privesc cum luna
îşi suflecă poalele
cerul adânc a venit înspumat
se zbat nişte cai nechezatul lor înmlăştinat arată sudul
nordul strigă luuuupul! pe paşi de haită dansantă
să sorb orele
iarna încinsă cu
şorţ pregăteşte un ceai
infuzează brazii
în vânt
aroma de răşină răstoarnă valea în cerul gurii
am să plec vinovat de prăduirea samavolnică a veşniciei
mai scurtă cu
viaţa mea
peroanele clipocesc tulbure în sughiţul şi vaierul unor
cerşetori
uitaţi de ultima mântuire
înfofoliţi în pături de nurcă verde serviţi cu rugăciuni
reîncălzite
îşi sparg măselele în scrâşnirea zadarnică după o pastilă
trag de trenurile
din aceste gări le adun în gheme bile de
demolare din care
ameţite şi tuşind se rostogolesc mamifere purtând moartea
în braţe
ca pe bunul cel mai de preţ
între timp pământul se învârte cianotic
mai lasă un semn după fiecare tăcere
