Colind

Astăzi s-a născut Cristos în noi -

În paie, lut, mizerie şi nevoi

El a pus iubire şi credinţă

A adus suflare, har în fiinţă

Naştem crucea şi-o purtăm

Trăim Golgota şi-o iertăm

Murim Golgota şi-o păstrăm

Amintire pentru pruncu' sfios

Înfăşatul făt frumos

Care-l poartă pe Cristos

Crăciun Fericit!      25.12.2016

Meninge

atunci când plouă nevăzuţii stropi

în lumea nevăzutelor umbre

când se aşază liniştea-n rotonde

şi simt pulsând secretele între noi

când părul ţi-e ud fără să ştie şi flămând

de adierea neliniştitului austru

când mă săruţi în amintirea unui prezent nepetrecut

şi albul gestului tău umbreşte neninsele zăpezi

îţi simt respiraţia cum îmi umple plămânii

îţi simt pielea meninge

Selfie

avea ochii mai reci decât scurgerea

unei chiuvete murdare

tristeţea băltea pe chipul lui

plecase de ceva vreme din apartamentul

din anii ´80

şi nu se mai uitase înapoi

lăsase un dulap căruiau îi chiorăiau rafturile de gol

un pat care protesta în fiecare noapte

când îi simţea greutatea şi beţiile puhave

câteva farfurii murdare

un aragaz ciclopic

şi o masă construită ca o strofă safică

se clătina la fiecare mişcare

îi pusese câteva silabe la piciorul mai scurt

acum ajunsese în ultima gară a anului 2016

trenurile îi spânzurau agăţate în jurul gâtului

călătorii aşteptau evacuarea privind pe geamurile

vagoanelor din anii ´80

el freca absent cu degetul ecranul unui  dispozitiv

care îl privea cu interes

şi se gândea dacă merită să îi facă un selfie

 ,,el habar nu are cum să facă asta”

îşi spuse cu duioşie hexacore-ul prin android

,,ironia e că se numesc selfie”

apoi intră în stand-by

în timp ce trenurile se puseră în mişcare

Promisiunea

ai să întârzii

îmi spui şi îmi îndrepţi un gând rebel

de sub frunte

ţi-ai luat telefonul

bani ai

am tot ce îmi trebuie

dar deja îmi lipseşte ceva — tu

sărută-mă ca pentru ultima oară

să facem repetiţie pentru când va veni

momentul ultimului sărut

suntem încă tineri

ştiu

şi vom spune asta chiar dacă nu vom mai simţi aşa

o vom spune şi când unul din noi nu se va mai întoarce

promite-mi că nu ai să întârzii

nu nu am să întârzii

am tot ce îmi trebuie

Facerea unei amintiri

eu aş veni în faptul serii

voi fi însăşi seara care te înveleşte

ca o piele crescută peste haine

m-aş apropia cumva domol şi-aproape ruginiu

precum un deal spre râul vorbitor

te voi ruga să îmi citeşti din liniştile tale

când valurile nopţii vor lovi pereţii toamnei somnambule

să facem o amintire îţi propun

să o vedem cum creşte

cum face primii paşi în noi

până ce nimeni altcineva nu ne gândeşte

nimeni altcineva nu ne risipeşte

muzica ar putea să facă asta

dacă ar vrea să ne audă

dacă ar vrea să ne vadă

dar ea curge pe lângă noi

se scurge prin corola trandafirilor rubinii pe care ţi-i voi aduce

de voi veni la tine
cumva devreme

în faptul serii

Monolog

în ochii lui era mai multă

tristeţe

decât în toate aripile copacilor nevăzători

în corpul lui se auzea un dangăt o jale

ar fi vrut să devină memorie

sau talent

nu inginer sau medic sau cameraman

nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut sau

strâmt sau mic

se simţea ca un explorator

privind lilieci zburând de sub unul din acele poduri nepăşite

nezburate netârâte

aşa ies elevii din şcoli de la ultima oră de copilărie

şi vânează netrecutele şi nepetrecutele

în el curgea sânge de miel dar nimic

repet nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut

doar acea tristeţe din ochi îl împiedica la

târât zburat  păşit

se aruncă în apa de sub pod

unde pentru prima oară în viaţa începu să respire

era un actor la începutul unui monolog

Din somn

ai putea să mai stai

fiinţa mea îşi caută culcuş în tine

ochilor mei le e somn şi abur

cafeaua...

