Două sute plus şase

oasele mi-au fost aruncate în trup

au rămas vreo  două sute şase

o molimă mi-a rupt sternul

inima legată cu artere groase şi bătută

mă înjură gâlgâit

mă scuipă printre gratii

trec dintr-o cameră în alta

îmi ling gingia încă doare dintele lipsă oare se socoteşte

două sute  să fie atunci restul sunt din acrilat

trec din super one  într-un film de lasă-mă că te las

e mai scabros nu rezist

geamurile mă urmăresc de parcă ar vrea să

fie sparte

mâna cu paharul intră prin sticla televizorului să văd

dacă ninge

 ziua miloasă îmi dă pomană un sărut

mâna îmi sângeră paharul se umple

bloody mary

zăpada din planeta îngheţată de pe nat geo hd

se înroşeşte un urs polar mă adulmecă

revin cu o blană de iarnă sunt alb şi nimeni

nu mă vede

să ard camuflajul celor două sute şase

pardon două sute plus şase dinţi din acrilat

douăzeci şi unu de grame de viaţă

se vor elibera

zăpada se topeşte în urmele paşilor tăi

adâncite prin viaţa prin pustiirea mea

sorb însetat ca o fiară

cei din filmul de pe super one

s-au oprit şi mă privesc

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente

nu le speria

dacă e nevoie îngenunchează

şi linişteşte-le spaimele

simte în palmă pâlpâirea

luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea

care despărţea cireşii de mai de

caişii lui septembrie

treceam în drum spre miazănoapte

ai spus opreşte vom aştepta  ploaia

ninsoarea între aceste palme ale pământului

deschise într-o dorinţă de cer

am oprit şi am aprins o ţigară

îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte

mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui

rochia albă răsfira aerul învolt

şoseaua a dispărut în urma noastră

s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă

păşeşte printre aceste momente

nu le speria

mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

Această ploaie

îţi stă bine cu

această ploaie

să o porţi şi data viitoare

când ne vom întâlni în  respiraţia

timpului.

îţi stă bine şi ştii asta, te înfăşori în ploaie ca

într-un zâmbet de bună regăsire.

te-aş săruta dar dispari între siluete,
zăbrele mişcătoare care grăbesc umeda amiază.

câteva bătăi de inimă se mai aud

în locul unde ai fost

şi ploaia care îmi cade în suflet.

Poeme desfrânate

femeie îmi eşti ca vinul amar

băut în taină când noaptea se despleteşte

la geamuri luminate cu lumânări deocheate

ai ochi de leopard mersul e al aceleiaşi feline

în răsfăţul lunii pline

îţi scriu poeme desfrânate

pe pereţii umezi şi musculoşi

ai închisorii care-mi eşti şi mi-ai fost dintodeauna

mai puţin

graţierile la care am fost pe nedrept supus

oare ce faptă am săvârşit

ce tribunale m-au condamnat la închisoarea fiinţei tale

nu mai ştiu nu ştiu dacă mai contează

sunt un funambul survolând neantul între coapsele tale

un rege al abisului al evadărilor atârnat de buzele tale

de limbile tale care mă rostesc cuvânt şi cuvânt după ce m-au

plimbat cu voluptate mestecat cu grijă încet şi roşu

tu vorbeşti întruna şi târziu în general

nuferii se deschid la 5 minute după trecerea ta

mi-au înflorit şi insomniile la gratii

îţi privesc gura şi-mi doresc să fiu un zeu comestibil

să fiu mâncat de ea şi nu adorat

îţi scriu poeme desfrânate explicite la întrecere

cu poeţi pescăruşi şi petrecăreţi care nu se feresc

în timp ce te îndrepţi spre oceanul de vizavi

cu acelaşi mers de leopard şi gust de vin amar

îţi împart întrebările la cifre impare

rezultatul e un răspuns în doi peri şi o promoroacă plăpândă

luna stă ca un sinucigaş pe marginea hăului indiferent şi roşu

tu vorbeşti în continuare

şi eu nu mă pot dezlipi de pe gura ta

buzele şi limbile tale

sunt un cuvânt ce nu vrea să fie rostit

Nu-mi fac griji

trecutul

pot schimba modul în care îl judec

îl miros şi simt prin pielea de acum

nu-mi fac griji pentru prezent

pentru viitor

vor deveni un trecut pe care oricând îl pot schimba

am crezut că o nefericire o dramă personală

îţi conferă dreptul de a porni în păcat cu fruntea sus -

îngerii aplaudă pe margini îţi oferă din mers apă sfinţită

şi binecuvântarea lor...

dar nu, adevărul e că eu pot doar  să schimb trecutul

plec în clipa de acum

nişte flori zgârie la uşă

trebuie să le deschid

dacă nu, se vor răzvrăti şi vor ploua

la o altă tâmplă

Lunatecii

bătrâna aceea din staţia diluată de respiraţia tramvaielor

mirosea a copil, nu ai simţit?

amintirile probabil...

ne plimbăm de ceva vreme, uite, umbra paşilor

a devenit mai lungă. şi pomii se îndepărtează unii de alţii.

ai observat, doar femei frumoase au murit

în ultimele zile. ciudat chiar  de frumoase. şi e plin peste tot de chipurile lor,

zâmbitoare, batjocoritoare.

ştiu, aş putea să tac, şi atunci liniştea ne-ar

urma ca un maidanez jigărit, bolnav, până

la uşa dintre noi.

a plouat din pământ în ultimele ceasuri,

cerul bălteşte de păsări. lungi şi leneşe,

nu se vor întoarce în grabă. bătrâna aceea, a urcat în tramvai

sau staţia s-a dizolvat prea repede? să ne întoarcem?

şopteşti ,,să mai stăm”,  ca o mirare plutind pe valurile morţii.

miroase a migdale, amărui,

felul în care te uiţi la mine şi

îmi pare că te vei trezi

într-o altă dimineaţă.