ai acelaşi număr trist de telefon
şi-o sonerie lamentabilă
răspunzi târziu când vara e pe terminate
şi natura se-nfioară sub degete frenetice de numismat
orele stau agăţate la gâtul unor trupuri dezumflate
tu ai acelaşi număr tardiv soarele abia răsare
din ochiul tău albastru şi apune repede în ochiul meu mirositor
a putred de castan
nu am aşteptări sunt un nou născut lăsat într-un sicriu viu
la uşa unei clădiri abandonate
din pereţii tăi iubito se scurge tencuiala şi pasul tău
nu mai încape în pielea zilei de mâine
imaginea ta trece din ochiul unui trecător în alt ochi de
trecător
treci şi prin ochii mei şi nu doare destul
apeşi pe oglinda minţii mele
până se sparge
în amintiri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu