Cu
paşi măsuraţi Traian intră în magazinul sătesc, ,,bolta” cum i se spunea. Era o
alimentară în care găseai şi plăsticăraie, şi dero, şi baterii, etc. Un magazin
universal dublat strategic de un birt. Trăiănuţ (aşa îi spuneau apropiaţii,
adică toţi oamenii satului; copiii şi tineretul i se adresau cu nea Traian)
venise în dimineaţa aceasta, ca şi în multe altele, să cumpere pâine şi ceva
de-ale gurii. Prin de-ale gurii înţelegea şi un rachiu sau o vodcă luată aşa pe
stomacul gol, să îi pună sângele în mişcare, să rupă uleiul cum îi plăcea să
spună. Înăuntru Leana, patroana aranja pâinea din lăzi în rafturi.
-No bună
dimineaţa Leană!
-Bună
Trăiănuţ, îi răspunse femeia şi se apropie de tejghea unde începu să scrie ceva
cu pixul într-un caiet.
-Bună, bună,
spuse cu subînţeles Trăiănuţ, trăgând cu ochiul la decolteul femeii uşor
aplecate peste tejghea. Îşi imagină cât de calzi trebuie să fie sânii ei în
palmă, ca doi hulubi fremătători (,,ca doi nenorociţi de hulubi ce vreau să
zboare”, îşi spuse şi simţi o căldură plăcută cum îi cuprinde vintrele ).
Avusese cu Leana o scurtă ,,răfuială” într-o seară acum vreo 10 ani în cămara
din spate, printre lăzi de sticle şi rafturi cu marfă. Marin, soţul ei era în
perioada aceea plecat la muncă în Germania (la ce dracu se duce să muncească
printre străini, nu îî ajunge cât au – aşa se întreba atunci, şi nici acum nu
găsise răspuns). A stat până la ora închiderii, până plecaseră toţi, băuse
peste măsură cu ochii tot după ea; iar ea părea a-i zâmbi şi nu pleca ochii la
privirile lui tot mai îndrăzneţe. E dorită clar muierea asta, aşa îşi spusese
atunci, şi a intrat peste ea în cămara... Era cu spatele, ridica o cutie de carton pe un
raft. Ce faci Trăiănuţ, stai cuminte, bolândule îi spusese când o prinse de
ţâţe şi începu să o sărute pe gât. Ce a urmat, nu mai ştia exact, erau frânturi
de fericire şi plăcere vinovată. Îi era ciudă şi acum că fusese aşa de beat că
nu îşi amintea bine, că nu păstrase vie senzaţia aceea de carne interzisă în
palmele lui. A fost unica dată când a avut succes, a mai rămas de câteva ori
seara până târziu, dar Leana avea grijă să nu mai rămână singură cu el. Apoi a
renunţat, avea şi el oarece îndoieli, Marin era prieten cu el, iar Maria,
nevasta, era o femeie prea cuminte ca să
merite să sufere din cauza lui. Leana era atunci subţirică, cioplită în ciuda bărbaţilor, acum
se mai împlinise, dar sânii păreau la fel de ispitori. Ăsta era un alt motiv
pentru care Traian venea la prima oră la boltă, când nu prea erau muşterii, iar
Marin apărea de obicei mai târziu.
- Marin îi
pe aci?
- Da, îi
în spate. Ai treabă cu el? Vine imediat.
- Da,
oarece treabă am cu el, dar numai după ce termin cu tine, spuse el îndrăzneţ şi
râse.
Ea zâmbi
şi îl întrebă:
- Ce vrei
de la mine?
- Ei ce
vreau, doară ştii tu...O pâine, un pachet de Vinston. Şi dă şi o sticlă de ulei
şi un kil de făină, că aşa îmi spusă Măria.
Ea i le
aduse, socoti şi spuse:
- 28, 60.
Altceva?
- Ei
altceva...nimic...Mă duc dincolo, de mi-o mai veni ceva aminte, îţi spun.
- Bine
Trăiănuţ, să ai poftă.
