Radio Vocea Sufletului

luni, 27 noiembrie 2017

Două versuri și o bătaie de inimă




mă întrebi cum mi-a fost săptămâna
mai lungă de șapte zile ori două bătăi de inimă
plus o obsesie -
să-ți fiu toamnă foșnind sub pași...
îmi răspunzi că nu crezi în toamnă

știu și nici în înserare nu crezi
e o altă minciună a Soarelui
un joc de-a v-ați ascunselea
unde răsăritul este zâmbetul
unui prunc cu ceafa
mirosind a piersică somnoroasă

nu iei în serios nici depărtările
pașii noștri le risipesc
cu efortul unei lacrimi
care alunecă pe obraz
și hrănește un surâs

nu crezi nici în moarte
e o simplă părăsire a timpului
o ieșire în normalitatea simplă
a existenței fără el

tu crezi doar în cântecul murmurat
o singură dată
de două suflete albe
două versuri
așezate de aceeași a parte a unicei
bătăi de inimă
de la începuturile
acestei lumi







vineri, 6 octombrie 2017

Bătrânul, pianul și lacrima



bătrânul cânta la pian într-o lacrimă
agățată de coada ochiului meu
cânta fără să îi pese de
viața trăită cândva
lumina foșnea risipind notele în aerul ce-mi invada plămânii  
degetele bătrânului
alergau pe clapele albe, gri și negre
ce pian ciudat
dar parcă se înserează
atât mi-am spus
și lacrima căzu
alunecând pe obrazul drept
ultima notă mă lăsă la marginea unui amurg
violent
însetat


de atunci
clape albe, negre și gri mă mângâie
mă lovesc   
în curând voi fi un bătrân căutând
o lacrimă

melodia o știu






luni, 2 octombrie 2017

Îndeajuns



eşti una dintre puţinele făpturi de aer
care nu trece de tot prin mine
rămâne la fiecare întâlnire 
pe buze sau
pe cărările din palme
puţin din tine

nu destul pentru o respiraţie
dar îndeajuns 
pentru un abur care
să convingă
o oglindă că încă
sunt în viaţă

duminică, 17 septembrie 2017

Mistuitor (aceste străzi)



De unde ai venit,
din ce lagună a înzoririi somnoroase,
din ce coastă de lichid amar
turnat în recele pahar;
crochiu din
tușe neglijente,
pieziș, neclar,
aruncat de soarele murdar...
Tu, venind ca o pădure
strigând verde,
strigând arămiu,
apă aspră și netulbure
pe care plutesc apăsat și rar,
un zmeu ridicat de pești scalari
ce apropie cerul de hârtie vie
de respirația mea înfometată.

Redescopăr zborul sub păsări sure,
simt ghearele străpungând piele și oase,
eliberându-mi sânge rătăcitor
în cuvinte unduioase
care se risipesc în venele tale,
aceste străzi ale absenței mele
din sufletul tău,
mistuitor.