Povestea Prinţesei Sorina

    Naşterea Prinţesei Sorina era un secret de stat. Şi ca orice secret de stat era foarte bine păzit. De fapt nu se ştia nici măcar dacă va fi o prinţesă, şi nu un prinţ, dar ca să ne împrietenim, eu vă spun de pe acum. Şi dacă vă întrebaţi de ce povestea aceasta nu începe cu a fost odată ca niciodată, este pentru că povestea aceasta nu a fost, ea este acum, se întâmplă încă. Să revenim…

    Se ştia că evenimentul va avea loc la sfârşitul lunii iunie, dar data exactă nu se cunoştea. Nu se ştia nici măcar cine este doctorul reginei. Unele voci remarcaseră totuşi că drumurile Camionului Frigorific Regal de Îngheţată la Castel erau mult mai dese, şi coincideau nefiresc cu absenţele doctorului Haus , cel mai bun doctor din Regatul Undarei, de la cabinet. Ba chiar nişte voci mai răutăcioase povesteau cu amuzament că în ziua în care semaforul a rămas blocat pe roşu, iar Camionul Frigorific nu a putut să treacă mai departe, l-ar fi scos pe bietul doctor Haus aproape îngheţat, pentru că îl ascundeau în spate să nu îl vadă nimeni…

    Şi totuşi, în clipa când prinţesa Sorina se năştea, era de faţă şi un oaspete nepoftit, Vrabia Paparazzi, care din surse numai de ea ştiute aflase totul, şi cocoţată la un geam care avea (oare din întâmplare?) draperia un pic trasă privea cu sufletul la cioc ceea ce se întâmpla în cameră. În clipa când Regina Mamă luă în braţe fetiţa , orbită de frumuseţea printesei, vru să se îndepărteze si alunecă de pe pervaz; încercă ea să se redreseze, dar încă buimacă, dădu de trei ori din aripa dreaptă şi numai o dată din cea stângă, ceea ce nu o ajută cu nimic. Totul se putea sfârşi rău pentru Vrabia Paparazzi, dacă nu trecea pe acolo întâmplător Vântul de Bunăseara, care o ridică uşor, până îşi regăsi echilibrul şi putu să zboare.

    -Vai , mulţumesc, Vântule de Bunăseara! Nu ştiu ce mă făceam fără tine…

    -Pentru nimic, Vrabie…Dar ce ai păţit? Unde îţi zbura mintea? 

    -Sunt emoţionată, chiar acum s-a născut Prinţesa şi dacă ai şti ce frumoasă este... Mă duc repede la redacţie, să o descriu Desenatorului-Sef, să nu uit vreun detaliu…Te las, să cumperi mâine ziarul, să vezi cât e de  frumoasă ! Am zburat…

    - Bine, du-te...

    Vântul rămas singur, curios să o vadă pe Prinţesă şi nemaiavând răbdare până a doua zi când apărea ziarul, se urcă şi el la geamul de unde căzuse Vrabia, dar o mână grijulie trăsese draperia, şi nu văzu nimic. Încercă el să sufle spre geam cu toată puterea, dar draperia nu se mişcă…în faţa termopanelor nu se putea face nimic. Resemnat, plecă mâhnit, dar îşi reveni repede, dându-şi seama că era primul care putea anunţa în regatul Undarei  vestea că aveau din clipa aceea o prinţesă frumoasă.

    Dimineaţa, Regele Sobrin, lua micul dejun, singur, Regina Aela încă se odihnea. Sorbind cafeaua, luă ziarul şi rămase înmărmurit, văzând pe prima pagină poza  Prinţesei nou-născute. Imediat auzi în geam ,,Cârr!Cârr!”. Primul Slujitor se duse să deschidă geamul şi îl anunţă:

    -Sire, aveţi un Păsărifon de la Regele Balenis al Ardanului!

    - Bine, lasă-l să intre.

   În acel moment intră în zbor un papagal viu colorat , plin de sine, arogant. Se aşeză pe masă în faţa Regelui Sobrin, şi începu să vorbească ţâfnos :

     -Felicitari pentru fetiţă, vecine.