am uitat de ea, a evadat din cana

somnoroasă şi ea

neatentă şi ea

ai putea să pleci

uşa mea e flămândă, greu de mulţumit

trupul meu nu îi mai ajunge

eu rămân mai mult o destinaţie

nu sunt o fiinţă în adevăr şi sens

ai putea să te ridici, nici ceaţa nu va mai sta mult

fotoliile se întrezăresc înspre peretele din est

umbra ta şi-a făcut culcuş în mine

o simt cum se dezmorţeşte cum se întinde

am visat îmi spune

eram lângă un loc cu toamnă

împrejmuită de un gărduleţ liniştit

din lemn rotund

părea a fi un pătuţ pentru un copil

înmormântat în propriu-i somn

Câmpia ultimului bun rămas

tu mă priveşti în câmpia ultimului bun rămas

nu ştiu cum am  ajuns aici

imagine vagă un taxi ploios  un şofer absent

ştiu că a intrat pe contrasens circulau amintiri

şi păreri de rău

te-ai  strâns lângă mine şi ai murmurat

câteva cuvinte din vara ce s-a încheiat

le-am văzut dizolvându-se în aerul stingher care ne respira

şi-am adormit în mirosul lor de sânge violet

acum iată-ne întinşi pe câmpia ultimului bun rămas

tremurul ierbii se simte în privirea ta

vine înserarea şi stelele întârzie

se aude o bătaie în cer şi una în pământ

între ele suntem noi

Întrebarea

am încetat să mă mai rog

inima mi s-a oprit în animale copaci

în paharul cu coniac şi cartea râncedă de pe masă

cuvintele m-au lăsat la marginile mele

pot să privesc în mine

pot să privesc în afara lor

dar nu pot schimba nu pot sta

trebuie să plec altfel  îmi vor trece prin talpă

vor urca prin os miasmele efluviile celor ce au păşit înaintea

mea în acest imens şi absolut mormânt

rotitor într-un absurd nesăţios pofticios de concret

nu pot sta nu pot schimba

trebuie să ies din labirint

ştiu că am intrat ieşind dintr-un vagin plin de sânge şi secreţii

ştiu că sfârşeşti în general închis între scânduri şi acoperit cu ţărână

ştiu între timp grohăi fuţi scuipi ucizi caci râgâi plângi te plângi urli te îmbeţi şi vomiţi

acuzi dureri în piept şi spui că ai suflet

îţi întinzi tentaculele lipicioase şi spui că iubeşti

 ţi se pare că eşti deosebit

duci gunoiul cu maşina

dai un leu la puradelul înţărcat direct în ghena de gunoi

alegând bancnota dintre cele de cinci şi zece

maică-sa te priveşte ştirb cu zâmbet chior abia mulţumeşte

ştiţi amândoi că ceea ce s-a îmtâmplat e obositor de banal

ştiu că

te gândeşti la sinucidere cu detaşare la ucidere cu dezinteres simulat

homosexualitatea pedofilia zoofilia curvăsăria îţi sunt servite pe

canapelele din bordelurile televizate

repulsia şi uimirea rămân devin tot mai false

ca mesajul de pe coroana

celui mai bun prieten care fără frică de clişee ţi-a posedat prima nevastă

(cea cu gust de bomboană egocentrică aşa o alintai )

şi tu gândeşti privindu-l prin capacul frigorific că ai o văduvă de consolat

negru şi suferinţa sunt mai mult decât sexy sunt porno

speri ca el să îţi citească gândurile dintr-o viaţă viitoare

sau veşnică

am încetat să mă mai rog

nu cred că m-am rugat vreodată nu ştiu cum se face

sufletul e o găselniţă perimată dumnezeu nu există şi se plimbă

pe patine pe inelele lui Saturn

sunt programat între început şi sfârşit într-un univers care

nu ţine cont de asta

a  fi sau a nu fi

răspunsul este

a fi şi a nu fi

exist şi nu exist simultan

într-o realitate şi irealitate desăvârşită

gândesc şi sunt gândit cu exasperare

întrebarea la care caut răspuns nu a fost pusă

un răspuns bun aşteaptă întrebarea potrivită

dar nimeni încă nu ştie să o pună

aş avea cel mai frumos şi rotund răspuns

între timp apusul mi se pare mai tulburător decât orice alt recviem

zâmbetul femeii de lângă mine mă tulbură

până la pierderea cunoştinţei

mă doare albastru când ridic liniştea de pe trupul meu

ascultând sarabanda lui Handel

în mine se aprind focuri la fiecare început de toamnă

pentru alungarea demonilor

eu însumi sunt o rugă  înălţată

de cel care trebuie să pună întrebarea

Îţi spun adio

Îţi spun adio de pe acum

cât vara mai atârnă în fâşii prin pruni

şi copiii încă-s uzi de scalda-n râu

iar verdele nu a ruginit la mine-n trup

Îţi spun adio cum aş putea face altceva

se strâng culorile la umbra mea

murgii pasc amurgul mai la deal

şi-o pasăre străveche îmi cântă din înalt

Am să trec tot mai rar prin mirările tale

voi foşni doar în bătăile pleoapei somnoroase

iluzia unei călătorii ne va duce în suburbii de sare

cu zeii neauziţi hoinărind prin cristale

Îţi spun adio cum nu am mai spus-o nimănui

niciodată s-a întâmplat deja în viaţa noastră

e timpul să ne pierdem

să ne spălăm îmbrăcăm unul pe altul

de parcă am fi morţi unul pentru altul

e timpul să trecem fiecare în nefiinţa celuilalt