Igrasie

ciudate şi vestice

o sută de ani pleci

laşi camera apartamentul

umbrela pe scaunul din hol unde

nu plouă niciodată timpul  trece

chiar nici o fantomă să mute umbrela

ciudate şi vestice o sută de ani

fără ploaie

nimic nu se schimbă

tălpile mută umbra

sub igrasie

tu lunecai prin octombrie

tu lunecai prin octombrie

părul un pic răvăşit spre muzica de pian

clipea

ştii tu

tu

simţeam cum mă aşteptai mă răvăşeai

între braţele şi coapsele tale îngropate jumătate de frunzele lui octombrie

o navă şi un ceas poticnit ne ţineau lămpaş

dragă tu dragă

mugur trezit clipa picurată în iris

de o clepsidră mugindă aburită

flăcări în răsfăţ de ocean de toamnă

cu pierderi de final şi în tăcere

tu lunecai prin octombriea

frunzele curgeau în aval

nimeni nu te întrerupea

erai toamna perfectă

cu un pic de soare în anunţ

şi  o linişte primordială

eternă

tu lunecai prin octombrie

Restanţe

nu sunt cântări şi murmuri

sau ţurţuri de linişte din neolitic

dar dansez în sinea mea un meteorit

cade zigzag  un orologiu în piaţa dezgolită

nu sunt cântări poate ceva dromaderi

trag o corabie rămasă împotmolită în nisipul

din rinichii unui muzician rămas în urmă

cu plata la apă curent şi familie

multă probabilitate

puţină siguranţă dar aş participa

la un concurs de dans meteoric

din neolitic

fiinţa mea naşte maree

atunci când tu te apropii

cu rochia înflorită în plină toamnă

şi surâsul ce ţi-l ştiu

dintr-o primăvară pustie

nu sunt cântări

dar dansăm