Muzica adormise in faţa mea.
Balerinii erau obosiţi,
spectatorii somnoroşi.
Voiam să plec,
afară ningea, era frig, dar
mă aştepta trăsura la scară-
probabil, vizitiul sufla în pumni
şi caii înjurau.
Compozitorul era genial,
interpretarea desăvârşită.
Muzica se insinua în molatece unde
şi adormeai toropit de o tandră oboseală.
M-am strecurat discret
printre spectatorii ce dormeau nepăsători.
Pe scenă, balerinii picoteau.
Muzica era purtată mai departe
de somnambuli.
Afară zăpada acoperise trăsură şi cai.
Am plecat pe jos, visând.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu