Mai ţii minte valul acela negru
ce ne-a inundat deunăzi sufrageria
în timp ce dormeam acelaşi vis?
Privirile îngrozite aruncate spre
clanţa uşii
de un bolnav agonizând
în aşteptare?
Valul acela negru ce se apropia
dinspre sufragerie
înspre colţul unde aveai cea mai
verde planta ce o îngrijiseşi vreodată?
Liniştea netulburată ce durea
uneori...
Mai ţii minte când respiram
acelaşi coşmar?
Ce fericiţi eram
ştiindu-ne împreună?
Mai ţii minte, iubito?
Trezeşte-te.