Cămașa

îmi înfloreau ferestrele în casa ta de toamnă

puțin ruj pe mânerul ușii

apoi o cernere de amintiri prin storuri

mi-e frig auzeam și ceața părea

că șoptește de undeva dintre tocurile înalte ale

pantofilor înmuiați în holul inimii mele

mai porneam o primăvară și o zdrăgăneam ca o jucărie

pătrund ca un șoricel într-o distilerie părăsită

mirosuri și reproșuri vagi prin colțuri amețite

ești nedormită și netrezită ca însăși lumina încolonată

sub aurora singurei petale care cade anul acesta în bucătăria noastră

între celelalte

valuri nomade curioase invadatoare

aștept cu un miez de regret să pleci o cameră un bâzâit de frigider

dar mirosul tău îmi ține umbră și răgaz

întoarcerea zgribulită mă lasă fără respir

vocea încearcă să bată în pleoape a privire

dormi?

nu te văd nu mă privești dar

ascultăm marea posomorâtă legănându-ne patul

nu te voi părăsi niciodată spui strângându-mă în afara mea

sorbim ceaiul de surâs târziu îmbrăcați

în cămașa ta de fapt a mea

dar tu ai purtat-o din prima noapte

în care ne-am părăsit