Naşterea Prinţesei Sorina era un secret de
stat. Şi ca orice secret de stat era foarte bine păzit. De fapt nu se ştia nici
măcar dacă va fi o prinţesă, şi nu un prinţ, dar ca să ne împrietenim, eu vă spun
de pe acum. Şi dacă vă întrebaţi de ce povestea aceasta nu începe cu a fost
odată ca niciodată, este pentru că povestea aceasta nu a fost, ea este acum, se
întâmplă încă. Să revenim…
Se ştia că evenimentul va avea loc la
sfârşitul lunii iunie, dar data exactă nu se cunoştea. Nu se ştia nici măcar
cine este doctorul reginei. Unele voci remarcaseră totuşi că drumurile
Camionului Frigorific Regal de Îngheţată la Castel erau mult mai dese, şi
coincideau nefiresc cu absenţele doctorului Haus , cel mai bun doctor din
Regatul Undarei, de la cabinet. Ba chiar nişte voci mai răutăcioase povesteau
cu amuzament că în ziua în care semaforul a rămas blocat pe roşu, iar Camionul
Frigorific nu a putut să treacă mai departe, l-ar fi scos pe bietul doctor Haus
aproape îngheţat, pentru că îl ascundeau în spate să nu îl vadă nimeni…
Şi totuşi, în clipa când prinţesa Sorina se
năştea, era de faţă şi un oaspete nepoftit, Vrabia Paparazzi, care din surse
numai de ea ştiute aflase totul, şi cocoţată la un geam care avea (oare din
întâmplare?) draperia un pic trasă privea cu sufletul la cioc ceea ce se
întâmpla în cameră. În clipa când Regina Mamă luă în braţe fetiţa , orbită
de frumuseţea printesei, vru să se îndepărteze si alunecă de pe pervaz; încercă
ea să se redreseze, dar încă buimacă, dădu de trei ori din aripa dreaptă şi
numai o dată din cea stângă, ceea ce nu o ajută cu nimic. Totul se putea sfârşi
rău pentru Vrabia Paparazzi, dacă nu trecea pe acolo întâmplător Vântul de
Bunăseara, care o ridică uşor, până îşi regăsi echilibrul şi putu să zboare.
-Vai
, mulţumesc, Vântule de Bunăseara! Nu ştiu ce mă făceam fără tine…
-Pentru nimic, Vrabie…Dar ce ai păţit? Unde
îţi zbura mintea?
-Sunt emoţionată, chiar acum s-a născut
Prinţesa şi dacă ai şti ce frumoasă este... Mă duc repede la redacţie, să o
descriu Desenatorului-Sef, să nu uit vreun detaliu…Te las, să cumperi mâine
ziarul, să vezi cât e de frumoasă ! Am
zburat…
- Bine, du-te...
Vântul rămas singur, curios să o vadă pe
Prinţesă şi nemaiavând răbdare până a doua zi când apărea ziarul, se urcă şi el
la geamul de unde căzuse Vrabia, dar o mână grijulie trăsese draperia, şi nu
văzu nimic. Încercă el să sufle spre geam cu toată puterea, dar draperia nu se
mişcă…în faţa termopanelor nu se putea face nimic. Resemnat, plecă mâhnit, dar
îşi reveni repede, dându-şi seama că era primul care putea anunţa în regatul
Undarei vestea că aveau din clipa aceea
o prinţesă frumoasă.
Dimineaţa, Regele Sobrin, lua micul dejun,
singur, Regina Aela încă se odihnea. Sorbind cafeaua, luă ziarul şi rămase
înmărmurit, văzând pe prima pagină poza
Prinţesei nou-născute. Imediat auzi în geam ,,Cârr!Cârr!”. Primul
Slujitor se duse să deschidă geamul şi îl anunţă:
-Sire, aveţi un Păsărifon de la Regele
Balenis al Ardanului!
- Bine, lasă-l să intre.
În acel moment intră în zbor un papagal viu
colorat , plin de sine, arogant. Se aşeză pe masă în faţa Regelui Sobrin, şi
începu să vorbească ţâfnos :
-Felicitari pentru fetiţă, vecine.
