Vintage (această zi)

adu-ţi amintirile cu tine

dar lasă-le în hol lângă umbrelă şi mănuşi

vom decanta plictiseli din oceanul cotidian

le vom răsuci ca pe nişte biete ţigări naive

fumul va alarma vecinii şi broaştele de uşi

vom pieptăna cosiţele  femeii de serviciu

care ne cere apă într-o găleată galbenă

pleacă mai frumoasă decât Gina Lollobrigida

în Solomon şi regina din Saba

duce cu ea o chicoteală şi  pânze de păianjen din debaraua

unde am depozitat  ceva vânt şi ploaie

pe când eram adolescenţi acneici şi transparenţi

pe când eram nori şi soare

fluturi şi lună

dar gata cu amintirile

după-masa vine ca un iepure maro pe o mirişte burzuluită

vântul a scuturat temeinic trotuarele de plimbăreţi

oare ce mai face femeia de serviciu

mâncăm  libelule de zahăr suntem  nişte cameleoni  răsfăţaţi

limbile ni se ating ca din întâmplare

un film mut ce  rulează pe tavan şi muzica în surdină de la un gramofon reumatic

întregesc  această zi

suntem două buze într-un surâs

şi  nu

nu ar mai fi nimic de spus

Secretul

ochii lui aveau culoarea mierii în întuneric

va fi greu să devii bun

se strică echilibrul

paşi mici

fapte comportament bun

apoi neapărat o greşeală un păcat-

mintea lui se rezema de mintea mea

confortabil

scormonea ca în jăratecul unui foc ruginiu

în spatele ochilor lui de culoarea mierii pământii

se întrezărea o suflare o zare de ceaţă

sub care ghiceai neantul

răspunsul la o problemă inextricabilă

inima îmi zvâcnea ca un clopotar spânzurat

de dangăte anunţându-şi propria moartea în cetate-

trebuie să faci un un rău cuiva chiar şi ţie

altfel întunericul se va revărsa te va inunda

trebuie să te apropii pe furiş de bine

ca o iscoadă indiană de focul la care se încălzesc duşmanii

să nu te observ

de data asta te iert am şi eu o inimă

eh

am pe dracu

ştii nu pot să devin mai rău decât făcând

şi câte un lucru bun

altfel

voi provoca lumina

şi nu cred că vreau să mă pun cu lumina

paşi mici înainte
şi câte unul înapoi

acesta e secretul

Geneză

aş vrea să facem dragoste

să îţi intru prin şira spinării

să îţi cunosc morţii, viii, nemorţii,  copiii nenăscuţi -

când clipeşti genele tale îmi sapă locul de veci

în inima lucrurilor care ne înconjoară

(vor mai fi şi flori care  putrezesc în gările destinului   

vor mai fi păsări să încurce mersul avioanelor

şi desigur vor mai fi acele teiubescuri spuse inutil unor telefoane de plastic şi sticlă

după încheierea conversaţiilor voit de banale, chinuit de normale)

cuvintele care au stat răbdătoare prin preajmă pleacă

în cele din urmă din mine

sufletul îmi încetineşte pot să simt asta uneori în preajma ta

trupul, respirarea ta mă găseşte la începutul anotimpurilor

(şi ploile care ne caută ne prind totdeauna în pat

vin la ore nepotrivite, dar pleacă spre miazăzi trăgând norii

de peste noi)

ai uitat reţeta lumii noastre spui, nu a ieşit

ca data trecută ,oamenii sunt mai înalţi, oasele lor sunt goale

şi ţipetele lor sună mai adânc decât cerul -

nu sunt decât nişte păsări fără pământ

care nu cunosc decât zborul

şi nu e mai bine aşa

nu e mai bine aşa?

hai, aş vrea să facem dragoste iar

să îţi intru prin şira spinării

să îţi cunosc morţii, nemorţii, viii şi

pruncii nenăscuţi care colcăie prin tine