Radio Vocea Sufletului

duminică, 10 noiembrie 2024

Întretăieri

 Între tăieri

Se rostuiesc aproape complice tăceri
Un murmur neîncetat
Lâncezind și blestemând meșteșuguit -
Nu ai de ce să ieși din casă
(Nici din amintirea ta nu vreau)

Între tăieri 
Și obsesia alimentată conștient
Se înfiripă un ritual
De vină și durere
Adică jumătate din ingredientele unei
Fericiri neîmpărtășite -
O sinucidere reușită pe o linie moartă
Cu rugi și buruieni în vrășmășie

Între tăieri
Puse pe repeat sau în stand by
Nu există negocieri sau percepții clare
Auzi doar un murmur gelos
Fioros
Al sângelui care se înghesuie înapoi 
înspre
venele tale

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu