Plimbare în absenţa Mariei
nimic neobişnuit la acea dimineaţă
pădurea coborâse
la marginea oraşului
câţiva copaci
rebeli intraţi pe străzile
unde întunericul adăsta în pâlcuri clandestine
norii vălureau
pentru întârzierea zilei...
şi păsările zburând de aceeaşi parte a secundelor
cu el
ieşise la o scurtă plimbare
se simţea ca un acrobat pe sârmă
urmărit de un public ascuns în umbra
zdrenţuită printre blocurile şi spinii de mucava ai oraşului
,,absenţa ei doare
un vid care te strânge...”
cuvintele îl
izbiră violent se clătină
privi dincolo de
asfalt şi pietre în hăul cărnos
,,îţi aminteşti cum pulsează o venă sub pielea unui mort
?
când ritualul se
prelinge ca o transpiraţie rece pe şira spinării
îţi pare o farsă o glumă proastă
cel drag se va ridica şi ei vor râde smulgându-şi măştile
întortocheate întristate
îi vei ierta
dorindu-ţi să plăteşti oricâtă fericire lumină viaţă se
cere din tine
rămâi cu o frunză presată
peste groapa săpată în pieptul tău
groparii au plecat
uitând să o acopere
lăsând lopeţile şi sticla golită de ţuică bătrână
rămâi cu imaginea venei pulsând vineţiu sub pielea rece
rămâi...”
***
din acea zi
de dincolo de gândurile lui
din blocurile posomorâte în labirint
(vulturi uriaşi având aripile strânse
cu pui plecaţi şi ghiare de beton înfipte
năpraznic în pământ )
începu să crească o toamnă
mai săracă în câini pe maidane
mai bogată în strigoi nevrotici pe culoare
o toamnă liman
pentru copacii migratori
care-şi depuseră frunzele în ea
o toamnă numărătoare de asistente în spitale -
ele întind fără nicio cută
impecabil cearceafuri albe pentru cei aflaţi în comă
( poate fi şi acesta un motiv pentru a continua să
trăieşti)
***
asistenta cu cearceafurile sub braţ o salută
parfumul ei stăruia ca o părere de rău
pe epiderma dimineţii
Maria luă cu speranţă mâna corpului întins pe pat
îi privea vena gâtului care pulsa
pulsa
transmitea un mesaj din oraşul interzis ei
deschise cel mai senin geam din viaţa ei
aerul tânăr pigmentat cu voci paşi soare foşnete
năvăli răvăşind foile de observaţie
***
ultimii trandafiri ai oraşului se înălţau
în stoluri roşii albe galbene
înmiresmate sub cerul mai înalt ca niciodată
el îşi continua plimbarea
în absenţa ei
