Mistuitor (aceste străzi)

De unde ai venit,

din ce lagună a înzoririi somnoroase,

din ce coastă de lichid amar

turnat în recele pahar;

crochiu din

tușe neglijente,

pieziș, neclar,

aruncat de soarele murdar...

Tu, venind ca o pădure

strigând verde,

strigând arămiu,

apă aspră și netulbure

pe care plutesc apăsat și rar,

un zmeu ridicat de pești scalari

ce apropie cerul de hârtie vie

de respirația mea înfometată.

Redescopăr zborul sub păsări sure,

simt ghearele străpungând piele și oase,

eliberându-mi sânge rătăcitor

în cuvinte unduioase

care se risipesc în venele tale,

aceste străzi ale absenței mele

din sufletul tău,

mistuitor.

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,

frumoșii, mătăsoșii, foșnitorii fluturi.

ea îi mătura morți,

îi mătura roșii, albi, violeți, albaștri,

galbeni, turcoaz și portocalii -

acopereau aleile transparente de sticlă

care vibrau în vântul de înserare.

eu, pe banca din oase ceruite,

îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,

voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.

la fiecare mișcare a frumoasei, mătăsoasei

măturătoare de fluturi,

simt cum mă topesc până ce din

mine nu rămâne decât un fluture negru,

care se-așază pe umărul femeii ce murmura

un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp

se îndreaptă spre mine,

un fluture negru

printre fluturi albi, violeți, albaștri,

galbeni, turcoaz, portocalii,

morți.