor petale murdărite înscris

tina proaspătă le alungă naive
spre paradis nici veşti sau soroace temeri sau dinastii

nu pot opri curgerea lumii pe ogaşul  

săpat de această primăvară

Contrabandă

Poemele lasă cercuri în creionul care le scrie

îmi spuneai tandră în timp ce respiraţiile noastre

se împleteau în volutele unui sărut -

ştii că albatroşii zgârie valuri pe cer

în căutarea porţilor spre genunile de înalt?

Umbra norilor din tine îşi caută

popas  în sufletul meu

sub fumul strigat de ruguri

care-mi ard sângele în vers -

zâmbeam în timp ce creionam

dansul nostru subţire
un dublu axel ţâşnit din pojghiţa realităţii
unde separaţi de vămi şi controale acerbe
ne iubeam prin contrabandă.