Înainte de a continua cred că trebuie
să dau nişte explicaţii. Ştiţi ce este
un Păsărifon? Dacă în acel moment te uitai pe geam vedeai un şir întreg de
papagali aşezaţi cam din 50 în 50 de metri , zburând pe loc şi repetând cuvintele
ce tocmai i-au fost adresate regelui Sobrin. Şi acel sir se pierdea departe în
zare, până la primul papagal, care stătea în faţa Regelui Balenis al regatului
vecin Ardan. Aşa funcţiona. Un savant, Alex Garambel, observase că păsările
comunică foarte uşor una cu alta, că se înţeleg foarte bine când zboară în stoluri,
ciripesc la fel, dacă una schimbă direcţia, toate se mişcă după ea. Atunci se hotărâse
să dreseze papagali, care şi vorbesc, şi gata Păsărifonul era inventat.
Bineînţeles că nu toţi aveau bani pentru aşa ceva, dar regii aveau. Să revenim…
- Mulţumesc,
vecine, răspunse regele Sobrin.
- Este sănătoasă ? Că de frumoasă, nu am ce
spune, este, am văzut în ziarul vostru.
- Da , da, sănătoasă, totul este bine.
-Nu
cred că este la fel de frumoasă ca fetiţa mea, Prinţesa Carmina,(aici papagalul
zâmbi acru), dar oricum mă bucur pentru voi. Transmite-i Aelei felicitările
mele.
- Da,
vecine, o să îi spun.
În acel moment , Primul Slujitor se apropie
de Regele Sobrin şi îi şopti ceva la ureche. Acesta dădu aprobator din cap şi
zise :
-Rege
Balenis, Primul Meu slujitor, ar vrea să îi transmit fratelui său, Nadiel, care
vă este porcar că este sănătos şi îi este dor de el.
Auzind acestea, Papagalul Păsărifon, se
înroşi, se încruntă, şi începu să ţopăie, strigând :
- Ce? Porcarului? Dar cine sunt eu?
Văcarul?Te sun ca de la Rege la Rege, să te felicit, că eşti tatăl unei
printese care nici măcar nu este aşa frumoasă, şi tu mă pui să transmit mesaje
porcarului?!
Şi o ţinu aşa aproape un minut. Regele
Sobrin, cât era el de sobru, şi cât se simţea de supărat la auzul acestor vorbe
grele, la vederea Papagalului Păsărifon, care sărea într-un picior, se umfla,
se răsucea, ţipa, îşi rostogolea ochii, mimând tot ce făcea regele Balenis la zeci de kilometri distanţă, nu se mai putu stăpâni şi începu să râdă. Papagalul
se opri brusc şi începu şi el să râdă… Toţi Papagalii Păsărifoni începură să
râdă, până la primul care râse în faţa unui Rege Balenis stupefiat.
- Da? Râzi ? Las că nu ai să mai râzi tu multă
vreme!
–Nu de tine râd, ci de papaga…
Dar era prea târziu, Papagalul Păsărifon
îşi luase deja zborul. Regele Balenis terminase apelul.
Prim-Slujitorul, Dreian, se apropie de Rege
şi îi zise :
-Îmi cer iertare, Sire..
-Nu e vina ta, Balenis este un om dificil,
şi e vina mea că am râs, dar, şi aici regele nu putu să ascundă un
surâs,,,...papagalul era prea caraghios!
Oftă şi luând ziarul se îndreptă spre
dormitorul Reginei Mamă , care tocmai alăpta fetiţa. La vederea lor, Regele
zâmbi, o sărută pe frunte pe Regină şi îi spuse arătându-i ziarul:
-De ce ne era frică nu am scăpat...
Ca să explicăm, trebuie să ne întoarcem în
urmă cu un an , când înainte de căsătorie, fuseseră să vadă dacă sunt sănătoşi
la doctor( la dr.Haus, bineînţeles), aşa cum fac toţi oamenii când se
căsătoresc, dar trecuseră şi pe la Vrăjitoarea Brigelia din Munţii
Hertezatului, munţii veşnic înzăpeziţi,
pentru a încerca să afle dacă unirea lor va avea urmări fericite. Vrăjitoarea
îi primise bine, le făcu o cafea, povestiră, şi zaţul cafelei băute de fiecare îl turnă în palmele lor şi
îi puse să îşi dea mâna.
Apoi le ghici viitorul prin
cărările făcute de cafea şi liniile palmelor. Le spuse că vor fi fericiţi,
regatul Undarei va prospera sub domnia lor, vor trăi până la adânci bătrâneţe,
vor avea copii sănătoşi.. Singura lor problemă va fi că primul lor nou-născut,
va fi o fată aşa de frumoasă, încât va stârni invidia vecinilor, şi s-ar putea
isca un război. Cei doi îi mulţumiră, au vrut să o răsplătească, dar ea le
spuse :
-Nimic din ce vreţi să îmi daţi nu îmi
trebuie, şi ce mi-ar trebui, nu mi-aţi da niciodată...