- Mulţam,
am, am. Poftă am...
Păşi în
încăperea alăturată, se apropie de bar. Strigă:
- Mărine!
Bă Mărine!
Acesta
apăru, era cu ochii cârpiţi de somn. Ăsta nu o dormit azi noapte, o avut de
lucru, îşi spusă cu invidie – nu îşi putea scoate din ochii minţii decolteul
Leanei.
- Ce-i
Trăiănuţ, arde?
- Da bă,
dă o vodcă.
Până Marin
îi turna vodca, se uită spre rafturi fără interes. Văzu şi sticla de 2 l, de plastic,
în faţa căreia scria pe o hârtie ,, Ţuică de prune- 36° ”. Prune pe dracu,
prune din ştiuleţi sau pachete de electrozi, îşi spuse (a câta oară). Luă
paharul şi se puse la o masă.
- Dă şi tu
drumul la televizor că e 8 fix, să auzim ştirile.
Marin luă
telecomanda şi se conformă.
Traian îşi
aprinse o ţigară. În timp ce sorbi din pahar (ce-i mai plăcea gustul aspru şi
căldura alcoolului lunecând în stomacul gol, plus fumul ce-i invada plămânii)
se uita, asculta cu indiferenţă la ştiri. Până ce ajunseră să prezinte
subiectul la modă – refugiaţii.
- Marine,
tu eşti om umblat, ai fost în Germania ... Oare de ce îi cheamă nemţii la ei pe
turcii ăştia? Nu au destui? Mie nu îmi plac ungurii, ba defel, dar eu îi
înţăleg că fac gardul acela.
-Traiane,
nemţii îs aşa un mister de mare pentru mine, că am renunţat să îi înţeleg. De
aia nici nu m-am mai dus. E aşa, un ,,poltergheist”.
- Un ce?!
Marin folosea de multe ori cuvinte aşe grele de pătruns, că Traian era mai
sigur că nici el nu ştia ce sunt.
- Un
poltergheist, adică nisipuri mişcătoare...Te uiţi la ei, spui că îs oameni
serioşi, ai bază în ei că doar îs nemţi. Da asta numai cât nu pricepi ce zic. Când
îi auzi hanţărderfundernainţig, rămâi impresionat. Dar după ce ştii germana te
lămureşti, au numai bazaconii şi gărgăuni în cap. Îs proşti mă, nu le fuge
mintea, nu-s ca noi. Nici să se distreze nu ştiu...Se pun vreo 6-7 nemţălăi pe
o bancă, bagă bere cu halba de litru şi cântă şi se leagănă stânga-dreapta toţi...Apăi
aia e distracţie? De muncit iar, nu-s buni de nimic, nici un neamţ nu mă biruie
la cosit, chiar şi acum când iacă am trecut de 50 de ani. Eu cred că îi cheamă
să facă lagăre de muncă, ca pe timpul lui Hitler. Acum o să le zică tabere de
refugiaţi. Poate aşteaptă în preambul să
facă...
- Cum ai
zis ...preambul...ăla ce drac îi...un oraş de la ei?
- Nu bă, e
ca atunci când ţi se zbate ochiul, ştii că se va întâmpla ceva. No, poate
aşteaptă acolo în preambul, să facă ăştia atentate şi să îi închidă pe toţi în
lagăre, să-i lichideze, cu gaz.
- Du-te
mă....îs ei în stare de aşa ceva? Şi copiii?
- Copiii
nu ştiu, poate pe ei îi excomunică, că-s fragezi la minte..
-
Exo...cum?
- Da bă, excomunică,
să scoată pe Mahomet din ei, să nu mai poată comunica cu el.
Pe uşă
intră un bătrân, în sacou negru jerpelit, cu o pălărie mică neagră pe cap. Avea
şi un baston, abia păşea.
- Bună
dimineaţa, moş Gheorghe! îl salută Marin. O ţuică?
- Neaţa
copile! Nu, ţuica aia bea-o tu. Un coniac.
- Mai dă o
vodcă şi mie Martine, mă duc azi la lemne, să am spor! spuse şi Traian.
