Răboj

privesc  cum luna îşi suflecă poalele

cerul adânc a venit înspumat

se zbat nişte cai nechezatul lor înmlăştinat arată sudul

nordul strigă luuuupul! pe paşi de haită dansantă

să  sorb orele

 iarna încinsă cu şorţ pregăteşte un ceai

infuzează  brazii în vânt

aroma de răşină răstoarnă  valea în cerul gurii

am să plec vinovat de prăduirea samavolnică a veşniciei

 mai scurtă cu viaţa mea

peroanele clipocesc tulbure în sughiţul şi vaierul unor cerşetori

uitaţi de ultima mântuire

înfofoliţi în pături de nurcă verde serviţi cu rugăciuni reîncălzite

îşi sparg măselele în scrâşnirea zadarnică după o pastilă

trag  de trenurile din aceste gări le  adun în gheme bile de demolare din care

ameţite şi tuşind se rostogolesc mamifere purtând moartea în braţe

ca pe bunul cel mai de preţ

între timp pământul se învârte cianotic

mai lasă un semn după fiecare tăcere