Radio Vocea Sufletului

duminică, 31 martie 2013

Modern


Mă reîntorc ades la clipa cea de taină
mă plimb prin tăcere
lovesc în geamuri zurlii
tu nu vii, nu ai să vii
nu plec în luna de miere
regret  indolent  tardiv
oricum nu vii, nu ai să vii
şi streaşina mea mai ceartă o undă
o ploaie ce doare-n acorduri târzii
nu vii, nu ai să vii
bezmetice magnetice însetate
cuvinte rătăcite în busolă
cleştaruri sparte de noapte şi cer
nu vii, nu ai să vii
un pui de focă alăptat de o balenă ucigaşă
nu vii nu ai să vii
meleaguri netrebnice arate de o pleoapă
te aştept nu ştii
zbor, nuiele de o vreme ce macină struguri
în biciul ce arde pe spate robii pustii
nu vii, nu ştii
poate primăvara ne desparte
nu vii nu ştii
o clipă spânzură o aripă deasupra zborului
nu vii nu ştii
petale spulberă
unda mea dragă sunetul
florii când înfloreşte uimită
bulgăre de lalea adunată pervers
sintetică sincretică pedală de floare
buimăcită peren
nu ştii nu vii
plec umbra mea râmăne o vreme
golesc degetare în retină
pleoapa astmatică surâde ades
nu ştii nu vii
of  iar ceaţă şi brutal degenerat  exces de valuri plictisitoare
moartea ne animă pe gps

nu vii nu ştii


sâmbătă, 30 martie 2013

naştere

moartea îşi ia nou-născutul în braţe
ultimul suspin e plânsul de bun venit
spală-mă mamă moarte
poartă-mă curat la trup spre leagănul de lemn
nemişcat şi cuminte voi aştepta laptele din 
sânul tău darnic mustind de iarbă şi ploi
sau umbra copacilor va fi mai darnică anul acesta

joi, 28 martie 2013

şi urşii polari joacă barbut



îmi sting ţigara de petalele
care dezvelesc miezul secundelor
ele patinează liniştite pe marginea ceştii de cafea

privirea îmi este o
placentă debilă neputincioasă
creierul rămâne flămând ochii
îmi crapă de secetă deşerturi aride
beduini înzăuaţi în solzi de dragon
 pornesc  mori de simun
unde macină nisipuri ce-mi zgârie retina
simt  cerul cum întreabă dacă mi-e bine
de apă sau cernere vreau
eu sorb cu sete din ecouri de
rugăciuni mă revărs pe dune şi unde
lovind în clopote cu bătăi de inimă
realitatea crapă şi iau un ciob ca suvenir
deschise sunt porţile
 beduinii vânează iarăşi dragoni
în timp ce în mările nordice
urşii polari joacă barbut  

ţigara mă arde nestinsă tresar
şi-mi sorb cafeaua
din ceaşca pe marginea căreia secundele zâmbesc

duminică, 17 martie 2013

scriu poeme mai lungi decât numele tău


încă mă dor aripile amputate
aruncate cerului flămând
senzaţia de membru fantomă
se manifestă prin poezie îmi spun
şi-mi amintesc lunecarea norilor
pe curbura planetei
ochii mei  căutau prada
dragostea ţâşnind din lut sau ocean

visez la un zbor în lumea granitului
din omoplaţi îmi cresc rădăcini
aripi cu pene de diamant
care sfârtecă măruntaiele pământului
ce-l respir dar
citesc florile mirosindu-le rădăcinile

scriu şi fiecare literă este un suflet
poemele mele sunt mai lungi decât numele tău
iubita mea exilată în cerul flămând

Pasăre pe zăpada hârtiei



                                                            eu

                                     am avut aripi          am avut aripi
                        şi îmi amintesc zborul          de pasăre de pradă
      poezia  senzaţia de aripi fantomă          o aripă era ziua  alta noaptea
amputate şi aruncate cerului flămând          ochii mei vultureşti căutau dragostea
                                                       
                                                       ascunsă
                                                  adânc în pământ

duminică, 10 martie 2013

Însingurare



se lasă însingurarea

prezentul îmi pare un dans

pe sârma ghimpată a unei puşcării

plină de amintiri

un bătrân librar stinge lumina din

jurul acestei amiezi prăfuite

o altă carte scoasă şi pusă

la loc pe un raft încovoiat

nu-mi ajung din urmă cuvintele

altădată realitatea părea că se curbează

se deforma  în jurul meu

unele evenimente sunt atrase de mine îmi spuneam

o gravitaţie ciudată funcţiona  aleatoriu

şi totuşi mă simţeam

apărat de un déjà vu permanent 
acum se lasă însingurarea
irişii mei emană lumină



un susur slab aud dintr-un cimitir

un depozit de viori cu melodii adormite

îmi spun şi mă aşez la poarta lui cerşind



luni, 4 martie 2013

dimineaţă cu pachelbel


aburul din respiraţia unei
crizanteme smulse pe răcoare
mersul pe vârfurile lumii
în timp ce nourii îţi fug de sub bolta tălpii
ciute înfrigurate strecoară lumina vieţii
prin gene mătăsoase
gustul merelor din copilăria
îngropată de vie în tine
ştii că dacă vei deschide ochii
vei auzi ceasornicul
urăşti acel zgomot
parcă moartea îşi bate coasa

îţi aduni curajul
strecori un pachelbel prin urechile zdrelite
şi aştepţi să te simţi ac între degetele lui dumnezeu
singurul care mai poate să îţi peticească sufletul