    Înainte de a continua cred că trebuie să  dau nişte explicaţii. Ştiţi ce este un Păsărifon? Dacă în acel moment te uitai pe geam vedeai un şir întreg de papagali aşezaţi cam din 50 în 50 de metri , zburând pe loc şi repetând cuvintele ce tocmai i-au fost adresate regelui Sobrin. Şi acel sir se pierdea departe în zare, până la primul papagal, care stătea în faţa Regelui Balenis al regatului vecin Ardan. Aşa funcţiona. Un savant, Alex Garambel, observase că păsările comunică foarte uşor una cu alta, că se înţeleg foarte bine când zboară în stoluri, ciripesc la fel, dacă una schimbă direcţia, toate se mişcă după ea. Atunci se hotărâse să dreseze papagali, care şi vorbesc, şi gata Păsărifonul era inventat. Bineînţeles că nu toţi aveau bani pentru aşa ceva, dar regii aveau. Să revenim…

    - Mulţumesc, vecine, răspunse regele Sobrin.

    - Este sănătoasă ? Că de frumoasă, nu am ce spune, este, am văzut în ziarul vostru.

    - Da , da, sănătoasă, totul  este bine.

    -Nu cred că este la fel de frumoasă ca fetiţa mea, Prinţesa Carmina,(aici papagalul zâmbi acru), dar oricum mă bucur pentru voi. Transmite-i Aelei felicitările mele.

     - Da, vecine, o să îi spun.

   În acel moment , Primul Slujitor se apropie de Regele Sobrin şi îi şopti ceva la ureche. Acesta dădu aprobator din cap şi zise :

      -Rege Balenis, Primul Meu slujitor, ar vrea să îi transmit fratelui său, Nadiel, care vă este porcar că este sănătos şi îi este dor de el.

    Auzind acestea, Papagalul Păsărifon, se înroşi, se încruntă, şi începu să ţopăie, strigând :

     - Ce? Porcarului? Dar cine sunt eu? Văcarul?Te sun ca de la Rege la Rege, să te felicit, că eşti tatăl unei printese care nici măcar nu este aşa frumoasă, şi tu mă pui să transmit mesaje porcarului?!

    Şi o ţinu aşa aproape un minut. Regele Sobrin, cât era el de sobru, şi cât se simţea de supărat la auzul acestor vorbe grele, la vederea Papagalului Păsărifon, care sărea într-un picior, se umfla, se răsucea, ţipa, îşi rostogolea ochii, mimând tot ce făcea regele Balenis la zeci de kilometri distanţă, nu se mai putu stăpâni şi începu să râdă. Papagalul se opri brusc şi începu şi el să râdă… Toţi Papagalii Păsărifoni începură să râdă, până la primul care râse în faţa unui Rege Balenis stupefiat.

    - Da? Râzi ? Las că nu ai să mai râzi tu multă vreme!

    –Nu de tine râd, ci de papaga…

    Dar era prea târziu, Papagalul Păsărifon îşi luase deja zborul. Regele Balenis terminase apelul. 

    Prim-Slujitorul, Dreian, se apropie de Rege şi îi zise : 

     -Îmi cer iertare, Sire..

     -Nu e vina ta, Balenis este un om dificil, şi e vina mea că am râs, dar, şi aici regele nu putu să ascundă un surâs,,,...papagalul era prea caraghios!

    Oftă şi luând ziarul se îndreptă spre dormitorul Reginei Mamă , care tocmai alăpta fetiţa. La vederea lor, Regele zâmbi, o sărută pe frunte pe Regină şi îi spuse arătându-i ziarul:

     -De ce ne era frică nu am scăpat...

     Ca să explicăm, trebuie să ne întoarcem în urmă cu un an , când înainte de căsătorie, fuseseră să vadă dacă sunt sănătoşi la doctor( la dr.Haus, bineînţeles), aşa cum fac toţi oamenii când se căsătoresc, dar trecuseră şi pe la Vrăjitoarea Brigelia din Munţii Hertezatului, munţii veşnic  înzăpeziţi, pentru a încerca să afle dacă unirea lor va avea urmări fericite. Vrăjitoarea îi primise bine, le făcu o cafea, povestiră, şi zaţul cafelei  băute de fiecare îl turnă în palmele lor şi îi puse să îşi dea mâna.

    Apoi le ghici viitorul prin cărările făcute de cafea şi liniile palmelor. Le spuse că vor fi fericiţi, regatul Undarei va prospera sub domnia lor, vor trăi până la adânci bătrâneţe, vor avea copii sănătoşi.. Singura lor problemă va fi că primul lor nou-născut, va fi o fată aşa de frumoasă, încât va stârni invidia vecinilor, şi s-ar putea isca un război. Cei doi îi mulţumiră, au vrut să o răsplătească, dar ea le spuse :

    -Nimic din ce vreţi să îmi daţi nu îmi trebuie, şi ce mi-ar trebui, nu mi-aţi da niciodată...

