Mârâind

noaptea

un câine fugit şi negru

rătăcind peste mirişti

cu luna la gât

simt oboseala îmi

umple paharul din faţa mea

îl sorb cu gândul la ziua de ieri

venele mă dor  de parcă

cineva le despică din lăuntrul meu

strâng nişte cuvinte între dinţi

le scrâşnesc în întunericul lăptos

ce-mi  înconjoară ca o aură

trupul  strivit

refuz să cred că zori se vor mai naşte

că voi mai înghiţi cianura unei alte sordide zile

întind o mână şi mângâi un chip

rămas oglindit în fereastră

nodul din gât îmi pare de la o funie

atârnând în lăuntrul meu

de afară noaptea mă priveşte drept în ochi

mârâind