surâsul lui era ca un câine alb. prietene
nu ai o ţigară?
umbra îl aştepta dincolo de stradă.
bricheta pot să o păstrez? nu ai
cumva un leu?
mă duc la o nuntă, ştii că
întotdeauna la nunţile pietrelor se sparge ceva?
iar naşterile lor sunt dezlipite
cu greu de cearcăne.
zic „pe mine lumina m-a râcâit uşor, dintr-o insomnie de
amiază... dar spune-mi,
tu ai iubit vreodată?”
mama era în 7 luni, ducea seara flori
la cimitir, a căzut într-o groapă proaspăt
săpată, acolo m-a născut, ne-au
găsit dimineaţa.
tot ea spunea că berzele aduc
bucăţi de suflet,
noi trebuie să le rotim,
potrivim, avem viaţa
întreagă la dispoziţie.
ricanez „un puzzle, le lipim cu iubire într-un gigantic supersuflet universal!”
dar ochii lui de culoarea fierii mă aţintesc durut şi tac.
am cunoscut o fată care adora
guma de mestecat,
umfla apoi nori pe care îi lipea
de cer. cred că pe ea am iubit-o cel mai mult.
prietene, mulţumesc de ţigară ,
trebuie să plec.
pe celălalt trotuar, umbra îl aştepta nerăbdătoare.
era vremea dintre vară şi toamnă
când iarba se face verde pentru ultima oară.
