Sisif

 un cer înnorat dintr-o copilărie îndepărtată

o palmă a pământului ținându-mă-n căuș

copacii dezverziți de toamna mamei mele

lunca în care îmi spălam cu iarbă tălpile din care creșteam

atâtea cărări de străbătut

și cele care m-au ales

sunt acum atât de departe

o trăsătură pe un geam aburit

de respirația unei amintiri

Sisif mă simt

rostogolind  în sus pe munte

piatra de la mormânt

pentru Înviere

în fiecare zi

17.12.2024

Întretăieri

 Între tăieri

Se rostuiesc aproape complice tăceri

Un murmur neîncetat

Lâncezind și blestemând meșteșuguit -

Nu ai de ce să ieși din casă

(Nici din amintirea ta nu vreau)

Între tăieri 

Și obsesia alimentată conștient

Se înfiripă un ritual

De vină și durere

Adică jumătate din ingredientele unei

Fericiri neîmpărtășite -

O sinucidere reușită pe o linie moartă

Cu rugi și buruieni în vrășmășie

Între tăieri

Puse pe repeat sau în stand by

Nu există negocieri sau percepții clare

Auzi doar un murmur gelos

Fioros

Al sângelui care se înghesuie înapoi 

înspre

venele tale

Dezlănțuire

 

o negură va veni
ca un monstru frumos te va
lăsa fără văz și alte proaste obiceiuri
(scris, ciudă și surâs)
vei avea doar niște mâini pentru plâns
luate de la un copil lins de ultima mamă a nașterii sale

apoi
din acea negură frumoasă îngrozitoare
intră Făpturi care te locuiesc
ca pe un depozit de cretă
luând prânzul și trasând curcubeiele albe
cerul tălpilor pantofilor tăi nu a fost nicicând mai venerat de furnici

și nu știi când se va sfârși
pentru că nu se sfârșește niciodată
mâinile vârâte în pământ, gâtlejuri și fibre
vor da scoarță, frunză și rod
poate chiar o lumină sub unghie

dar nu va fi destul

Rămășag

îmi închiriez brațele timide 

o îmbrățișare în ninsoare

albe și albe și albe

pietre în salbe

povestim uneori de sărut

de buze peste buze și atât

(lovim cu zâmbetul și ne zdrelim în respirații)

îngeri apar în oglinzi și mortare

și mă întrebi de ce oare

plouă cu orbi în visul meu 

oare cine sunt ei și cine sunt eu

(magnolie de stânga pe casa scării cum urci)

așteptăm un semn sau acel ceva

de poveste și rămășag 

pentru orele de mâine

(pașii tăi urme în lutul corpului meu)

2012-2024

Nenorocitele astea de poezii

 Sunt nenorocirile mele

Mizeriile

Bolile

Suferințele

Greșelile

Mă definesc

Și le iubesc

Sunt și poeziile mele

Nenorocitele astea

Mi-e teamă

Să le iubesc

Revisează-mă

Nu voi mai recita niciodată

Piatra vârsta sau copacul

Nu voi mai atinge cerul

Albul sau cerneala

Voi mai respira doar umbra și pădurea

Lacrima îmi va fi liman 

Îmi va veni plecare

Și știi

Mâna îmi curge ca râul dinspre mare

Revisează-mă după ce mă speli în uitare

Fluture din adâncul unei ocne secate

De sare

Minima Casandră

 Dacă nu ar fi amintirile din alte vieți

Nu mi-aș uita chei sau inima în alte piepturi

Mi-aș bea cafeaua liniștit, netulburat de  rug și rosturi

Ar trece crânguri, franjuri, doline și dulceți!

Neîntrebând de acorduri sau mugurii crescuți așa, dintr-o vioară

Aș lumina cu plictiseala-mi ciuturi și fragile policandre.

Privind  condescendent la dansul  vreunei minime Casandre

Nimic, dar nimic nu m-ar putea tulbura într-atât încât să doară!

Acum sigilez sertare, culori și visele în peceți

Liniștesc pendula, e albă și tremură în pragul iernii

O, ce greu aș mai păși, mergând singur pe drumul vămii!

Dacă nu ar fi amintirile din alte vieți.

22.02.2022