Un an

tu nu aveai mai mult de un an

de când te știam

(și-atunci mai puțin te cunoșteam decât

în urmă cu un an)

și la un an de când nu te cunoșteam

tu mă întrebai dacă

ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume

nu știu îți răspundeam

dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlinește un an

de când nu te mai am

tu pleci din ochiul meu spre această lume

cu fiecare clipire

pe care-o am

Respirație

dimineața aceasta lehuză

sunt murdar de roua ei

mă curăță cu limba-i caldă

apoi moare

(complicații la naștere)

merg greoi, caraghios

sunt un pui care învață mersul

imediat după prima respirație

urmează cafeaua

și o privire spre cer

norii

fuioare agățate în spinii seninului

îi desprind cu blândețea unui pompier

lucrând ore suplimentare

se apropie amiaza și mă simt ca o ușă ce respiră

în așteptarea unei bătăi care să îi fie inimă

cerul e în continuare albastru

dar norii mi se încurcă între picioare

se alintă precum pisoii rupți de foame

le ofer niște cafea

mi-e lene să le-o reîncălzesc