Ringtone

Cine mă urmăreşte noapte de noapte în şoapte,

Vis pe marginea dezlipirii de retina insaţiabilă.

Ma  aştept la urma urmelor nopţii la  un oftat.

Scurg timpane uzate, fluorescente priviri.

Streşini, burlane de  ceară

pe care picură mirosuri de câmpuri cu maci.

Adaug  pe miercuri spre gri la şosea.

Necenzurat ironic  un ringtone relaxat...

Scurte bipuri ( parcă ar putea fi lungi...

Chiar?  Oare viaţa pierdută, are un altfel ...)

Nu mă tem ironic relaxat,

De concluzii finaluri ivite din generosul neant.

Şi o margine de pleoapă ,

Coadă de lamantin,

Mă loveşte superbă.

Uitat de clipa pierdută în bezna unui

Neant aleatoriu lângă un iris veşnic prezent,

Un ringtone sună naiv,

Dezarmant.

Alo?

Când iubesc

când clipesc

fâşii de piele rămân pe retină

cleştar nectar amarnic 

nesăţios turbat spart cioburi neînrămate

adunat  timpan prost viclean pe spate

iar cleştar nemernic pierdut susur urcat pe tulpină

rătăcit în arabescuri turnat uscat spre vină

strivit mugur zburdalnic

teşit pentru noapte

când iubesc

Eternitate

Nu-mi mai ascunde unduirile înfloririlor

bezmetice şi volubile,

tandre şi colorat nesăţioase,

ştiu că buzele tare au strigat

“Răsai, primăvară!”

şi miriapode multicolore

au măcinat zăpada şi ţărâna.

Nu mă ocroti de viscolul de petale

aruncate pe crengile cochete –

ştiu, acele petale

le-ai creat din picături de lumină de la răsărit,

ceva arome din dulceţurile toamnei

şi pulbere de vise măcinate

la morile de vânt ale îngerilor iernii pe care

ai ameţit-o, ai aprins nădejdi în sufletul ei resemnat

spunându-i aceeaşi desuetă poveste

despre gerul fără sfârşit şi fericirea albă -

petală de nufăr hoinar, cheie a unui fermoar eteric

cu zimţi de vise dezgropate sub pasul trezirilor nestatornice

care apoi a adormit îngheţată.

Nu mai ghici finaluri în zbuciumul,

urmele din noroiul realităţii lăsate de sufletele

care strigă după tine,  eternitate -

viaţa noastră, a fiecăruia

e singura pe care o cunoşti.

Bine ai venit, primăvară.