    Ei plecaseră nedumeriţi, şi îngrijoraţi puţin de profeţie. Iată de ce încercaseră să ţină aşa secretă naşterea prinţesei. Dar să revenim..

    Regele continuă :

    -Se pare că planul nostru de a o ţine cât mai ferită de ochii lumii până ne vom gândi la altceva s-a dus pe apa sâmbetei ...

     -Într-un fel este mai bine, încet-încet şi oamenii se vor obişnui cu ea şi o vor iubi cu atât mai tare, spuse Regina.

     -Stai că nu ţi-am spus tot.

    Şi Regele îi povesti conversaţia avută prin Păsărifon cu Regele Balenis.

      -Nici nu ştiu dacă să îl mai chemăm la botez..

      -Cheama-l, spuse Regina, dacă vine bine, dacă nu, mai bine. Oricum , ar fi bine să dai de ştire la hotare, să dubleze straja, şi eventual să îi spui lui Dreian să trimită un mesaj fratelui său, dacă observă ceva ce ne-ar pune în pericol la curtea lui Balenis, să ne anunţe. 

     -Bine te-ai gândit. Şi frumoasă şi deşteaptă.

    Regele le sărută pe amândouă pe frunte, şi vru să plece. Se opri şi spuse :

      -Te-ai hotarât ce nume să îi dăm ?

      - Da, spuse Regina, o să o numim Sorina, pentru că este frumoasă ca Soarele şi ca Luna împreună.

    Regele nu înţelese la început, apoi zise

       -Aaa, Sori de la Soare, plus na de la Lu-na! Îmi place, aşa să fie.

    Plecă, gândindu-se încă o dată cât este de binecuvântat cu o aşa nevastă, ,,nu ştiu ce m-aş face fără ea", îşi spuse.

    Zilele treceau şi ei se pregăteau de botez. Slujitorii se obişnuiseră cu frumuseţea de fetiţă, şi nu se mai simţeau stânjeniţi în prezenţa ei, ţinând din ce în ce mai mult la ea.

    De Balenis, nu prea ştiau mare lucru, decât că acesta citea Cronica Undarei, privind noi şi noi imagini cu Prinţesa Sorina. Acum nu mai era nicio problemă pentru Vrabia Paparazzi să le obţină. Se ştia de asemenea că zilnic o chema la el pe fata lui, Prinţesa Carmina, care avea deja vreo 5 anişori şi o compara îngândurat cu imaginile Prinţesei Sorina...Era de asemenea îngrijorat că vânzările ziarului Cronica Undarei la el în regat, erau în continuă creştere. Cam astea erau mesajele primite de la Nadiel Porcarul.

    Sosi şi ziua botezului. Invitaţi din toate părţile lumii, regii multor ţări răspunseră invitaţiei Regelui Sobrin. Să fim sinceri, veniră mai ales cei ce aveau băieţi, pentru că se gândeau şi ei la viitorul acestora. Deşi Regele Balenis fusese invitat (şi avea şi un băieţel, Prinţul Alexis), încă nu apăruse.    Nici după ce Părintele Adaria termină slujba botezului, nu apăru. Când naşa Prinţesei Sorina, contesa Onna ,o bună prietenă şi fostă colegă  a Reginei Aela la Academia Sânge Albastru apăru la uşa bisericii cu ea în braţe, tot poporul strâns acolo izbucni în urale şi strigă ,,Vivat Prinţesa Sorina! Vivat cea mai frumoasă Prinţesă din lume!" . Câţiva din cei ce îşi aruncară cu entuziasm căciulile în sus, ridicând privirea văzură foarte miraţi, la mare înălţime, un lanţ de Păsărifon, care se pare că transmitea tot ce se întâmplă acolo..Oare ghiciţi cine era la capătul celălalt al Păsărifonului? Aşa e , aţi ghicit, regele Balenis. În sfârşit, totul continuă cum nu se poate mai bine, Desenatorul-Sef nu mai prididea să facă portrete invitaţilor cu Prinţesa Sorina; deşi fiecare când o vedea la început rămânea surprins de frumuseţea ei, toţi se obişnuiau şi o luau în braţe cu drag. Începu şi ospăţul, muzica şi dansul. Numai locul Regelui Ardanului rămânea neocupat..

