Monolog

în ochii lui era mai multă

tristeţe

decât în toate aripile copacilor nevăzători

în corpul lui se auzea un dangăt o jale

ar fi vrut să devină memorie

sau talent

nu inginer sau medic sau cameraman

nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut sau

strâmt sau mic

se simţea ca un explorator

privind lilieci zburând de sub unul din acele poduri nepăşite

nezburate netârâte

aşa ies elevii din şcoli de la ultima oră de copilărie

şi vânează netrecutele şi nepetrecutele

în el curgea sânge de miel dar nimic

repet nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut

doar acea tristeţe din ochi îl împiedica la

târât zburat  păşit

se aruncă în apa de sub pod

unde pentru prima oară în viaţa începu să respire

era un actor la începutul unui monolog