Mâinile, magia

mâinile magia care năruie şi surâde totodată

felul moartea în cărucioare la supermarket

ceaţa şi linguşirea că eşti cel mai  cu coamă albă

unde zorile albe normal  lustruiesc pantofii unui nesărut nenăvalnic

pielea mea e citită de ceva carduri contact less

şi ascult

neamurile mama se strecoară sicriul ei e prea strâmt dar a răbdat destul

nu vreau să mă lipesc ca un soare de pierderea unei cele alte vieţii

ehei putregai şi miasmă

nu căuta şi încep să mint dragă

a mea dragă

te învârt şi spurc tăcerea

aşa ceva ..nu e linişte e tăcerea iute

care învârte  piuliţe pe şuruburile nou vinovate

felul în care mă priveşti peste

sicriele împinse la supermarket

coroanele sunt incluse şi putem respira

în gura livrării

ieşim cu morţii la casă

în tăcere religioasă

mâinile magia

atât

Surf obraznic

mie îmi plac genunchii tăi

cei răsăriţi de sub rochie ca şi obraznici

neţesălaţi pui de armăsari

îmi plac şi tălpile lungi şi singuratece cu care păşeşti

privirile prin hublou

răsăritul care rămâne şturlubatic şi nătâng

în inima mea un patefon  cântă seniorita

epavă şi

acei naufragiaţi

agăţându-se zadarnic de el

mie îmi plac genunchii tăi

privirile prin hublou neţesălate

valuri pentru şi placă de surf

pentru acei naufragiaţi obraznici

care vin la ţărm

râzând

Incredibila vârstă

nu era greu să plecăm

aveam treişpe ani tu zece şi ne îmbarcam

pe corăbii de hârtie cu marinari căutând rom

şi porturi prin sextant şi busolă cu magie mucegăită

nu nu era greu dar tot nu  ne găseam în cămăşi potrivite

florile de in izvorau tot mai greu

şi ochii tăi nu mai erau albaştri

aveam cârma pe furtună

valurile mă lipeau din pridvor în proră şi babord şi horă

bar şi speluncă aveam şaişpe ani şi ocolisem pământul

şi umbra mea aştepta la marginea pleoapelor tale de treisprezece ani

deja clipitul lor întrecea cel mai tare quasar

izbeam cu piciorul gol şi limba murdară în tot ceea ce ceilalţi ocoleau

furam gutui de sub bluza verii

şi le morfoleam în tăcere cu gura pungă

în penurie de salivă

aveam douăzeci şi ceva de analemne deja clipisem pe metrul pătrat

de ochi suficient dar tu nu erai în cercul meu serbai un majorat

intrai în păcat fără jenă şi amintiri

plăcerea te anima ca pe o păpuşă

deja uitată

liniştea ocroteşte pădurile marcate bun de tăiat

nici un vânt nu mai trece ploaie sau răcnet de cerb

eşti fericită nu ştiu de ce mă străduiesc să mă înghesui sub pleoapele tale

şovăitoare nişte

coapse  care promit se deschid se închid

oarbe

hai

plecăm spre incredibila vârstă de patruzeci de ani?

Dor negru

o călătorie întunecată între

o fecioară şi un înger decăzut

moartea făcând trotuarul cu botul roşu

vreme şi trandafiri înfloriţi între canini

o ceremonie aruncată în hău cu tot cu alai

şi biserica  un punct de rai

lipind afişe pe stâncă în căderea necontrolată

rochia miresei plutind ca un fluture peste ochii trist

deschişi în dimineaţa aceasta

o logodnă între satan şi sheitan

cu trupuri de sexe nedefinite şi pierderi de memorie postând

manifeste  pe râpe şi pereţi de liceu

o prostituată lividă ce bântuie prin patul tău

când femeia se uită la oglindă numărând riduri şi scrisori nemaitrimise

nescrise pe umărul lunii absente

când ploaie şi nor se alintă

şi se cred fiinţă blândă

sau ceva un

nu

ştiu

un

dor

negru

Tetris

nu vrei să pleci nu vrei să intru în viaţa ta

aşa respir cu orice meniu al zilei

urmam sclavii înmormântaţi în costume

făceam credit fără măsură

semnam orice buze cu orişicât sărut

dacă ştiam de la ceva vânt şi aer de tramvaie că pe acolo ai

trecut

mai pierdeam o clipă

parcul mi se deschide ca o galbenă orhidee

tu în fusta neagră strâmtă de scârţâie dracii în iad când păşeşti

windows şi apple tot un păcat chirăie vintrele mele

la fiecare pornire de sistem banca îmi cere pinul

ei uite şi un taxi în părul tău şoferul face semne lente nu te-ar părăsi

dar dă prin staţie

că e liber

tu cea cu ţinuta office 2020

eu în windows 95 te hăckuiesc

jucăm tetris

apoi îmi zâmbeşti

nu vrei să pleci nu vrei să intru în viaţa ta

Înger nătâng

un înger nătâng îmi cere un fum

eu siderat îi spun

dă-mi un drum

îţi las aripile şi menirea dar dă-mi un fum

nu vrei un foc

pentru cumva noroc

nu

dă-mi un fum

ce să fac cu aripile deja am zgomote

în micile timpane

atunci dă-le foc rupe aripile uscate

şi dă-mi fum

am nevoie mă înăbuş cu aerul acesta rarefiat

controlat

mi-e dor de ţevile de eşapament din anii 70

nu vezi că mor şi vomit pe linia continuă

ce nu o putem depăşi

ia îngere fum

şi apoi pornim

înger nătâng

drag

ei

dar menirea

cum rămâne cu ea

înger nătâng

Final

da

moartea va ţâşni din stâncă

voi bea neîncrezător clipele

răsucite în paharul aburit

da

moartea poate fi izvor

mâinile mele pot depune mărturie

şi sânii tăi când îi frământ ca pe nişte gânduri

ascunse

şi ei tresar din stâncă

dar mă pierzi

şi nu mă ai

întru sărut

final