Nenorocitele astea de poezii

 Sunt nenorocirile mele

Mizeriile

Bolile

Suferințele

Greșelile

Mă definesc

Și le iubesc

Sunt și poeziile mele

Nenorocitele astea

Mi-e teamă

Să le iubesc

Revisează-mă

Nu voi mai recita niciodată

Piatra vârsta sau copacul

Nu voi mai atinge cerul

Albul sau cerneala

Voi mai respira doar umbra și pădurea

Lacrima îmi va fi liman 

Îmi va veni plecare

Și știi

Mâna îmi curge ca râul dinspre mare

Revisează-mă după ce mă speli în uitare

Fluture din adâncul unei ocne secate

De sare

Minima Casandră

 Dacă nu ar fi amintirile din alte vieți

Nu mi-aș uita chei sau inima în alte piepturi

Mi-aș bea cafeaua liniștit, netulburat de  rug și rosturi

Ar trece crânguri, franjuri, doline și dulceți!

Neîntrebând de acorduri sau mugurii crescuți așa, dintr-o vioară

Aș lumina cu plictiseala-mi ciuturi și fragile policandre.

Privind  condescendent la dansul  vreunei minime Casandre

Nimic, dar nimic nu m-ar putea tulbura într-atât încât să doară!

Acum sigilez sertare, culori și visele în peceți

Liniștesc pendula, e albă și tremură în pragul iernii

O, ce greu aș mai păși, mergând singur pe drumul vămii!

Dacă nu ar fi amintirile din alte vieți.

22.02.2022