Biletul

scriu şi beau un pahar cu vin

 ai plâns în el

lacrimile îl fac cel mai bun

mâna mea e lungă dar nu îţi cuprinde respiraţia

nici pulsul nu ţi-l pot lua cu ochiul lipit de încheietura parfumată

vântul dă  ocol ca un câine flămând

peste ceasul despuiat se abate un val de mare

alb şi înspumat ca un cal cu ochii lucioşi şi copite dilatate

scriu şi galop străveziu mă îmbracă

port o cămaşă de nori şi un senin de floare de nu mă uita

momentele tăcerilor

aş vrea să fim totdeauna doi

să nu vorbesc despre mare şi tu să taci într-o zidire asumată

sau tu să povesteşti despre micile mişmaş-uri ghidul de

supravieţuire în grădina botanică

iar eu să clipesc pe încheietura ta cu genele

să preiau transpiraţia uşoară

să mă răcoresc neatent egoist

vreau să tăcem pe aceeaşi linie de tren

care se apropie

să punem o pătură un coşuleţ cu sandwich-uri

să desfacem o sticlă de vin

poate muzică la un mp3

o cască mie una ţie

pune în pahar

 voi scrie eu

după ce se va trezi

mă ridic din fotoliu cu rezemătorile de ceai

lipite de braţe

adormisem la un film episod un serial

încerc să mă eliberez uşor de zbor

mă simt victima unei farse

şi dau sacadat din aerul ce mă înconjoară

cum dai cu piciorul când iei ceva pe talpă

zbor în jurul camerei fâlfâind stângaci  din rezemători în ferestre

încerc să strig şi scot doar un ceva cra sau bra

femeia goală doarme eu zbor peste ea şi de sunt condor

sau altă pasăre necrofagă

nici nu vreau să mă gândesc

nu am cum să îi pun oglinda la gură

dacă respiră sau nu

nu mă pot stăpâni

dau din braţele fotoliului ca un fluture pe tavan

mă îneacă culoarea lămâie putregăită

stau în colţul la umbră

mai fâlfâi

în pânzele mele  de păianjen

până se trezeşte

mă visează şi eu nu ştiu dacă

trăiesc

dacă voi scrie aceste rânduri

după ce se va trezi

Sângele

la început a fost sunetul

(ţiuind ca o prăpastie de lumină

ce-şi arată gleznele traversând noroiul

elegantă cu scârbă şi dispreţ).

apoi a fost o părere în acel deja urlet murdar

(sunetul era  conştient de el

şi tânjea după acel ochi care să îl vadă -

acea părere ).

crinoline sumeţite din Kandinsky,

undele şerpuiau pipăitoare peste pulpele gleznele colorate

dintre hăuri şi versanţi de tăcere.

a venit ecoul .

şi acela

avea acei ochi narcisiaci de şerpi încolăciţi.

dar nu era destul,

liniştea era prea aproape.

în acele unde de peste glezne plutesc plauri  silabe aleatorii

pe care trăiesc fiinţe, se înfiripă şi pocnesc la atingerea prea dură a unei consoane

(o ploaie din frunzele de vie întoarse de vânt),

se iubesc sub vocale şi diftongi până mor,

reapar în acel ţipăt etern disperat,

un ecou, machiaj sub ochii ascunşi ca o plăcere interzisă -

aceştia sunt zeitatea.

acel ţipăt îl aud

continuu.

degeaba surâd degeaba

mor ca un muritor

suferind de nemurire

tânjind iubire.

sângele

eleganţă

dacă mă vei săruta am să mor

eşti cianura mea

asigurarea mea de pensie violacee

nici măcar nu ne vorbim

limbajul corporal e mut

ba chiar ne dispreţuim cu egală nonşalanţă

dar ştiu că dacă mă vei săruta am să mor

sufletul meu mucegăit deja naşte fluturi în capelă

singurul meu regret e că probabil

vei muri şi tu

dar ştii

va exista în toată această poveste a noastră

o desăvârşită

eleganţă

tuu

buzele primăverii

şi un piercing cu un ghiocel cutremurat

din amarul de an nou

răzleţe pavaje pe ochii mei

tu sari din toc în toc pe sloiuri balcoane eliberate din cutremure

tuu gând lung alungit adâncit pe căutătura de aur

a fermecătorului din basmele neprivegheate şi moarte

în limba balaurului şi a oii de aur la care unii se închină

plete răzleţe suflate pe cercul lunii atotînconjurătoare

tu cântec nostalgic din boxele aruncate în camioane

pâna la următorul concert

dependenţa lor îmi lasă o melodie în gură

val haotic luându-mi ochelarii şi copiii şi moartea iminentă

tuu

mânecă abisală pentru o cămaşă prea scurtă şi

un gutenmorgen feliat de vânzătoarea de arte moarte

tuu

euu

sunt într-o dagherotipie

unde mă simt tot mai singur

ceilalţi din basmul cu iubire au plecat

au închis şi ultimul cavaler într-o tunică moartă

iubirea mi-au luat-o

şi au transformat-o în valuri

Copăcel

o altă santinelă zdrelită

încercările de evadare fumegă şi beau

din realitate rămânem morţi uscaţi

din cauza lor acele încercări absorb oxigenul ca o moarte

dusă la păscut

o altă santinelă zdrelită

cucuie şi ziua livrată greu mahmură

ziarele vin doar pe desu-uri

vagine transpirate a moarte rece

rupe-te de mine doamnă

şi toţi colăceii tăi transpiraţi

eşti grasă şi la amândoi nu ne pasă

de fapt tu în seara asta eşti mireasă

cântăreţul e chel muzica la fel

suntem privilegiaţi

supravegheaţi

mai avem ceva paşi

copăcel

Labiş

mi-erau  îngerii pe net

bagabonţi pe lampioane

strânge tu omule gâtul

sugrumă neantul cu clonţ de rubin

sufletele zboară de la lumânările aprinse

aşa linişte nu vei invada niciodată omule

te vei umbla ca o santinelă în jurul unei cetăţi fără contur

o libelulă sau alta va zbura se va înfierbânta pentru un ceai

într-o cană de la început

de staţie de lampă de iubire de femeie

ce era de făcut

s-a înmiresmat