Eram pe o bancă
Oarecare
Sub un copac
Oarecare
Îngândurat -
Poate tei
Sub un alt copac -
Poate platan
Pe o altă bancă
O tânără surâdea
Oarecare
Privea telefonul
Derula poveștile unei zile
Oarecare
Ochii luminau
Ghiceam oricum
O mijire și o încântare -
De floare
Fața îi încremeni
Ochii ei
Deveniră nuci și căzură din coajă
Tânăra dispăru -
Șuier în fum
O durere
Începu să-mi vorbească
Dar nu vru să îmi spună
Ce văzuse acea tânără
Oarecare
În telefonul care-i absorbise
Ultima bătaie de puls -
De floare
30.09.2023
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu