el intră în obiecte
mâneca lui lungă adună
praful
marmura timpului
străluceşte atunci ca o descreţire a apelor
el are şi un surâs
strâmt
ce luceşte pe
la colţuri de prea multă purtare
nu-şi zice niciodată pe
nume îl are pierdut
din vedere
aşa spune
că de fapt numele lui e
prima dată
un număr
cuvântul e un
răspuns din ecou
întotdeauna mai
mic
el
nu-şi poartă cuvintele-n
ecouri
el strigă numere dacă
“3” este invocarea atunci “secunda” vine răspuns
spune “1112” de exemplu
şi i se răspunde “tată”
sau “ocean” sau
“pustnic” complet aleatoriu
dar întotdeauna cuvântul
întors este mai mic decât numărul ce intră în ecou
dacă le aduni dau
“0” şi “o” totodată
depinde de care parte a
ecoului te afli
aşa că acesta este de
fapt numele lui
0 sau o
şi-l preferă scrijelit
stacojiu pe marmura timpului
şi nu rostit sau numărat
***
ea venea mai tristă ca
laptele pe gâtlejul
feţilor regali
surâsul ei trimitea la
culcare tigrii în grădina edenului
aura o preceda cu
secunde mirositoare
tâmpla îi ţinea loc de
gleznă
ea era însăşi lumina şi
curgea în culori aromate
ştii că inteligenţa
conştienţa e culoare mă
întrebă
ea e parte a spectrului şi este sau nu absorbită de obiecte
trecând prin ele dincolo
ca un ecou
doar în voi rămâne şi vă
pot vedea
dar sufletul, sufletul
ce este o întreb
a, el este “1” sau “i”
spuse zâmbind mai
unduioasă ca o durere
şi trecu mai departe
prin mine
