Durere şăgalnică

Nu îţi mişca mâna,

uită tot ce a plâns vreodată muntele acesta.

Lasă-mi surâsul braţului meu să te prindă

şi, biciuită de ploaie prin

obosita mea minciună...

....adăposteşte-te, iluzie...

Afară, cai pustii scot luna de după măguri -

logodnică prădalnică a unui dor şovăielnic

ce urcă nestatornic dinspre vale.

Spre tot ce a dorit muntele întârziat în zare.

Nu regreta, oricum durerea mea şăgalnică,

în iarnă îmi va strivi pomeţii.

Îngheţând  picurii sorţii pe amprentele

palmei tale ce îmi mângâia obrajii.

Romanţă indecentă

Romanţă indecentă

Îţi risipesc numele în versuri,

mă încumet să ridic albe genuni

peste clipe netălăzuite de clare vedenii.

Nu-mi respir soarta prin porii nefirescului

şi absorb nestematele din liniştea trupului tău.

Alerg necuprins de crâmpeiele sărutului grăbit

şi cer o prelungire a alintului lasciv  -

coapsele tale se despart în două silabe

iar eu îmi port neantul nestatornic spre

înfioratul  suspin.

Voi surâde în noaptea aceasta ,

neştiut de tinereţea ta,

uitat de mângâierile zilelor de mâine .

Voi tresări la începutul viselor tale

şi, nechemat de nicio iluzie,

pornesc spre depărtările ce apar

lent

după cum le sărută vântul,

indecent.

Paradigma lui π

Paradigma lui π

Sensul frunzei care apasă pe

Viaţa mea, păstrându-şi picături de sevă

Pentru ultima călătorie.

Reîncarnându-se într-o secundă veşnică

Dintr-un arbore al timpului traversând universul.

Mă întreb dacă raportul cercului acestui univers

Şi timpul ce-l străbate

Nu stă sub semnul invariabil al lui π,

Sfânta şi Imuabila Treime.

După virgulă suntem noi şi toate.