    Când toată sărbătoarea era în toi, Dreian, Primul Slujitor veni şi îi şopti Regelui Sobrin:

    - Maiestate, se pare că se apropie Caleaşca Automobil a regelui Balenis...

     -Nu se poate!, spuse acesta.

   Bucuros, se ridică de la masă să iasă în întâmpinarea lui Balenis. Când ajunse afară, Caleaşca Automobil tocmai se oprise. Uşa acesteia se deschise, şi un om fu aruncat din ea. Caleaşca Automobil demară apoi grăbită. Regele împreună cu Dreian se apropiară de omul căzut la pământ, care gemea de durere. Dreian îl recunoscu: era Nadiel! Fratele lui! Îl chemară repede pe doctorul Haus (invitat şi el la petrecere bineînţeles). Acesta îi acordă primul ajutor, îi făcu o injecţie şi Nadiel îşi reveni. 

    Îi spuse Regelui Sobrin

    -Sire, am fost descoperit! Tocmai când vă scriam un raport şi îl agăţam la piciorul Porumbelului Poştaş( oare v-am spus că aşa ţineau legătură? Un fel de SMS, cum ar veni), când a intrat peste mine Primul Străjer al lui Balenis..Cred că mă urmărea de ceva vreme...M-au bătut, şi mi-au spus că dacă vorbiţi cu Porcarul lui şi nu cu el, atunci pe Porcar trebuia să îl invitaţi. 

   Regele Sobrin îl întrebă cum se simte şi dacă poate să vină la masă.

    -Sire, nu aş îndrăzni...

    - Lasă asta…Eşti destul de bine sau vrei să mergi la spital, să îţi facem injecţii, analize, eventual să te punem în ghips? Mi  se pare mie sau gâtul ţi-e cam strâmb? 

    - Nu, nu, Sire nu am nimic, şi gâtul meu este perfect drept, zise speriat Nadiel, încercând să îşi ascundă durerea când îşi îndreptă gâtul cu o pocnitură.

    Şi Regele îl puse lângă el la masă, având grijă să îl servească cu mâna lui cu cele mai bune bucate şi băuturi.

    Trecură anii, Prinţesa Sorina avea deja 6 anişori. Crescuse, bineînţeles, frumoasă, dar şi deşteaptă, era iubita şi răsfăţata tuturor. Pe unde mergea, chipurile tuturor se iluminau zâmbitoare. Era un pic cam vorbăreaţă, dar spunea  lucruri foarte înţelepte, surprinzătoare pentru vârsta ei. De cuminte, era cuminte, mai făcea ea şi pozne ca orice copil, ca atunci când s-a ascuns în cuşca lui Negro, câinele din faţa Grajdurilor Imperiale, de au căutat-o toţi speriaţi, iar în Cronica Undarei deja se specula răpirea ei şi posibila implicare a regelui Balenis…De fapt ea se jucase cu Flufy, un căţeluş alb ca neaua, pe care Negro îl adoptase. Se jucase până a adormit alături de el în cuşcă. S-a trezit abia pe seară, când disperaţi, Regele şi Regina adunaseră oşteni cu torţe să plece să o caute prin Pădurea Haget, care se întindea în imediata apropiere a Parcului Regal. A ieşit nevinovată,  în îmbulzeală nimeni nu a observat-o , aşa că a ajuns pâna la Regina Aela şi i-a spus dulce :

    -Mami, mi-e foame…

    Între timp , relaţiile cu Regatul Ardan erau destul de reci, dar nu se ajunsese la acte de agresiune. De fapt, regele Balensis avusese de gând să atace cu toată forţa Undara, încă îi răsuna în minte râsul regelui Sobrin, dar soţia lui, Regina Cyrensis (şi ea prietenă şi colegă la Academia Sânge Albastru cu Regina Aela, ), care era o femeie înţeleaptă, reuşise să îl facă să renunţe. În plus, îi era şi teamă, deoarece Regatul Undarei era puternic, cu oşteni viteji, iar Regele Sobrin era renumit pentru calităţile sale de conducător de oşti.

   Fata lui, Carmina, crescuse şi ea, era un pic cam plinuţă, dar era frumuşică, vorbea mult şi ea, cam fără rost, aşa că toţi râdeau de multe ori de ce zicea. De exemplu, odata, când aşteptau un musafir de vază, mama ei ii spuse lui Balenis ,, Şi ăsta, se crede buricul pământului..”, iar când musafirul ajunse la ei, Carmina care auzise vorbele mamei ei, îi zise:

    -Dumneavoastra domnule, nu semănaţi cu un buric. Sunteţi gras, dar nu semănaţi deloc cu un buric, mama aşa crede, dar nu are dreptate.

