un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi
femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră
condurii acasă
desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le
întâmpinau
sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de
păsări
pregătindu-se de zbor
smulgeam mască după mască
unele femei ţipau şi din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbuşeau şi se descompuneau în îndepărtări
şi întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind şi dinţii le străluceau a
beţie de adolescent
una singură mi-a mulţumit tristă spre marginea oraşului
dar nu erai tu
