Trecătoarea unei amieze

Nu ştiu dacă ţi-a mai sărutat cineva

îndărătul genunchiului,

trecătoare pe tocuri înalte prin privirea mea.

Fusta verii cu maci roşii îţi răcoreşte mersul -

părul liber cârlionţat peste umerii goi,

mirosul îmbietor de tinereţe,  

de femeie tânără, cu genunchi sprinţari

şi coapse care se ating  nonşalant şi sfidător.

Notă muzicală pe portativul unei melodii de dorinţă,

nescrisă şi totuşi, auzită de mai multe singurătăţi decât există cu adevărat.

Lunecare a vâslei în întunecarea  roditoare a patimii.

Nu ştiu dacă te pot opri o clipă,

cât ar durea, cât ar dura

lipirea buzelor mele pe pielea fină,

netulburată

din spatele genunchiului tău prin care curg

neostoite,

obsesiile tale.

Tu, trecătoarea unei amieze

deja apuse.

Viitoarele tăceri

am mai adus ceva nori peste oraş

erau stingheri, deasupra unui munte rătăcit

soarele, ei bine, soarele azi l-am tras spre miazănoapte

să nu bată în geamurile somnului de după masă

o pasăre se întrevede pe chipul zilei

e când zâmbet, când întristare

o gură nevorbitoare

şi zburătoare spre alte săruturi

nu mi-e linişte, mai spui, şi simt

cum se strânge în jurul nostru

anotimpul

viitoarelor tăceri