Ei plecaseră nedumeriţi, şi îngrijoraţi
puţin de profeţie. Iată de ce încercaseră să ţină aşa secretă naşterea
prinţesei. Dar să revenim..
Regele continuă :
-Se pare că planul nostru de a o ţine cât
mai ferită de ochii lumii până ne vom gândi la altceva s-a dus pe apa sâmbetei ...
-Într-un fel este mai bine, încet-încet şi
oamenii se vor obişnui cu ea şi o vor iubi cu atât mai tare, spuse Regina.
-Stai că nu ţi-am spus tot.
Şi Regele îi povesti conversaţia avută prin
Păsărifon cu Regele Balenis.
-Nici nu ştiu dacă să îl mai chemăm la
botez..
-Cheama-l, spuse Regina, dacă vine bine,
dacă nu, mai bine. Oricum , ar fi bine să dai de ştire la hotare, să
dubleze straja, şi eventual să îi spui lui Dreian să trimită un mesaj fratelui
său, dacă observă ceva ce ne-ar pune în pericol la curtea lui Balenis, să ne
anunţe.
-Bine te-ai gândit. Şi frumoasă şi
deşteaptă.
Regele le sărută pe amândouă pe frunte, şi
vru să plece. Se opri şi spuse :
-Te-ai hotarât ce nume să îi dăm ?
-
Da, spuse Regina, o să o numim Sorina, pentru că este frumoasă ca Soarele şi ca
Luna împreună.
Regele nu înţelese la început, apoi zise
-Aaa,
Sori de la Soare, plus na de la Lu-na! Îmi place, aşa să fie.
Plecă, gândindu-se încă o dată cât este de
binecuvântat cu o aşa nevastă, ,,nu ştiu ce m-aş face fără ea", îşi spuse.
Zilele treceau şi ei se pregăteau de botez. Slujitorii se obişnuiseră cu
frumuseţea de fetiţă, şi nu se mai simţeau stânjeniţi în prezenţa ei, ţinând
din ce în ce mai mult la ea.
De Balenis, nu prea ştiau mare lucru, decât
că acesta citea Cronica Undarei, privind noi şi noi imagini cu Prinţesa Sorina.
Acum nu mai era nicio problemă pentru Vrabia Paparazzi să le obţină. Se ştia de
asemenea că zilnic o chema la el pe fata lui, Prinţesa Carmina, care avea deja
vreo 5 anişori şi o compara îngândurat cu imaginile Prinţesei Sorina...Era de
asemenea îngrijorat că vânzările ziarului Cronica Undarei la el în regat, erau
în continuă creştere. Cam astea erau mesajele primite de la Nadiel Porcarul.
Sosi şi ziua botezului. Invitaţi din toate
părţile lumii, regii multor ţări răspunseră invitaţiei Regelui Sobrin. Să fim
sinceri, veniră mai ales cei ce aveau băieţi, pentru că se gândeau şi ei la
viitorul acestora. Deşi Regele Balenis fusese invitat (şi avea şi un băieţel,
Prinţul Alexis), încă nu apăruse. Nici
după ce Părintele Adaria termină slujba botezului, nu apăru. Când naşa
Prinţesei Sorina, contesa Onna ,o bună prietenă şi fostă colegă a Reginei Aela la Academia Sânge Albastru
apăru la uşa bisericii cu ea în braţe, tot poporul strâns acolo izbucni în urale
şi strigă ,,Vivat Prinţesa Sorina! Vivat cea mai frumoasă Prinţesă din
lume!" . Câţiva din cei ce îşi aruncară cu entuziasm căciulile în sus,
ridicând privirea văzură foarte miraţi, la mare înălţime, un lanţ de Păsărifon,
care se pare că transmitea tot ce se întâmplă acolo..Oare ghiciţi cine era la
capătul celălalt al Păsărifonului? Aşa e , aţi ghicit, regele Balenis. În
sfârşit, totul continuă cum nu se poate mai bine, Desenatorul-Sef nu mai
prididea să facă portrete invitaţilor cu Prinţesa Sorina; deşi fiecare când o
vedea la început rămânea surprins de frumuseţea ei, toţi se obişnuiau şi o luau
în braţe cu drag. Începu şi ospăţul, muzica şi dansul. Numai locul Regelui
Ardanului rămânea neocupat..
