Promisiunea

ai să întârzii

îmi spui şi îmi îndrepţi un gând rebel

de sub frunte

ţi-ai luat telefonul

bani ai

am tot ce îmi trebuie

dar deja îmi lipseşte ceva — tu

sărută-mă ca pentru ultima oară

să facem repetiţie pentru când va veni

momentul ultimului sărut

suntem încă tineri

ştiu

şi vom spune asta chiar dacă nu vom mai simţi aşa

o vom spune şi când unul din noi nu se va mai întoarce

promite-mi că nu ai să întârzii

nu nu am să întârzii

am tot ce îmi trebuie

Facerea unei amintiri

eu aş veni în faptul serii

voi fi însăşi seara care te înveleşte

ca o piele crescută peste haine

m-aş apropia cumva domol şi-aproape ruginiu

precum un deal spre râul vorbitor

te voi ruga să îmi citeşti din liniştile tale

când valurile nopţii vor lovi pereţii toamnei somnambule

să facem o amintire îţi propun

să o vedem cum creşte

cum face primii paşi în noi

până ce nimeni altcineva nu ne gândeşte

nimeni altcineva nu ne risipeşte

muzica ar putea să facă asta

dacă ar vrea să ne audă

dacă ar vrea să ne vadă

dar ea curge pe lângă noi

se scurge prin corola trandafirilor rubinii pe care ţi-i voi aduce

de voi veni la tine
cumva devreme

în faptul serii

Monolog

în ochii lui era mai multă

tristeţe

decât în toate aripile copacilor nevăzători

în corpul lui se auzea un dangăt o jale

ar fi vrut să devină memorie

sau talent

nu inginer sau medic sau cameraman

nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut sau

strâmt sau mic

se simţea ca un explorator

privind lilieci zburând de sub unul din acele poduri nepăşite

nezburate netârâte

aşa ies elevii din şcoli de la ultima oră de copilărie

şi vânează netrecutele şi nepetrecutele

în el curgea sânge de miel dar nimic

repet nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut

doar acea tristeţe din ochi îl împiedica la

târât zburat  păşit

se aruncă în apa de sub pod

unde pentru prima oară în viaţa începu să respire

era un actor la începutul unui monolog