Radio Vocea Sufletului

miercuri, 28 octombrie 2015

Igrasie



ciudate şi vestice
o sută de ani pleci
laşi camera apartamentul
umbrela pe scaunul din hol unde
nu plouă niciodată timpul  trece
chiar nici o fantomă să mute umbrela
ciudate şi vestice o sută de ani
fără ploaie
nimic nu se schimbă
tălpile mută umbra
sub igrasie

duminică, 25 octombrie 2015

tu lunecai prin octombrie

tu lunecai prin octombrie
părul un pic răvăşit spre muzica de pian
clipea
ştii tu
tu
simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai
între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie
o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş
dragă tu dragă
mugur trezit clipa picurată în iris
de o clepsidră mugindă aburită
flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă
cu pierderi de final şi în tăcere
tu lunecai prin octombriea
frunzele curgeau în aval
nimeni nu te întrerupea
erai toamna perfectă
cu un pic de soare în anunţ
şi  o linişte primordială
eternă

tu lunecai prin octombrie

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Restanţe

nu sunt cântări şi murmuri
sau ţurţuri de linişte din neolitic
dar dansez în sinea mea un meteorit
cade zigzag  un orologiu în piaţa dezgolită
nu sunt cântări poate ceva dromaderi
trag o corabie rămasă împotmolită în nisipul
din rinichii unui muzician rămas în urmă
cu plata la apă curent şi familie
multă probabilitate
puţină siguranţă dar aş participa
la un concurs de dans meteoric
din neolitic
fiinţa mea naşte maree
atunci când tu te apropii
cu rochia înflorită în plină toamnă
şi surâsul ce ţi-l ştiu
dintr-o primăvară pustie
nu sunt cântări
dar dansăm