Când toată sărbătoarea era în toi, Dreian,
Primul Slujitor veni şi îi şopti Regelui Sobrin:
- Maiestate, se pare că se apropie Caleaşca
Automobil a regelui Balenis...
-Nu
se poate!, spuse acesta.
Bucuros, se ridică de la masă să iasă în
întâmpinarea lui Balenis. Când ajunse afară, Caleaşca Automobil tocmai se
oprise. Uşa acesteia se deschise, şi un om fu aruncat din ea. Caleaşca
Automobil demară apoi grăbită. Regele împreună cu Dreian se apropiară de omul
căzut la pământ, care gemea de durere. Dreian îl recunoscu: era Nadiel! Fratele
lui! Îl chemară repede pe doctorul Haus (invitat şi el la petrecere
bineînţeles). Acesta îi acordă primul ajutor, îi făcu o injecţie şi Nadiel îşi
reveni.
Îi spuse Regelui Sobrin
-Sire, am fost descoperit! Tocmai când vă
scriam un raport şi îl agăţam la piciorul Porumbelului Poştaş( oare v-am spus
că aşa ţineau legătură? Un fel de SMS, cum ar veni), când a intrat peste mine
Primul Străjer al lui Balenis..Cred că mă urmărea de ceva vreme...M-au bătut,
şi mi-au spus că dacă vorbiţi cu Porcarul lui şi nu cu el, atunci pe Porcar
trebuia să îl invitaţi.
Regele Sobrin îl întrebă cum se simte şi
dacă poate să vină la masă.
-Sire, nu aş îndrăzni...
- Lasă asta…Eşti destul de bine sau vrei să
mergi la spital, să îţi facem injecţii, analize, eventual să te punem în ghips? Mi se pare mie sau gâtul ţi-e cam strâmb?
- Nu, nu, Sire nu am nimic, şi gâtul meu
este perfect drept, zise speriat Nadiel, încercând să îşi ascundă durerea când
îşi îndreptă gâtul cu o pocnitură.
Şi Regele îl puse lângă el la masă, având
grijă să îl servească cu mâna lui cu cele mai bune bucate şi băuturi.
Trecură anii, Prinţesa Sorina avea deja 6
anişori. Crescuse, bineînţeles, frumoasă, dar şi deşteaptă, era iubita şi
răsfăţata tuturor. Pe unde mergea, chipurile tuturor se iluminau zâmbitoare.
Era un pic cam vorbăreaţă, dar spunea
lucruri foarte înţelepte, surprinzătoare pentru vârsta ei. De cuminte,
era cuminte, mai făcea ea şi pozne ca orice copil, ca atunci când s-a ascuns în
cuşca lui Negro, câinele din faţa Grajdurilor Imperiale, de au căutat-o toţi
speriaţi, iar în Cronica Undarei deja se specula răpirea ei şi posibila
implicare a regelui Balenis…De fapt ea se jucase cu Flufy, un căţeluş alb ca neaua,
pe care Negro îl adoptase. Se jucase până a adormit alături de el în cuşcă. S-a
trezit abia pe seară, când disperaţi, Regele şi Regina adunaseră oşteni cu
torţe să plece să o caute prin Pădurea Haget, care se întindea în imediata
apropiere a Parcului Regal. A ieşit nevinovată, în îmbulzeală nimeni nu a
observat-o , aşa că a ajuns pâna la Regina Aela şi i-a spus dulce :
-Mami, mi-e foame…
Între timp , relaţiile cu Regatul Ardan
erau destul de reci, dar nu se ajunsese la acte de agresiune. De fapt, regele
Balensis avusese de gând să atace cu toată forţa Undara, încă îi răsuna în
minte râsul regelui Sobrin, dar soţia lui, Regina Cyrensis (şi ea prietenă şi
colegă la Academia Sânge Albastru cu Regina Aela, ), care era o femeie
înţeleaptă, reuşise să îl facă să renunţe. În plus, îi era şi teamă, deoarece
Regatul Undarei era puternic, cu oşteni viteji, iar Regele Sobrin era renumit
pentru calităţile sale de conducător de oşti.
Fata lui, Carmina, crescuse şi ea, era un
pic cam plinuţă, dar era frumuşică, vorbea mult şi ea, cam fără rost, aşa că
toţi râdeau de multe ori de ce zicea. De exemplu, odata, când aşteptau un
musafir de vază, mama ei ii spuse lui Balenis ,, Şi ăsta, se crede buricul
pământului..”, iar când musafirul ajunse la ei, Carmina care auzise vorbele
mamei ei, îi zise:
-Dumneavoastra domnule, nu semănaţi cu un
buric. Sunteţi gras, dar nu semănaţi deloc cu un buric, mama aşa crede, dar nu
are dreptate.
