La oglindă

seara îţi despleteşti părul

murmurul  tău de linişte şi amurgire

ajunge prin oglindă la mine

avem atâtea  nespuse

plutesc prin

cameră se izbesc de lucruri ca nişte baloane de săpun

spărgându-se fără sunet

mă ascund în spatele unei cărţi

acesta e momentul zilei când

te pot privi cu adevărat

pot simţi cum timpul capătă densitate fermitate

aproape că îngheaţă şi nu mai rupe bucăţi din mine

aş vrea să prelungesc starea aceasta  până dincolo de pereţi

ca şi nimfa zborul în fluture

mă apropii de fereastră

spun cu indiferenţă studiată

afară pluteşte un cer de mângâiat copacii

bieţi copii stingheri ai toamnei

te opreşti o clipă

apoi spui surâzând

poţi mai mult de atât

nu tulbura acest moment

continui să te piepteni

părul femeii din viaţa mea

mi se răsfiră prin vene

Virgulă

aștept sub largi bulevarde

plimbări și năluci

ape curgând prin treptele din tâmplele mele

povârniș pietriș

libelule sparte în valuri și ultime respirări

aștept

retine curgând la canalizare și

îndeobște aștept

ruj caramel lecturi mov

ningeri subite din glande umectate

aștept

pietre cărate de spații metalice

ionizate

în lipsă și goluri alimentate de adevăruri

sadice dure urlate din scaunul cu miezul negru

tortură care eliberează sudoare și urină

din subțiori electrocutate

linse de căței electrici

pisoi bezmetici

aștept

pielea mi-e virgula

la un da

te iubesc

Pieream, amândoi

ploile mele te măcinau

picăturile îți sfredeleau vintrele sufletului

 pătrundeau într-o țărână fertilă

cele patru picături care stăteau să cadă prin podul palmei

una era o lumină sub frunza de întâlnire

dintre un oarecare orizont și un vers oarecum sublimat

alta picura ceară și pe pielea murdară a cristului nețintuit

păstrat pe o cruce ambulantă drept circ și pâine sfințită flămândă

de guri evlavioase

a treia spânzura încă într-o pânză de păianjen

girofar de limpezit picăturile de peste parbrizul unei nopți otrăvitoare toxice

liniștea mai pierdea un bemol și un butoi cu smoală

tiribombă peste pasarele de nopți de chef și distrugere

a patra era deja prelungită  în transmigrare

adulmeca un bot de căprioară

mușcătură sau sărut

de foame sau iubire

fierbeam lenjerii și ceaunuri și cu pietre veninoase

în căușul palmei aveam cel mai frumos chip din lume

pieream

muream

ploile mele te măcinau

Naufragiu (2)

moartea își calcula pașii

sărea la groapa cu nisip

steagul farul alb dădea semne

zâmbetul plutea nu mult

ci doar picături zdreleau un vânt

se auzea o respirație și mâna care aduna

pahare pulberi și cristale din scoici

sau perle cum le-o spune în lumea aceasta

sau oameni

de mă întrebați sunt frunze de lemn pe arbori de clorofilă

se scorojeau deci între pereții mansardei plutitoare

vapor pe înțelesul tuturor

ea moartea

își admira victimele

dar nu înțelegea de ce preferă

să stea legănați de furtuni sau în soarele năpraznic

în adânc e atâta liniște

confort

oftând sprintă spre groapa cu nisip

Foc de tabără

pleoapa mea îți înghite

umbra ca un anaconda

părul

noaptea

adoarme

acel șarpe încolăcit

moartea ne fură caii

rămânem prinși sub

cenușa  sărutului care va

umple gura tuturor îndrăgostiților

ce ne vor găsi

mâine