De unde ai venit,
din ce lagună a înzoririi somnoroase,
din ce coastă de lichid amar
turnat în recele pahar;
crochiu din
tușe neglijente,
pieziș, neclar,
aruncat de soarele murdar...
Tu, venind ca o pădure
strigând verde,
strigând arămiu,
apă aspră și netulbure
pe care plutesc apăsat și rar,
un zmeu ridicat de pești scalari
ce apropie cerul de hârtie vie
de respirația mea înfometată.
Redescopăr zborul sub păsări sure,
simt ghearele străpungând piele și oase,
eliberându-mi sânge rătăcitor
în cuvinte unduioase
care se risipesc în venele tale,
aceste străzi ale absenței mele
din sufletul tău,
mistuitor.
