Radio Vocea Sufletului

sâmbătă, 10 decembrie 2022

 Vine fără instrucțiuni de utilizare


uneori îmi vine să împrumut ceva viață

de la nou născuți

alteori urmăresc ferparele din ziare și

social media


și aș împrumuta puțină moarte 


nu știu încă să trăiesc

viața vine fără instrucțiuni de utilizare


(închisorile se nasc ușor 

îți trebuie doar o pasăre și nici un cer

dar e tot mai greu să evadezi

ai nevoie de un surâs 

și un ochi adânc)


uneori simt că aș putea oferi cuiva

puțină viață

dar din moartea mea

ți-aș da împrumut numai ție

o, Dumnezeu al meu


atât cât să mă înveți 

să o trăiesc


15.11.2022


luni, 28 noiembrie 2022

Neîntâlnire pigmentată cu suprarealism

 Nu aștepta

Clipa tainic pahar cuvântă

Lipsește fură pământului o piatră

Fă-o cuvânt și crenel și meduză

Nu aștepta 

Aruncă peste miriști

O ploaie năvod de mirosuri


Se luminează-n potir și secunda pătrunde.

Armuri de homari putrezesc pe culoare

Castelul minciunii lipsit e de apărare -

Insomnia e gheară și-n pernă se-ascunde.


Nu aștepta

Îndeamnă cerul să se dea deoparte

Nu ai timp 

Cleștar sau icoană

Ultime respirații

Visul spulberă adolescent și mojare

Bat inimi în cămăși nepurtate

O lună alunecă pe obraz


Mă părăsești

Neîntâlnindu-mă

Niciodată


28.11.2022

vineri, 28 octombrie 2022

23 de zile de tânguire

 Mai știi să iubești? 


Mă simt ca după 23 de zile de tânguire.

Florile crescute în plămâni mă înțeapă -

Cum un fum de amorțire.

Inima mi se preumblă cu sângele -

Uneori o simt ca o gheară în gleznă.


Nu.

Nu cred că mai știu să iubesc.


Niciodată nu am știut.


22.10.2022