Pasărea din piept

sub pielea omoplaţilor o pasăre îşi strânge aripile

flămândă se oploşeşte prin liniştea trupului meu

smulge secundele trecerii tale
femeie a zilei de ieri

urmele unei dimineţi mai stăruie naive

spăl grabnic rujul de pe marginea unei ceşti de cafea

prin fereastra deschisă curg sunete, imagini...

patul îl voi lăsa totuşi aşa o vreme -

dacă voi îndrepta cutele aşternutului

se vor desprinde şoaptele şi gemetele rămase captive

speriind pasărea cuibărită în pieptul meu

şi s-ar putea să nu te mai uit
femeie a zilei de ieri

Amurg violet

Amurg violet

Când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele

Împrăştii petale violet peste pânze de păianjen

Şi las zidurile încăperii să se apropie.

 După ce vor trece de mine, le voi vopsi

Înmuind aripi de păsări în albastru şi clipe.

Clipe naive, crezând în promisiunea amintirii veşnice.

Cât despre lumina amurgită...

Ea susură pe vitralii de opal,

Păşire unduioasă a ielelor pe cărările uitării.

Nu mă tem de voci sau infern,

Aştept netulburat noaptea.

Sau valul murdărit de epave...

Dar când tristeţea îşi lasă capul în palmele mele...

Mă cutremur.

23.12.2012,  1 Mai

Poezie simplă

Moartea, o poezie simplă.

Un destin descântec rupt din munte.

Mă întreb dacă vapoarele sunt nori pentru peşti

Sau dacă vulturii în picaj uită de foame.

Şi dacă atunci când intri în viaţa cuiva

Trebuie sau nu să stai la semafoare arse.

Îmi caut pulsul prin inima vreunei iubite.

Încheietura mâinii îmi amorţeşte

Într-o rimă de final dintr-o poezie simplă.

Unii actori au plecat cu tot cu decor

Şi mă prăbuşesc ades în butaforii mucegăite.

Neg respirarea sub aripile păsărilor

Şi aştept secunda, ascunda,

Să-mi lumineze un ultim vers.

Moartea, o poezie simplă.

Viaţa, e un pic mai complicată...

      21.12.2012,  1 Mai

Iarna îndrăgostită

Nu ninge astăzi, rămânem în casă, iubito.

Zapăm pe televizoare canale diferite -

La un maraton, câştigă toamna incognito

Iar junele Juan se încurcă în Juanite.

Nu ninge astăzi, zadarnic ne-ar fi deranjul

Iarna asta îmi pare cumva, îndrăgostită

La pol şi-a uitat, probabil din grabă, bagajul

Şi acum pe străzi apare absentă, plictisită.

Primăvara aromată arde în depărtare

Dar zilele ce vor veni, vor fi neobişnuite

Pendulând astmatic între zori şi înserare

Se vor stinge-n vântul acestei ierni nesăbuite.

Chiar şi păcatul dulce, căzut e în derizoriu

De iad nu avem teamă şi nu ne atrage raiul

Iarna ne condamnă, arest în purgatoriu

Rogvaivul piere, cenuşiu îi este alaiul.

Iarna asta îmi pare cumva, îndrăgostită

Şi suferă după vreun demon de ninsoare...

Rămânem în casă astăzi, femeia mea iubită -

Iarna asta cumva îmi pare, o ameninţare.

Mai aşteaptă-mă cu o trezire

Mai aşteaptă-mă cu o trezire
Dar
Nu-mi descânta secunda timorată

Naşte-mă încet şi dureros pe coridoarele luminii deşănţate
Dar
Nu-mi ţine predici răstălmăcite

Vinde-mă în pieţe obscure din oraşe desuete
Dar
Nu-mi da pe repede înainte visele sordide

Abandonează-mă încătuşat în versul trist şi liber
Dar
Nu-mi citi gândurile cu voce tare

În general, poţi să faci ce vrei cu mine
Dar
Mai aşteaptă-mă cu o trezire

Măcar un singur vis

Măcar un singur vis

Ruguri aprinse pe nori de chihlimbar -
Şi o singură vrajă se furişează în eter.
Izvoare din zâne adormite şi netrezite -
Şi o singură stea se oglindeşte însetată.
Margini de lume întinse peste hăuri
Şi un singur ecou evadează fugar.
Ceţuri coborâte nostalgic în bernă
Şi un singur surâs rămâne peste măguri.
Vânturi încolăcite în coloane infinite -
Şi o singură amintire cade obosită.
Clipe letargice închistate în răşină -
Şi o singură notă picură din melancolie.
Îmbulzeli chiromantice pe valuri sinuoase -
Şi un singur vers răzbate la mal.

Îmi pare că seara aceasta este prea obosită, îmi spun...
Şi-mi doresc măcar un singur vis pentru la noapte.

Orologiul regelui

Orologiul regelui

Un orologiu nins atârnat peste câmpie

Se scutură de zăpada rece căzută

În ultima oră din modesta veşnicie.

Apoi tic-tac-ul reîncepe, te rog şi ascultă.

Ştiu ce noaptea aceasta îmi tăinuie -

Flacăra eternei iluzii condamnate

La butoniera soarelui să dăinuie

Acum luminile îi sunt îngheţate.

Şi o clipire de pleoape îmi poartă

Pasărea vis într-un un viscol visceral

Îmi cutremură albul ce-i o şoaptă

La urechea unui Rege rătăcit în ireal.

Un Rege orgolios, pierdut pe câmpie

Uitat de lozinci, curteni şi oştiri

Călare pe calul devenit o albă stafie -

Simt cum mi se perindă prin amintiri.

Din turnul dărâmat al castelului pierdut

Orologiul se scutură iar de zăpadă

Bate ora exactă, o bate neîntrerupt

Chemându-şi Regele plecat la cruciadă.

Dar Regelui nebun, măcinat de orgoliu

Fiecare bătaie i se pare o insultă

Urăşte ce i-a rămas, acel orologiu...

Tic-tac-ul reîncepe...Te rog şi  ascultă.

Iubita din oglindă

Iubita din oglindă

Îmi vând deseară sufletul

Cu nesaţ am să îl scot la mezat -

Iubitei îi voi da clinchetul

Argintului ce-n monezi e-ntrupat.

Îmi voi închiria apoi  cugetul

Cuiva probabil obscen de bogat -

Iubitei îi voi da foşnetul

Bancnotelor, scos la numărat.

................................................................

Trece apusul şi seara într-o doară...

Clienţii au plecat grăbiţi la aeroporturi.

Iubita din oglindă îmi surâde avară.

Dimineaţă  fi-vom goi şi senini, alături.