Asphyxia

mă înăbuş

dacă aş trage aerul cu sete

l-aş goli şi din plămânii şoarecilor

din măduva peştilor

din penele păsărilor

din ochii şerpilor

nu ar mai rămâne aer pe planetă

şi plămânii mei tot nesătui ar fi

s-ar stinge focurile poeţilor

îndrăgostiţilor şi furnalelor

aş goli aerul din spelunci

bulevarde  teatre şi stadioane

din cursele de maraton şi şoaptele sufleorilor

din ţipătul munţilor şi orgasme

din submarine ocne peşteri şi sicrie

suflarea ultimă a muribunzilor

aerul din anvelope din vestele de salvare

curenţii de peste ocean şi deşert

suflarea balenelor nu mi-ar fi îndeajuns

plămânii nu-mi  mai sunt de folos

aş respira o femeie prin piele

Invidie

mirosul de soare proaspăt

lumina e blajină dar ascute

privirea  care desenează caii nopţii fugind în soare

răsucirea îngerilor pe paturi de ierburi şi petale

zborul  apelor nenăscute şi somnoroase

o terasă în ţărmul muntelui

o femeie care îşi desface  indecent picioarele mătăsoase parfumate

şi strânge între ele un violoncel

muzica  îşi curge sufletul în faţa ta

o mişcare zveltă a arcuşului este ziua care urmează

invidiez violoncelul

nu voi putea cânta niciodată ca el

strâns între picioarele parfumate şi mătăsoase

ale unei femei

Un cm

îmi simt tâmplele în palmele unei  minciuni

sau iluzii născocite de vremea aceasta

spaţiul  care este viaţa mea

pieptul mi-e pernă pentru o carte

ea e pasăre  şi îşi dăruieşte zborul unor ochi

fără pupile

alunecă înapoi până în  lemnul copacului

până în sufletul din care a ieşit

până ce ne trezim  

oasele mi-au părăsit aseară  trupul

s-au furişat prin talpă unul câte unul

le momesc cu promisiunea unei cafele

şi mă ridic

mai departe cu o dimineaţă

cu un centimetru în timpul meu

Am să îngrop trei trandafiri

am să îngrop trei trandafiri la o răspântie  în miez de noapte

am luat cu mine o cazma, o ură şi o iubire

trandafirul e albastru,  un strigăt în furtuna

care ne-a adus la ţărm

trandafirul e portocaliu, plânsul primului copil

care ne-a încolţit la geamul dinspre miazănoapte

trandafirul e negru, o strigă şi o vrăjitoare l-au scăpat

în dansul lor fantomatic prin vieţile noastre

sap şi sudoarea îmi luminează speranţa

creşte aerul în mine şi devine culoare

ploaia îmi spală noroiul cazmalei, trandafirii se odihnesc

iertat fie-le mirosul şi neputinţa trecerii lor prin viaţa noastră

iertată fie-mi fapta,  greşeala cea de nevoie şi cea fără de voie

am să îngrop trei trandafiri în încheietura mâinii tale stângi

când te vei trezi, totul va fi uitat

nu îmi voi imagina o viaţă fără tine

ştiu că tu o vei putea trăi