Radio Vocea Sufletului

vineri, 23 august 2024

Rămășag

îmi închiriez brațele timide 

o îmbrățișare în ninsoare

albe și albe și albe

pietre în salbe

povestim uneori de sărut

de buze peste buze și atât

(lovim cu zâmbetul și ne zdrelim în respirații)


îngeri apar în oglinzi și mortare

și mă întrebi de ce oare

plouă cu orbi în visul meu 

oare cine sunt ei și cine sunt eu

(magnolie de stânga pe casa scării cum urci)

așteptăm un semn sau acel ceva

de poveste și rămășag 

pentru orele de mâine


(pașii tăi urme în lutul corpului meu)


2012-2024

vineri, 10 mai 2024

Nenorocitele astea de poezii

 Sunt nenorocirile mele

Mizeriile
Bolile
Suferințele
Greșelile
Mă definesc
Și le iubesc

Sunt și poeziile mele
Nenorocitele astea
Mi-e teamă
Să le iubesc

duminică, 28 aprilie 2024

Revisează-mă


Nu voi mai recita niciodată
Piatra vârsta sau copacul
Nu voi mai atinge cerul
Albul sau cerneala
Voi mai respira doar umbra și pădurea
Lacrima îmi va fi liman 
Îmi va veni plecare
Și știi
Mâna îmi curge ca râul dinspre mare

Revisează-mă după ce mă speli în uitare
Fluture din adâncul unei ocne secate
De sare