Ușa morții
copiii întunericului își lăsau sandalele afară la intrarea în templu
clipiri răsuciri de vii între întrebări și răspunsuri ce nasc alte întrebări și nu răspunsuri
umbra lor lumină și culoare rămâne la intrare
sandalele lucind a clorofilă și mucegai în așteptare
când au ieșit au ieșit bătrâni
dureri rostogolite căzute din riduri adânci vor scăpa în lume
rugăciuni și blesteme albe vor împânzi atomi și miere
copiii bătrâni ai întunericului trăiesc etern sub steaua dublă din craniul unui templu
căzut într-un genunchi
al creației
ușa se închide
inima mea stă la marginea unei fiole de sânge
la analize au ieșit amintiri trăite de morți
o năframă a zorilor mai poate aștepta
ușa dintre vise se deschide
undeva în copilăria mea ninge
zâmbetul mamei e soare după nori
după ușa morții
20.12.2022
Nici ieri
Nici azi
Nicăieri.
Deschid ochiul drept
Cum aș deschide mâna
Cerând culoare
De la frumoase trecătoare
Pe tocuri, pe petale
Printre fumuri și verde,
Rochii și corole mișcătoare.
Deschid și ochiul stâng
Cum se ridică norul de pe înger
Cerând respirare
De la piatră și ploaie
Pe poduri, pe petale
Printre cețuri și albastru,
Munți fluizi și valuri ovale.
Nu ieri
Nu azi
adâncata mea
15.11.2022
Vine fără instrucțiuni de utilizare
uneori îmi vine să împrumut ceva viață
de la nou născuți
alteori urmăresc ferparele din ziare și
social media
și aș împrumuta puțină moarte
nu știu încă să trăiesc
viața vine fără instrucțiuni de utilizare
(închisorile se nasc ușor
îți trebuie doar o pasăre și nici un cer
dar e tot mai greu să evadezi
ai nevoie de un surâs
și un ochi adânc)
uneori simt că aș putea oferi cuiva
puțină viață
dar din moartea mea
ți-aș da împrumut numai ție
o, Dumnezeu al meu
atât cât să mă înveți
să o trăiesc
15.11.2022
Nu aștepta
Clipa tainic pahar cuvântă
Lipsește fură pământului o piatră
Fă-o cuvânt și crenel și meduză
Nu aștepta
Aruncă peste miriști
O ploaie năvod de mirosuri
Se luminează-n potir și secunda pătrunde.
Armuri de homari putrezesc pe culoare
Castelul minciunii lipsit e de apărare -
Insomnia e gheară și-n pernă se-ascunde.
Nu aștepta
Îndeamnă cerul să se dea deoparte
Nu ai timp
Cleștar sau icoană
Ultime respirații
Visul spulberă adolescent și mojare
Bat inimi în cămăși nepurtate
O lună alunecă pe obraz
Mă părăsești
Neîntâlnindu-mă
Niciodată
28.11.2022
Mai știi să iubești?
Mă simt ca după 23 de zile de tânguire.
Florile crescute în plămâni mă înțeapă -
Cum un fum de amorțire.
Inima mi se preumblă cu sângele -
Uneori o simt ca o gheară în gleznă.
Nu.
Nu cred că mai știu să iubesc.
Niciodată nu am știut.
22.10.2022
bărbatul citea o carte
foșnitoare ca o scoică
femeia îi aduse fluturi uzi din mare
în pumnii strânși -
zâmbea de parcă ar fi știut că
fericirea unduia după orizont
uitaseră numărul copiilor
petalelor de la nuntă
silabelor din săruturile schimbate
doar cuvintele șiroiau din palmele femeii
în cartea pe care bărbatul
o lăsase la plecare
Grecia, Sithonia, Le Mantri Beach Bar, 30.08.2022
Ninge negru pe orașe chircite și amare
Bolnavii din ele rânjesc scurși în izolare
Arme cresc din pământ, nu arbori sau flori,
Au petale și dinți care-omoară culori
Hălci din pământul nostru, piatră și glod
Aruncate lupilor, mâncători de sud și nord
Șuieră seceta în ochi de delfini murdari
Mările cad în cer și delirează-n marinari
Am stins luminile în cearcăn și atom
Apropie-mi Doamne, Luna, s-o dorm.
Un Soare să cânt. Cum să iubesc un Pământ?
Aici, nici Tu nu mai ești Cel veșnic și sfânt
Se sufocă iubirile, urlă orbii-n oase
Noi mai ucidem o frunză și râdem în case
Fumegă pământul, arde vița de vie -
Mor și bețiile, ce ultimă trezie
interviuri pe străzi
în căruciorul cu rotile
întrebări privind jertfa, damnarea și căldura
ochi scormonind în ochi
măști, ucideri de fetus, om și clădiri
micul reporter de război
fata cu baloane umplute cu aerul cald
strâns din suflul bombelor
baloane legate de mânerele căruciorului
(acolo ar fi trebuit să fie agățate două suflete)
se înălță spre cer
după alte răspunsuri
pământul rămase jos privind-o
fumega știrb
uitase să întrebe de la ce post de televiziune
era fetița de nouă ani din
căruciorul cu rotile
Ecou al meu
întotdeauna mai există
o părere, o umbră, o îndoială.
Vara asta ce se întinde pe rănile șarpelui.
Nălucă aburind oglinzi -
palate ale neadormiților regi
răsunând în închipuiri și peregrinări
de aripă, frică și condei.
Vom mai trăi, vom respira încă o toamnă.
Pasărea va mai bate cu
ciocul în gonguri de mătase.
Dar, cândva, voi trece singur
din această iubire albă,
cu linii zvelte și capitole nescrise,
într-o improbabilă iarnă,
cu ninsori consemnate la cer.
Tu, un răstimp, rămâi.
Vei fi
ecoul meu.
31.07.2022
voiam să te fac frumoasă
erai un ghimpe și doi struguri
prea îngustă și prea lată
mă gândeam obsesiv la tine
în fiecare clipă de conștiență
(un termen relativ, prins cu ghilimele din bere și coniac
pe tâmpla unui rac
66 sus și
99 jos)
căutam semnele schimbării
(curiozitatea celui care face un experiment in silico în incinte deschise
publicului larg sau îngust)
dar nu,
rămâneai la fel de banală
o aluniță zgândărită
cu fiecare gând chinuit fals-compulsiv
nu ai mai avut răbdare
sper să găsești
în viitorul apropiat și depărtat
pe bărbatul sau femeia
care să dezvolte o obsesie sănătoasă pentru tine
fantasma miraculoasă a unei iubiri nemeritate
vei deveni frumoasă și pentru mine?
nu mă aștepta
rătăcesc pe coapsa altei zile
spre culcușuri molcome
din poieni albastre
cu gene care știu
să mintă așa cum tu nu știi
am lăsat pe caldarâm
sub preșul de la intrare
două monede
să cumperi ceva străveziu
și foșnitor
dacă vei vrea să minți pe cineva
nu mă aștepta
Nu mai sunați.
Greu vă răspund, respirația
îmi ajunge doar să vă iubesc.
Și timpul asistentei, e cel mai prețios
lucru
în
încă viața mea.
Inima s-a răsucit în corp, doare
și bate înspre patul umed.
Genunchii îmi plâng,
ar dori să se poată îndoi înspre rugăciune.
Simt o umbră
în amintiri.
Dar respir încă.
Nu mai sunați.
