o călătorie spre interiorul sufletului
vântul împinge norii prin ochii nemişcaţi
curând plouă cu oameni
pe trotuare
pe spătarul unei
bănci atârnă uitat un loden
translucid de atâta uitare prin el se văd mucegăite celule
epiteliale
îl îmbrac îmi vine
bine probabil că e al meu
anul trecut îl
purtam mi-am dat întâlnire
să încercăm să intrăm în suflet am spus
la naiba o
călătorie ce părea aşa de simplă
( joacă de copil pui mâinile la ochi şi numeri până la o
sută
timpul încetineşte pasăre uriaşă bătând din aripi deasupra
ta
la cincizeci zboară pleci în căutare urmărind fluturii)
şi acum mă împleticesc agăţându-mă în sărutul tuturor acestor
roşii umede toxice
carnivore pătate de umori
menade care dansează printre menhire munchire strigătele împietrite
pulsând la fiecare
zvâcnire din tâmplele mele
jumătăţi ale clepsidrei
care se răsuceşte vibrant
un şarpe cu duritatea diamantului sfredelind la fiecare răsuflare a mea
trupul l-a hrănit
în toţi aceşti ani
sufletul îmi este încordat ca un făt în poziţia cervix
nu este loc pentru fiinţa mea în el
nu este loc pentru
nimeni şi nimic
nici măcar pentru moarte