După ce
primiră băuturile, Traian îi spusă lui moş Gheorghe:
- Auzi moş
Gheorghe, Marin spune că nemţii îi cheamă pe turcii aceştia ca să poată să îi
bage în lagăre şi să scape de ei...
- Cine-o
zâs, Marin? Apăi, Marine, tu eşti mai prost ca noaptea. Nu ştiu cum de te mai
ţine Leana. Măi copii, neamţu îi cheamă că aşa s-o înţeles cu americanu...După
ce pleacă toţi de acolo, americanu o să deie cu toate bombele pe ăia care
decapitează oamenii şi violează şi Doamne iartă-mă ce-or mai face... şi apoi îi
duc înapoi pe ăştia, când o fi rezolvatără situaţia...Întotdeauna americanul le
gândeşte...nemţii sunt la mâna lor.
Satisfăcut
de zicerea lui, moş Gheorghe duse paharul cu mâna tremurândă la gură şi sorbi.
Câţiva stropi i se prelinseră pe bărbia nerasă.
- Marine,
să ştii că s-ar putea să aibe dreptate, spuse Traian, luând şi el o gură din
vodcă. A doua sutaşcă de vodca nu avea farmecul primei, dar era bine primită de
cealaltă.
- Treaba
voastră, o să vedeţi voi că am dreptate. Poate că pare redundant acum, dar las
că vedem noi.
-
Redudant? Asta ce mai e?
- Of
Trăiănuţ, redundant înseamnă deosebit.
- Marine,
eşti un prost, spuse moş Gheorghe. Redundant însamnă inutil. De exemplu, tu
eşti redundant pe lângă Leana, s-ar descurca şi fără tine, ha ha ha! râse moş
Gheorghe, satisfăcut de gluma lui.
Traian
izbucni şi el în râs. Marin plecă nervos în spate, mormăind ,,am atâta treabă
şi eu stau cu beţivii la poveşti”.
- I-ai
zis-o moş Ghiţă, dau un coniac!
- Nu
copile, destul, mă duc la baba mea. Du-te şi tu acasă, ai treabă de făcut. Nu
mai sta pe aci, o fi el Marin mai prost, dar nu te risca.
- Ce vrei
să spui, moş Gheorghe?
- Lasă, nu
fă pe niznaiul cu mine, nu eşti aşa prost să mă jigneşti că nu înţelegi.
Sună un
telefon. Traian se pipăi la buzunar, scoase un Nokia vechi.
- Măria,
spuse către moş. Alo? Da Mărie, acum vin...nu tu, nu am beut mult, o cinzaşcă
cu moş Gheorghe şi o cafea. Să iau şi un kil de cârnaţ? Bine, vin. Moş
Gheorghe, mă duc, o zi faină, mai vorbim.
- Mai
vorbim, să fim sănătoşi.
Traian îşi
luă plasa cu cumpărăturile şi trecu în încăperea cealaltă. Leana nu era acolo.
Strigă:
- Leană!
Aceasta apăru, rumenă şi respirând mai greu un pic.
- Ce-i
Trăiănuţ? Mai vrei ceva?
- Da, un
kil de cârnaţ, mă sună Măria. Să îmi pună pachet la pădure.
Leana îi
tăie o bucată de cârnaţ, îl cântări şi spuse:
- 18 lei,
îi un pic mai mult. Rămâne?
- Da
Leană, mulţam.
- Să ai o
zi bună, Traiane! Leana îi înmână cârnaţul după ce il ambală în hârtie. Traian
se uita atent la mâinile ei. Mai aruncă o privire la decolteu şi spusă:
- Şi tu să
ai Leană! Ne vedem mâine!
Pe drum scoase telefonul, sună pe Măria şi cu
gândul la Leana spuse:
- Alo
Măria! Copiii sunt la şcoală? Da? No vezi că merg la pădure, dar aşteaptă-mă în
preambul, că vreau să ne drăgostim un pic! Cum, unde în preambul? În dormitor,
că doară nu în hol!
