Şaisprezece

nu aveam mai mult de şaisprezece ani

urmăresc  o femeie singură

întinde rufele goală pe balcon

şi ţâţele îi lucesc sărutate

de iluminatul public

trecătorii şi-au amânat mersul şi strivirea trotuarelor

rămâne pe ziua de mâine

o alarmă de maşină insomniacă sună undeva pe Strada Principală

între un zeu şi leu aleg să fiu un derbedeu

fluier admirativ

ea zâmbeşte cu pielea dezmierdată de privirea mea de opt ani de fiecare ochi

strâng amintirea pentru un mai târziu palpabil

şi mă grăbesc spre casă

am întârziat

e trecut de 10 seara

ai mei mă aşteaptă

au rupt din rai o nuieluşă

Aprilie

Sunt copii ascunşi în fiecare ploaie de april.

Ei se nasc în palma cerului

din vântul suflând, limpezind zarea aburită.

În pământ şi în ploaie,

sunt nevăzuţi copii care dansează,

spălând  amprenta lunii de pe mirarea zilei

Nici soarele nu îi opreşte,

nici copacii dojenitori.

Nici râurile atotştiutoare.

În mine se adună ploile lui aprilie.

Chicotind, mi se revarsă prin degetele goale

pe norii care formează o tastatură plină

de păsări înmiresmate, îndelungate şi de neoprit.

Ultima secundă

tu ai să mă treci deasupra tuturor zborurilor

vor rămâne uitate fiinţe şi opale şuierătoare

fluturi vor stinge în suflări aromate opaiţe galben pale

vei lăsa să plutească în urmă

precum o cometă de cerneală

dimineţi de minciună

dimineţi de adevăr

şi în fiecare prezenţă

şi în fiecare absenţă

 vor răsări

cuvintele suple ale începutului ultimei secunde

să-ţi beau din lacrimi pustiul

şi să mă ningă râsul tău ca o plecare de ramuri

grele, înflorite în mai, iridescente