   Bineînţeles că toţi au tăcut, apoi au râs stânjeniţi.   

   Altădată la şcoală, i-a spus învăţătoarei că ea nu trebuie să înveţe să citească, ea are slujitori care vor citi pentru ea…

    Fratele ei,  Alexis, un băiat de nouă ani, în schimb era cuminte, tăcut şi silitor, fiind primul din clasa lui. Mai nou, se pare că rasfoia toate ziarele din Undara , după ce le citea tatăl său,  uitându-se cu mare atenţie la imaginile Prinţesei Sorina…

   Apoi, pe când Prinţesa Sorina se juca alături de prietenele ei şi de Flufy în Parcul Regal, iar Vrabia Paparazzi nu mai prididea cu transmisul de imagini, Regatul Ardan fu atacat de mohorâtul rege al Siimitului, Ximon, care în câteva ore fu la porţile castelului lui Balenis. Acesta abia apucă să se urce în Caleaşca Automobil cu familia şi să fugă. Vrând- nevrând, singura lui cale de scăpare era spre Undara, aşa că  ajunse la castel la Regele Sobrin, cerându-i adăpost.

   Când Regele Sobrin apăru, vru să ingenucheze în faţa lui, dar acesta nu-l lăsă şi îl ridică imediat.

    -Vecine, prietene, nu se cade să îngenunchezi în faţa mea.

   Balenis, plângând, îl rugă să îl ierte pentru vorbele şi gândurile rele ce le-a avut de atâţia ani faţă de el, de soţia lui, şi mai ales faţă de Prinţesa Sorina.

    -Ce a fost, a fost, uitat să rămână, să ne gândim ce facem de acum.

   Împreună plecară să hotărască ce puteau face în faţa mohorâtului rege Ximon.

   Între timp, Regina Aela o întâmpină cu drag pe Regina Cyrensis şi pe copiii acesteia. Carmina se uita un pic cu ciudă la Prinţesa Sorina, care după un moment de timidate spuse:

    - Eu sunt Sorina. Tu cine eşti?

    -Carmina, şi să ştii că sunt mai frumoasă că tine.

    -Cu frumuseţea ta nu trebuie să te mândreşti, numai măgarul a murit de foame admirându-se în apa lacului, aşa mi-a spus bunica. Vrei să te joci cu mine?

   Uşor nedumerită, Carmina acceptă. În curând se jucau cu Flufy în Parcul Regal, aruncând cu o minge pe care el enervat o muşca, dar refuza să le-o aducă înapoi. 

   Fratele Carminei, Alexis, care o privea tot timpul pe Sorina, se uita la ele, neîndrăznind să intre în joc. Prinţesa Sorina observă, o întrebă pe Carmina cum îl cheamă şi îl strigă:

    -Prinţe Alexis, binevoiţi să vă jucaţi de-a v-aţi-ascunselea cu noi? Şi râse cristalin.

   Alexis zâmbi, şi fugi spre ele. Se duse la un copac se întoarse cu spatele şi numără până la zece.

    -Cine nu este gata, îl iau cu lopata!

   Şi porni să le caute pe fete.

   După câteva zile, Regele Sobrin adună o mare armată, chemând ajutor şi de la regii Albanului, Veresinului, care îi erau buni prieteni. Într-o bătălie scurtă învinseră armata mohorâtului rege Ximon, izgonindu-l înapoi în regatul Siimit.

   Regele Balenis se întoarse pe tronul Ardanului. De atunci a fost un rege mult mai bun pentru poporul lui. Îl chemă înapoi pe Nadiel, îi ceru iertare şi îl făcu Prim Slujitorul lui.

   Cu Regele Sobrin rămase bun prieten, făcându-şi vizite unul altuia, împreună cu familiile lor.

   Când Prinţesa Sorina împlini 7 ani, sosiră invitaţi din toate colţurile lumii, şi Parcul Regal răsuna de chicoteli şi cântecele vesele. Carmina însăşi parcă se mai îmbunase, îşi dăduse seama că nu este ea cea mai frumoasă prinţesa din lume. Poate că nici Sorina nu era cea mai frumoasă , dar pot să jur că pentru Alexis ea era.

   Şi am încălecat pe o şea şi v-am spus povestea aşa, dar cum am spus, ea va continua.