Bineînţeles că toţi au tăcut, apoi au râs
stânjeniţi.
Altădată la şcoală, i-a spus învăţătoarei că
ea nu trebuie să înveţe să citească, ea are slujitori care vor citi pentru ea…
Fratele ei,
Alexis, un băiat de nouă ani, în schimb era cuminte, tăcut şi silitor,
fiind primul din clasa lui. Mai nou, se pare că rasfoia toate ziarele din Undara , după
ce le citea tatăl său, uitându-se cu mare atenţie la
imaginile Prinţesei Sorina…
Apoi, pe când Prinţesa Sorina se juca
alături de prietenele ei şi de Flufy în Parcul Regal, iar Vrabia Paparazzi nu
mai prididea cu transmisul de imagini, Regatul Ardan fu atacat de mohorâtul
rege al Siimitului, Ximon, care în câteva ore fu la porţile castelului lui
Balenis. Acesta abia apucă să se urce în Caleaşca Automobil cu familia şi să
fugă. Vrând- nevrând, singura lui cale de scăpare era spre Undara, aşa că ajunse la castel la Regele Sobrin, cerându-i adăpost.
Când Regele Sobrin apăru, vru să ingenucheze
în faţa lui, dar acesta nu-l lăsă şi îl ridică imediat.
-Vecine, prietene, nu se cade să
îngenunchezi în faţa mea.
Balenis, plângând, îl rugă să îl ierte
pentru vorbele şi gândurile rele ce le-a avut de atâţia ani faţă de el, de soţia
lui, şi mai ales faţă de Prinţesa Sorina.
-Ce a fost, a fost, uitat să rămână, să ne
gândim ce facem de acum.
Împreună plecară să hotărască ce puteau face
în faţa mohorâtului rege Ximon.
Între timp, Regina Aela o întâmpină cu drag
pe Regina Cyrensis şi pe copiii acesteia. Carmina se uita un pic cu ciudă la
Prinţesa Sorina, care după un moment de timidate spuse:
- Eu sunt Sorina. Tu cine eşti?
-Carmina, şi să ştii că sunt mai frumoasă
că tine.
-Cu frumuseţea ta nu trebuie să te
mândreşti, numai măgarul a murit de foame admirându-se în apa lacului, aşa mi-a
spus bunica. Vrei să te joci cu mine?
Uşor nedumerită, Carmina acceptă. În curând
se jucau cu Flufy în Parcul Regal, aruncând cu o minge pe care el enervat o
muşca, dar refuza să le-o aducă înapoi.
Fratele Carminei, Alexis, care o privea tot
timpul pe Sorina, se uita la ele, neîndrăznind să intre în joc. Prinţesa Sorina
observă, o întrebă pe Carmina cum îl cheamă şi îl strigă:
-Prinţe Alexis, binevoiţi să vă jucaţi de-a
v-aţi-ascunselea cu noi? Şi râse cristalin.
Alexis zâmbi, şi fugi spre ele. Se duse la
un copac se întoarse cu spatele şi numără până la zece.
-Cine nu este gata, îl iau cu lopata!
Şi porni să le caute pe fete.
După câteva zile, Regele Sobrin adună o mare
armată, chemând ajutor şi de la regii Albanului, Veresinului, care îi erau buni
prieteni. Într-o bătălie scurtă învinseră armata mohorâtului rege Ximon,
izgonindu-l înapoi în regatul Siimit.
Regele Balenis se întoarse pe tronul
Ardanului. De atunci a fost un rege mult mai bun pentru poporul lui. Îl chemă
înapoi pe Nadiel, îi ceru iertare şi îl făcu Prim Slujitorul lui.
Cu Regele Sobrin rămase bun prieten,
făcându-şi vizite unul altuia, împreună cu familiile lor.
Când Prinţesa Sorina împlini 7 ani, sosiră
invitaţi din toate colţurile lumii, şi Parcul Regal răsuna de chicoteli şi
cântecele vesele. Carmina însăşi parcă se mai îmbunase, îşi dăduse seama că nu
este ea cea mai frumoasă prinţesa din lume. Poate că nici Sorina nu era cea mai
frumoasă , dar pot să jur că pentru Alexis ea era.
Şi am încălecat pe o şea şi v-am spus
povestea aşa, dar cum am spus, ea va continua.
