înviere

urcau din câmp în iarnă amarnice poveri

cu bazaltul pierdut în dâre pe obrajii mei

visul mă lăsa ponosit sceptic la marginea unui decalog

cuvintele au ieşit din pământ în primăvară

mi-au urcat prin talpă pe tuburile picioarelor

inima au prins-o şi au scuturat-o de florile tuturor primăverilor trăite

din ochi au plecat ploi spre cerul care aştepta să fie scos din armura

stelelor abstracte novelor ermetice quasarilor sfincşi

dezăuat de religii  poveri ambigue

să fie un simplu suflet

aşa cum a fost la început înainte să moară

lumea un suflet mort continuă să trăiască